ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1392/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1238

din 13 mai 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, au fost respinse excepțiile privind lipsa calității procesuale

pasive a Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și a lipsei

obiectului pricinii și în fond, a fost respinsă acțiunea reclamantei D.E., ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî în acest

mod, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată privește refuzul

nejustificat al autorității administrației publice centrale menționate de a-i

comunica Normele metodologice emise în aplicarea H.G. nr. 565/1996 așa încât

pretenția concretă a reclamantei se circumscrie în prevederile art. 1 din Legea

contenciosului administrativ nr. 29/1990, iar ministerul pârât care a emis

respectivele norme, are calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la fondul cererii

s-a constatat că autoritatea pârâtă a comunicat xerocopia actului solicitat,

iar faptul că exemplarul transmis nu este semnat, ștampilat și cu mențiunea

„conform cu originalul”, nu constituie refuz nejustificat în sensul art. 1 din

Legea nr. 29/1990.

Împotriva sentinței,

reclamanta a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 2, 3, 4, 5,

7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. și susținând că:

- sentința a fost dată de

alți judecători, decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;

- sentința a fost dată cu

încălcarea competenței altei instanțe, fiindcă a considerat că pârâta este Casa

de Pensii a municipiului București;

- instanța care a

pronunțat-o, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, schimbând de la sine

putere pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cu pârâta

Casa de Pensii a municipiului București;

- instanța a încălcat

formele de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității, de art. 105 C. proc.

civ., întrucât nu a ținut seama de prevederile art. 112 din același cod, în

privința părților chemate în judecată și că,

- hotărârea este lipsită de temei

legal, fiind dată cu încălcarea art. 155 lit. e) din Legea nr. 19/2000, privind

sistemul public de pensii și a art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului

administrativ (atunci în vigoare).

Examinând sentința, în

raport cu criticile formulate, probele administrate și normele legale

incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală

și temeinică, iar recursul, nefondat.

Prin acțiunea introductivă,

completată la 21 aprilie 2004, reclamanta a chemat în judecată Ministerul

Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța,

să fie obligat să-i transmită Normele metodologice date în aplicarea H.G. nr. 565/1996,

„certificate cu ștampilă și semnătură de elaboratorul lor”.

Reținând corect cadrul procesual,

atât din punctul de vedere al părților litigante, cât și din punct de vedere al

obiectului cererii, judecata s-a desfășurat cu respectarea principiilor și

normelor procesual-civile.

Astfel, din încheierile de

ședință și din hotărârea recurată rezultă că de la sesizarea instanței (Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal) și până la dezînvestirea

acesteia, s-a respectat principiul continuității completului de judecată,

judecătorul în fața căruia au avut loc dezbaterile, fiind cel care a pronunțat

și sentința în cauză.

Rezultă, de asemenea, că

judecata cererii reclamantei s-a făcut în contradictoriu cu autoritatea pârâtă

indicată în acțiune, respectiv Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și

Familiei, și nu cu Casa de Pensii a municipiului București.

Prin urmare, criticile privind

pronunțarea hotărârii de alți judecători, decât cei care au luat parte la

dezbaterea în fond a pricinii, schimbarea pârâtului și încălcarea formelor de

procedură, prin ignorarea dispozițiilor art. 112 C. proc. civ., referitoare la

părțile litigante, sunt nefondate.

Nici motivul privind

competența de soluționare a cauzei nu este întemeiat.

Potrivit art. 3 pct. 1 C.

proc. civ., curțile de apel judecă „în primă instanță, procesele și cererile în

materie de contencios administrativ privind actele autorităților și

instituțiilor centrale”.

Or, în cauză, actul

solicitat de reclamanta-recurentă aparține Ministerului Muncii, Solidarității

Sociale și Familiei care, evident, este o autoritate a administrației publice

centrale.

În fine, în ce privește

încălcarea prevederilor art. 155 lit. e) din Legea nr. 19/2000 și a art. 1 din

Legea nr. 29/1990, este de observat, mai întâi că primul text invocat nu are

aplicabilitate în cauză. Aceasta, deoarece acțiunea poartă asupra refuzului

autorității de a comunica reclamantei, un act, în condițiile art. 1 din Legea nr.

29/1990, iar nu asupra unei cereri privind drepturi și asigurări sociale.

În al doilea rând, Înalta

Curte constată că prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990 au fost corect

aplicate de instanța de fond, fiindcă autoritatea pârâtă a comunicat

reclamantei-recurente, actul solicitat, iar neîndeplinirea condițiilor de formă

pretinse de aceasta, nu reprezintă un refuz nejustificat.

Așa fiind, în raport cu cele

anterior prezentate, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.E. împotriva sentinței civile nr. 1238 din 13 mai 2004 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2005.