ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7023/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 19 decembrie 2002,

reclamanta A.E. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Ministerul

Muncii și Solidarității Sociale, solicitând anularea „actelor administrative”,

respectiv a taloanelor de pensie emise de Ministerul Muncii și Solidarității

Sociale, pe ultimii 3 ani, pe numele reclamantei, recunoașterea dreptului său, constând

în repararea inechităților de indexare și recorelare, care au vătămat-o și

discriminat-o, atât prin modul de calcul al pensiei inițiale în 1987, cât și

după evenimentele din decembrie 1989, obligarea celor doi pârâți, în solidar,

la repararea pagubei ce i-a fost cauzată și la plata cheltuielilor de judecată,

ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a îndeplinit procedura prealabilă administrativă, impusă de art. 5

din Legea nr. 29/1990, prin plângerea înregistrată la Guvernul României, cu nr. 17/13974 din 5 decembrie 2002, la care a anexat o serie de

înscrisuri.

A mai arătat că a ieșit la pensie în

anul 1987, când i s-au calculat drepturi bănești de 4014 lei/lună, pentru o

vechime de 35 ani. La calcularea pensiei pentru categoria intelectuali se

aplică un procent de 54%, ca bază de calcul a pensiei de bază, ceea ce

reprezintă o discriminare față de categoria muncitorilor.

A doua discriminare a constat în

persecuția sa politică, în sensul că a avut timp de 22 de ani, post de asistent

suplinitor, deși era șef de promoție și la terminarea facultății a avut

repartiție guvernamentală la un institut de cercetare cu ½ normă în

învățământul superior, din anul 1952.

În urma unor concursuri, desfășurate

o dată la 4 ani, a devenit asistent titular, șef de lucrări și conferențiar,

iar din anul 1980 nu i-a mai fost permisă nici un fel de avansare, până la

ieșirea sa la pensie, motiv pentru care pensia sa este la nivelul de

conferențiar, care nu reflectă contribuția sa reală la fondul de pensii și la

pregătirea studenților din domenii de vârf.

De asemenea, reclamanta a arătat că

după 1989 nu i s-a acordat majorarea pensiei, apoi permanent s-au făcut

indexări discriminatorii, cu încălcarea Constituției.

În drept, reclamanta a invocat

prevederile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990.

În cauză, prin întâmpinări și cereri

(precizări) ale reclamantei, au fost ridicate mai multe excepții, atât de

reclamantă, cât și de pârâți, dar Curtea de Apel București a apreciat că

trebuie soluționată cu prioritate, excepția de necompetență materială, potrivit

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca asupra celorlalte

excepții, să se pronunțe instanța a cărei competență va fi stabilită în mod

irevocabil.

În baza dispozițiilor art. 129 alin.

(4) C. proc. civ., instanța de fond a calificat acțiunea, reținând că principalul

capăt al cererii de chemare în judecată vizează recunoașterea drepturilor ce

privesc modul de stabilire și plată a pensiei ce reprezintă drepturile

reglementate de Legea nr. 19/2000. Totodată, aceasta a reținut că potrivit

dispozițiilor art. 154 și 155 din Legea nr. 19/2000, competența de soluționare

a litigiului, revine Tribunalului București, secția a VIII-a.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta A.E., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 - 10 C.

proc. civ.

În esență, recurenta-reclamantă,

prin motivele de recurs formulate în termen legal, ca și prin precizările

ulterioare, a invocat încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

privind necitarea în cauză, a Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi

Sociale, a dispozițiilor legale privind soluționarea excepțiilor ridicate de

părțile unui litigiu, arătând, totodată, că în mod greșit nu s-a reținut că

acțiunea sa este întemeiată pe Legea nr. 29/1990.

