ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1915/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

SC D.T. SRL București, în

contradictoriu cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței -

A.R.R., a solicitat anularea actului administrativ - adresa nr. 6991 din 18

martie 2003, emisă de pârâtă, prin care s-a cerut obligarea societății la

depunerea concesiunilor emise firmelor SC D.TT. Transport SRL și O.A. SRL, de

către Ministerul Italian al Transporturilor, pentru efectuarea transportului

internațional de persoane prin curse regulate de pasageri pe ruta Roma -

București, program A și B și pe ruta L’Aquila - București, act comunicat la 19

martie 2003.

S-a mai solicitat obligarea

pârâtei de a prelungi valabilitatea licențelor de execuție pentru traseu pe

relația Italia, rutele Roma - București, program A și B și L’Aquila - București,

până la 30 decembrie 2003, prin emiterea a trei noi licențe de execuție de

traseu, cu valabilitatea pe perioada 31 martie 2003 - 31 decembrie 2003 și

obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat, constând în 728.000 Euro

și daune morale, în sumă de circa 4.202.000 Euro, în baza art. 1 și 13 din

Legea nr. 29/1990.

Reclamanta a arătat că prin

solicitarea depunerii concesiunilor de către SC D.T. SRL, pârâta și-a încălcat

obligațiile de mediere ce-i reveneau în baza Acordului dintre guvernele celor două

țări privind transportul internațional rutier de călători pe linii permanente,

precum și prevederile contractului de asociere dintre societatea italiană O.A.

și firma românească SC D.T. SRL, contract încheiat la 3 noiembrie 1990.

Valabilitatea contractului a fost prevăzută pe un an de zile, ce va fi

prelungit în mod tacit anual, dacă nu are loc o denunțare unilaterală a

contractului între cele două firme, în scris cu cel puțin 30 de zile înainte de

expirarea contractului.

Până la 14 octombrie 2002 nu

s-a produs acest lucru; astfel, rezultă că a avut loc prelungirea valabilității

acestuia, pentru încă un an, adică până la 14 noiembrie 2003.

Prin cererea nr. 271 E din

24 martie 2003 ea a solicitat prelungirea licențelor până la sfârșitul anului

2003, conform caietelor de serviciu elaborate de A.R.R., dar pârâta a refuzat

să i-o soluționeze.

La termenul din 12 mai 2003,

reclamanta și-a precizat capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri,

susținând că până la 5 mai 2003, prejudiciul este de 221.899 Euro, la care se

adaugă săptămânal, 22.000 Euro.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința nr. 1523 din 6 octombrie 2003, a

admis în parte acțiunea și a anulat adresa nr. 6991 din 18 martie 1991, emisă

de pârâtă, pe care a obligat-o să prelungească valabilitatea licențelor de

execuție pentru traseu pe relația Italia, rutele Roma - București, program A și

B și L’Aquila - București, până la data de 30 decembrie 2003, prin emiterea a

trei noi licențe de execuție de traseu, cu valabilitate pe perioada 31 martie

2003 - 31 decembrie 2003. A respins ca neîntemeiat, capătul de acțiune privind

acordarea unor daune materiale și morale.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că actul atacat este nelegal, întrucât a fost emis cu nerespectarea

termenelor de valabilitate stipulate în înțelegerea dintre firma italiană O.A.

SRL și firma românească (reclamanta), care prevede că denunțarea unilaterală a

contractului nu poate fi făcută decât în scris, cu minim 30 de zile înainte de

expirarea anului contractual, cerință neîndeplinită, astfel contractul este

valabil până la 14 noiembrie 2003.

S-a încălcat dreptul

reclamantei la menținerea acestor concesiuni de servicii pe întreaga perioadă

de valabilitate, drept rezultând din obținerea valabilă a acestora în baza

Acordului dintre Guvernul României și Italiei privind transporturile

internaționale rutiere și a Înțelegerii între firmele de transport SC D.T. SRL

și O.A., din 3 noiembrie 1990.

Cu privire la daunele solicitate,

s-a reținut că nu sunt întrunite cerințele art. 998 și urm. C. civ.

Considerând hotărârea

nelegală, părțile au declarat recurs.

Reclamanta își întemeiază

recursul, pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. și solicită

admiterea și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și obligarea

pârâtei la plata daunelor materiale, în valoare de 2.980.899 Euro și a celor

morale, în sumă de 4.202.000 Euro, arătând că sunt întrunite cerințele art. 998

C. civ.

Pârâta susține în recurs, că

soluția instanței este greșită, întrucât reclamanta nu a făcut dovada

îndeplinirii condițiilor pentru a i se atribui licența de execuție, nu există

termen de prelungire, textele invocate de art. 37 alin. (3) din O.G. nr. 44/1997,

raport la art. 34 alin. (12) din Legea nr. 105/2000, se referă la alte aspecte.

Se solicită admiterea

recursului, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii, precum și

suspendarea executării sentinței, conform art. 300 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul pârâtei este nul.

Din examinarea actelor de la

dosar, rezultă că declararea recursului s-a realizat la 23 octombrie 2003,

anterior comunicării sentinței care s-a efectuat la 23 decembrie 2003.

Potrivit art. 303 pct. 1 și 2

C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor se

socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai

înainte.

Ori, în cauză, recursul a

fost motivat la 9 ianuarie 2004, cu depășirea termenului legal; astfel, se va

constata nul, recursul declarat de pârâtă.

Recursul reclamantei este

nefondat.

Din întreaga economie a

Legii nr. 29/1990, rezultă că instanța de contencios are abilitarea să se

pronunțe, și asupra prejudiciului suferit de o persoană printr-un act

administrativ reclamat ca având caracter nelegal.

Valorificarea acestor

drepturi se face, potrivit acelorași principii generale de drept, fie odată cu

acțiunea în anularea actului administrativ, fie separat și ulterior.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor

materiale, instanța are în vedere dispozițiile art. 998 C. civ., care prevăd că

„orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a

cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar la stabilirea daunelor morale,

urmează a reține prejudiciile aduse onoarei sau demnității pe baza unor

criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecății, gradul de

lezare a valorilor sociale ocrotite și să aprecieze intensitatea și gravitatea

atingerii adusă acestora.

În speță, deși expertiza

contabilă efectuată precizează că despăgubirile materiale se ridică la

2.980.899 Euro, iar cele morale, la 4.202.000 Euro, acestea nu au fost acordate

legal, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute

de art. 998 și 999 C. civ. (răspunderea civilă delictuală), reclamanta nu a

sistat efectuarea curselor.

În consecință, recursul

declarat de reclamantă fiind nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC D.T. SRL București împotriva sentinței nr. 1523 din 6 octombrie 2003, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca neîntemeiat.

Constată nul, recursul

declarat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței - A.R.R.

împotriva aceleiași sentințe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2005.