ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7302/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta C.N.A.S.

București a chemat în judecată pe pârâta C.A.S. Hunedoara – Deva, solicitând

obligarea acesteia la plata sumei de 277.596.000 lei reprezentând diferență la

fondul de redistribuire calculată în cotă de 25 % asupra veniturilor colectate

în luna mai 2000, precum și la plata sumei de 2.403.223.000 lei reprezentând

majorări de întârziere pentru neplata la termen a sumelor reprezentând fondul

de redistribuire, majorări calculate în procent de 0,3 % pentru fiecare zi de

întârziere aferente lunilor februarie-mai 2000.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

fiecare casă de asigurări de sănătate are obligația să vireze C.N.A.S., în

limita procentului de 25 % din încasări, cota aferentă fondului de

redistribuire.

Pârâta a chemat în garanție SC F.V.

SA Orăștie și

R. Hunedoara, pentru ca, în cazul în care va cădea în pretenții, să fie

obligate la plata sumei de 2,5 miliarde lei, întrucât cele două societăți

datorează peste 4 miliarde lei la fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Prin sentința civilă nr. 22 din 21

februarie 2001, Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea împotriva pârâtei C.A.S. Hunedoara,

precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva terțului

R. Hunedoara și în consecință, a obligat pârâta C.A.S. Hunedoara să plătească

reclamantei suma de 2.644.378.000 lei reprezentând majorări de întârziere pe

perioada februarie-mai 2000:

- a obligat chemata în garanție R.

Hunedoara să plătească pârâtei suma de 1.622.611.792 lei reprezentând

contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate;

- a disjuns cererea de chemare în

garanție formulată de R. Hunedoara împotriva terțului Spitalul „Dr. Simionescu”

Hunedoara, fixând termen pentru judecarea pe cale separată.

S-a reținut că, potrivit art. 59 din

Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate și Ordinului nr. 47/2000

emis de Președintele C.N.A.S., pârâta trebuia să vireze o cotă de 25 % din

veniturile încasate, pentru fondul de redistribuire, iar potrivit Ordinului nr.

71/1993 al C.N.A.S., art. 4 alin. (4), pentru nevirarea la datele și în

cuantumul stabilit, se datorează majorări de întârziere.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia civilă nr. 170 din 21 septembrie 2001, a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâta C.A.S. Hunedoara – Deva împotriva sentinței civile nr. 22

din 21 februarie 2001 a Tribunalului Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel instanța de

apel a reținut că, în aplicarea O.U.G. nr. 30/1998, C.N.A.S. a emis pentru anul

2000 Ordinul nr. 47 din 18 aprilie 2000 prin care s-a stabilit ca termen de

virare a cotei de 25 %, „primele trei zile lucrătoare ale lunii curente” pentru

executarea obligației de plată aferentă lunii precedente.

Dreptul la perceperea majorărilor de

întârziere în virarea cotei de 25 % își are izvorul în lege, nu în ordinele

C.N.A.S., așa cum este stabilit în pct. 1 din H.G. nr. 354/1999.

Cum sumele datorate de pârâtă fac

parte din categoria resurselor financiare publice, pârâta este ținută la plata

majorărilor de întârziere, împrejurarea că apelanta s-ar afla în situația de

dezechilibru financiar neconstituind un motiv pentru schimbarea sentinței

atacate.

Cu referire la respingerea cererii

de chemare în garanție a SC F.V. SA Orăștie reclamanta deține un titlu

executoriu, iar pe de altă parte, obiectul cererii principale vizează pretenții

bănești calculate până la sfârșitul lunii mai 2000.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Se susține în dezvoltarea motivelor

de recurs că: Legea nr. 145/1997, modificată prin O.U.G. nr. 30/1998, nu

include calculul de majorări de întârziere pentru neplata în termenul legal a

cotei de 25 %.

