ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6445/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul G.D. a chemat în

judecată pârâții A.C., A.I. și A.G. și a solicitat revocarea contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3531 din 6 decembrie 2000, cu privire la

imobilul situat în Municipiul Constanța.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că este creditor al pârâtului A.C. pentru suma de 450.000.000 lei și că

acesta știindu-se urmărit a înstrăinat celorlalți doi pârâți, fiu și noră,

imobilul proprietatea sa, provocându-și astfel o stare de insolvabilitate. În

drept au fost invocate prevederile art. 975 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 12633 din

22 septembrie 2003, Judecătoria Constanța a admis acțiunea și a dispus

revocarea contractului de vânzare-cumpărare. S-a constatat inopozabil

reclamantului acest contract. S-a respins cererea de readucere a imobilului în

patrimoniul debitorului-vânzător.

Instanța a reținut că reclamantul a

făcut dovada condițiilor impuse de art. 975 C. civ.: existența creanței

creditorului-reclamant, scoaterea din patrimoniu a singurului bun asupra căruia

debitorul putea fi urmărit, frauda debitorului care cunoștea rezultatul

păgubitor al actului față de creditor, complicitatea la fraudă a pârâților A.I.

și G. (fiu, respectiv noră) care nu aveau nevoie de o locuință ei locuind

într-o vilă din care nu s-au mutat, imobilul vândut lor fiind locuit în

continuare de pârâtul-debitor.

Apelurile declarate separat de

pârâtul-debitor și de pârâții-cumpărători au fost respinse de Curtea de Apel

Constanța, prin decizia civilă nr. 342 din 6 aprilie 2004.

Instanța de apel a reținut că

instanța de fond a stabilit o situație de fapt reală, în concordanță cu probele

administrate și a aplicat corect textul de lege incident în speță, respectiv

art. 975 C. civ.

Împotriva acestei hotărâri au

formulat recursuri pârâtul-debitor A.C. care a invocat motivele de casare

prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., precum și pârâții-cumpărători

A.I. și A.G., care au invocat aceleași texte de lege ca motive de casare.

Cu privire la primul recurs.

Se susține, în esență, că instanțele

nu s-au pronunțat asupra unui mijloc de apărare și implicit asupra dovezilor

administrate; nu a fost respectat art. 44 din Constituție și art. 475 C. civ.;

apartamentul era grevat de o ipotecă în favoarea Băncii Agricole pentru un

credit de 392.000.000 lei astfel că debitorul nu și-a mărit starea de

insolvabilitate; nu a făcut dovada fraudei; nu s-a făcut dovada punerii în

executare a sentinței civile nr. 428/1995 a Judecătoriei Babadag, instanțele

pronunțând în final hotărâri cu aplicarea greșită a legii.

Recursul nu este fondat.

Instanțele s-au pronunțat asupra

tuturor mijloacelor de apărare și asupra dovezilor administrate, astfel că nu

poate fi primit motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Recurentul

este de fapt nemulțumit de modul în care s-au pronunțat instanțele care pe baza

probelor administrate au stabilit o situație de fapt neconvenabilă

pârâtului-debitor.

Instanța pe baza probelor

administrate a aplicat corect prevederea legală în materie și anume

dispozițiile art. 975 C. civ.

Potrivit acestui text de lege, care

se referă la „efectul convențiilor în privința persoanelor a treia, permite

creditorilor ca în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de

debitor în prejudiciul drepturilor lor”.

Aceasta înseamnă că acțiunea

deschisă de textul citat, acțiune pauliană sau revocatorie, permite

creditorilor să atace actele săvârșite de debitor, sau mai exact raporturile

încheiate de debitor cu terții, când acele raporturi sunt încheiate în frauda

și prejudiciul creditorilor, și să obțină, întrucât îi privește, ca acele

raporturi să nu le fie opozabile și să nu micșoreze gajul său de creditor chirografar.

Reclamantul trebuie să dovedească

cele trei condiții principale ale acțiunii pauliene: calitatea de creditor, cu

creanță anterioară datei actului atacat, prejudiciul și frauda. Acestea au fost

dovedite astfel cum corect au reținut instanța de fond și de apel.

Faptul că pârâtul-debitor ipotecase

imobilul pentru o altă creanță nu are relevanță, creditorul chirografar putând

să-i opună dreptul său prin acțiunea pauliană.

Este adevărat că art. 44 din Constituția

României garantează dreptul de proprietate dar aceasta nu înseamnă că diverse

categorii de persoane, cum sunt și creditorii chirografari, nu își pot apăra

drepturile lor prin care tind să-și realizeze creanțele prin urmărirea

elementelor active ale patrimoniului debitorului.

Nici faptul că imobilul înainte de a

fi vândut era proprietate devălmașe a soților A.C. și E. aceasta din urmă

nefiind debitoare nu poate duce la imposibilitatea declanșării acțiunii

pauliene, partajul imobilului în cadrul eventualei proceduri de executare

silită fiind o problemă ce nu interesează în prezenta cauză.

Astfel că nici motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Pentru motivele expuse în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de pârâtul A.C. urmează a fi

respins.

Cu privire la al doilea recurs.

Se susține, în esență, că imobilul a

fost vândut pentru că au fost plătite rate la un alt împrumut și deci nu s-a

creat voit o stare de insolvabilitate a tatălui său; nu s-a făcut dovada

existenței creanței reclamantului; nu s-a dovedit frauda debitorului și nici

complicitatea la fraudă a cumpărătorilor.

Recursul nu este fondat.

Cum s-a arătat în examinarea

primului recurs condițiile cerute de art. 975 C. civ. au fost îndeplinite.

Reclamantul-creditor a făcut dovada

existenței creanței sale anterior încheierii actului atacat 3531 din 6

decembrie 2000 și anume sentința civilă nr. 428/1995 a Judecătoriei Babadag,

urmată de actualizări ale sumei, și deci a calității sale de creditor-chirografar.

A fost dovedit prejudiciul prin scoaterea unui bun din patrimoniu ca urmare a

încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat de reclamant pe calea

acțiunii pauliene.

Intenția de a frauda creditorul de

către debitor precum și complicitatea cumpărătorilor rezultă din însăși

desfășurarea operațiunilor, a probelor administrate în acest sens și care au

condus la situația de fapt corect reținută de instanța fondului și apelului.

Cele arătate cu ocazia examinării

primului recurs în legătură cu considerațiile de drept ale acțiunii pauliene se

susțin și în examinarea acestui recurs.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri urmează a fi respinse ca

nefondate.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.

recurenții vor fi obligați să plătească intimatului-reclamant cheltuielile de

judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

pârâții A.I., A.G. și A.C. împotriva deciziei civile nr. 342/C din 6 aprilie

2004 a Curții de Apel Constanța, ca nefondate.

Obligă recurenții să plătească

intimatului-reclamant G.D. suma de 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2004.