Printr-un alt motiv de recurs, se

susține că hotărârea pronunțată, se bazează pe motive contradictorii și că

instanța de fond a schimbat natura și înțelesul acțiunii introductive,

solicitându-se casarea acesteia, cu atât mai mult, cu cât nu s-a precizat care

subsecție a secției a VIII-a să judece litigiul.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., se susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de

temei legal, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fără a avea în vedere

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 și aplicând greșit dispozițiile art. 84,

129 și 137 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Ministerul Muncii,

Solidarității Sociale și Familiei a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului, ca nefondat și precizând că în mod corect instanța de

fond a soluționat excepția necompetenței materiale.

Examinând sentința atacată, în

raport cu toate criticile formulate, cu toate înscrisurile depuse la dosar,

precum și cu toate dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art.

304

1

C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, în baza

considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În baza dispozițiilor art. 18 din

Legea nr. 29/1990, coroborate cu cele ale art. 84 și 129 C. proc. civ.,

judecătorul are nu doar dreptul, dar și îndatorirea de a avea un rol activ în

lămurirea motivelor de fapt și de drept ale acțiunii, în calificarea obiectului

acțiunii.

Totodată, conform art. 136 și 137 C.

proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură

și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea

în fond a pricinii.

În cauză, se constată că instanța de

fond a manifestat un rol activ, punând în discuția părților, toate aspectele și

excepțiile invocate, pășind la soluționarea acestora, după dezbateri

amănunțite.

Totodată, se constată că

recurenta-reclamantă, în cadrul dezbaterilor privind excepțiile ridicate, a

stăruit a se judeca cu pârâții indicați în cererea introductivă, dar că

solicită și introducerea în cauză, a Casei Naționale de Pensii și Asigurări

Sociale, față de cererea pârâților privind lipsa calității procesuale a

acestora.

Cum însă această excepție nu a fost

soluționată de instanța de fond, care s-a considerat necompetentă material, nu

se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (2), invocată de

recurenta-reclamantă (cu trimitere la art. 304 pct. 5).

Cu privire la calificarea acțiunii,

se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că obiectul acesteia

este în realitate, recunoașterea unor drepturi ce privesc modul de stabilire și

plată a pensiei, deci un drept de asigurări sociale, reglementat de Legea nr. 19/2000,

iar nu de Legea nr. 29/1990.

De altfel, chiar în susținerea orală

a motivelor sale de recurs, astfel cum rezultă din practicaua prezentei

decizii, recurenta-reclamantă a arătat că se consideră vătămată și discriminată,

prin modul în care i s-au calculat drepturile de pensie și că solicită

recalcularea acesteia.

În același sens au fost formulate și

notele scrise, cărora recurenta-reclamantă le-a anexat și taloanele de pensii

primite în lunile iulie - septembrie 2004, pentru a dovedi greșita calculare a

pensiei sale.

În aceste condiții, nu se poate

reține că instanța de fond a apreciat greșit obiectul acțiunii.

Așadar, pe de o parte, se constată

că în mod corect instanța de fond a apreciat că drepturile a căror recunoaștere

o solicită recurenta-reclamantă, privesc modul de stabilire și plată a pensiei,

ce reprezintă un drept de asigurări sociale, reglementat de Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Pe de altă parte, conform art. 154

din Legea nr. 19/2000, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin

tribunale și curți de apel, tribunalele soluționând în primă instanță litigiile

privind modul de stabilire și plată a pensiilor, indemnizațiilor și a altor

drepturi de asigurări sociale, conform art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2000.

Faptul că instanța de fond a indicat

doar secția tribunalului competentă a soluționa litigiul, iar nu și „subsecția”,

nu este de natură a determina nelegalitatea soluției. Aceasta, întrucât legea

nu prevede „subsecții”, ci organizarea secțiilor de asigurări sociale sau, după

caz, a completelor specializate pentru asigurări sociale [art. 154 alin. (2)

din Legea nr. 19/2000].

Prin urmare, se constată că în mod

corect instanța de fond, soluționând cu prioritate excepția necompetenței

materiale, a declinat competența, în temeiul art. 158 alin. (2) C. proc. civ.,

în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a București, care va avea în

vedere și se va pronunța asupra celorlalte excepții și apărări ale părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.E.

împotriva sentinței civile nr. 466 din 8 aprilie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2004.