Greșit s-au calculat majorările în baza

Ordinului Președintelui C.N.A.S. nr. 71/1999, întrucât pentru anul 2000,

operează Ordinele 24/2000 și 47/2000, care nu prevăd astfel de majorări.

Nu este aplicabil art. 1 din H.G.

nr. 354/1999, Ordinele nr. 71/1999, 24/2000, 47/2000, nefiind acte normative,

ci acte juridice de uz intern, motiv pentru care nici termenele pentru plata

cotei de 25 % prevăzute numai în aceste ordine, nu și în Legea nr. 145/1997, nu

sunt opozabile erga omnes.

Fondul de redistribuire nu este

obligație bugetară în sensul H.G. nr. 354/1999, întrucât această categorie de

venituri nu se regăsește în anexele la Legea nr. 36/1999 și Legea nr. 76/2000

privind bugetul de stat și, ca atare, nu este purtată de dobânzi și majorări.

În plus, s-a dovedit buna credință

în achitarea Fondului de redistribuire, întrucât, la 30 iunie 2000, soldul era

zero. Virarea fondului s-a făcut cu întârziere, datorită gravului dezechilibru

financiar.

Greșit a fost respinsă cererea de

chemare în garanție, întrucât titlul executoriu cuprinde contribuții pentru

perioada ianuarie 1998-30 iunie 2000.

Recursul nu este fondat.

De necontestat, așa cum s-a reținut

de altfel în hotărârea atacată, O.U.G. nr. 30/1998, de modificare și completare

a Legii nr. 145/1997, a stabilit obligația prelevării unui fond de

redistribuire în cotă de până la 25 % din totalul fondului încasat de casele de

asigurări de sănătate județene.

De asemenea, este corect stabilit

că, în aplicarea acestei dispoziții legale, C.N.A.S. a emis, pentru anul 2000,

Ordinul nr. 47 din 18 aprilie 2000, prin care se stabilește ca termen de virare

a cotei de 25 %, „primele trei zile lucrătoare ale lunii curente”.

Anterior, prin Ordinul Președintelui

C.N.A.S. nr. 71/1999, emis desigur în aplicarea acelorași norme legale, O.U.G.

nr. 30/1998, s-a stabilit că pentru nevirarea fondului de redistribuire la

datele și în cuantumul stabilit, se datorează majorări de întârziere potrivit

dispozițiilor legale în vigoare pentru neplata la termen a obligațiilor

bugetare.

În această situație, nu poate fi

primită susținerea după care, dispoziția susmenționată nu poate ființa în

speță, întrucât nu a mai fost cuprinsă în ordinele emise pentru anul 2000.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, s-a

avut în vedere în acest sens, H.G. nr. 354/1999, potrivit căruia, pentru

neplata în termen a obligațiilor bugetare, constând (printre altele) în resurse

financiare publice, se datorează majorări de întârziere.

Această normă legală este incidentă

întrucât, în adevăr, sumele datorate de pârâtă, prin modul și scopul în care

sunt gestionate, conform dispozițiilor Legii nr. 145/1997, fac parte din

categoria fondurilor publice ca fond special de asigurări sociale de sănătate.

Tocmai de aceea, împrejurarea că,

eventual, recurenta s-a aflat în situația de dezechilibru financiar, nu poate

fi avută în vedere pentru soluția de respingere a acțiunii.

În ce privește cererea de chemare în

garanție a SC F.V. SA Orăștie, corect s-a apreciat că pretențiile invocate în

susținerea cererii, nu se află în relație directă cu obiectul acțiunii

principale a reclamantei, sens în care nu devin incidente prevederile art. 60 C.

proc. civ.

Așa fiind, desigur, pe cale

separată, în realizarea eventualelor pretenții, împotriva debitoarei sale, cu

acest titlu, reclamanta poate acționa, dacă este cazul.

Față de cele arătate, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta C.A.S.

Deva împotriva deciziei civile nr. 170 A din 21 septembrie 2001 a Curții de

Apel Alba Iulia – Secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 decembrie

2004.