ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6128/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 2339/2003 reclamanții I.A. și I.N. au solicitat să se constate, în contradictoriu cu pârâții D.V., L.M. și L.L., nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3334/23 iulie 1998 privitor la imobilul situat în Constanța, compus din teren de 250 mp și construcții încheiat cu pârâtul D.V., pentru caracter simulator asupra fraudei la lege și preț neserios, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2319 din 7 noiembrie 2002 cu privire la același imobil încheiat între pârâți, pentru frauda la lege, și de asemenea să se dispună restabilirea situației juridice anterioare, inclusiv prin radierea înscrierilor în C.F.

În motivarea acțiunii s-a arătat că primul contract are un caracter simulatoriu, o cauză falsă și ilicită, întrucât acordul de voință s-a format asupra unui contract de împrumut cu o dobândă de 20% lunar, iar aparența vânzării era menită „să garanteze” restituirea împrumutului și a dobânzilor, iar pârâții au recurs prin conivență la subînstrăinarea imobilului. Prin sentința civilă nr. 4714 din 30 aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria Constanța, acțiunea a fost respinsă ca nefondată. În motivarea acestei soluții s-a reținut că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că între părți s-au încheiat succesiv două contracte de vânzare-cumpărare, ambele fiind încheiate cu respectarea dispozițiilor legale și a voinței părților, iar prețul menționat în primul contract este sincer și serios.

Reclamanții au declarat recurs împotriva acestei sentințe, susținând că instanța de fond a interpretat eronat natura și limitele sesizării formulată prin cererea de chemare în judecată, confundând mijlocul fraudulos cu frauda la lege. Prin decizia civilă nr. 1036/c din 5 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța apelul a fost respins ca nefondat. În motivarea acestei soluții instanța de apel a reținut că reclamanții au dedus judecății o acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare pentru frauda la lege, invocând faptul că părțile au recurs la încheierea acestui act juridic pentru a disimula o operațiune ilicită, respectiv împrumutul cu camătă.

Pentru verificarea legalității acestui act se impune stabilirea scopului imediat al actului juridic, respectiv dacă actul juridic a avut o cauză licită și morală, iar pe baza probelor administrate prima instanță a reținut corect că voința reală a părților a fost aceea de a încheia un contract de vânzare-cumpărare iar nu de împrumut, că actul de vânzare-cumpărare nr. 334/1998 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale art. 948 C. civ. și nu a urmărit simularea unei operațiuni frauduloase sau ilegale, iar prețul nu s-a reținut a fi „neserios”. În termen legal, reclamanții au declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, invocând ca temei de drept prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ. Din dezvoltarea motivelor de recurs, constând în principal în considerațiuni teoretice asupra problematicii în cauză, se rețin critici privitoare la interpretarea total improprie, în viziunea recurenților, dată de instanțe raportului juridic dedus judecății, că nu s-a lămurit aspectul vizând „aparența de legalitate asupra unei convenții ilicite care s-a realizat prin intermediul unui contract de vânzare-cumpărare ale cărui clauze nu sunt de natură a naște rezerve prin ele însele, ci prin verosimilitatea tranzacției raportată la ansamblul raporturilor dintre părți, la realizarea naturii prestației/contraprestației, în raționalizarea unui scop plauzibil, verosimil, real pentru eludarea unei norme prohibitive, precum împrumutul cu camătă”.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Reclamanții au investit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a două contracte de vânzare-cumpărare, primul contract autentificat sub nr.3 334/1998 având, spun reclamanții, un „caracter simulatoriu asupra fraudei la lege și un preț neserios”, indicându-se ca temei de drept dispozițiile art. 1175, art. 966 și urm., art. 1303 C. civ. Invocându-se nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare, în mod judicios instanța de apel a analizat elementele contractului, axându-se asupra cauzei (scopul) actului juridic, dacă aceasta a avut un caracter licit și moral pentru ca actul respectiv să fie valabil încheiat.

Față de probatoriul administrat, instanțele au reținut că voința reală a părților a fost aceea de a încheia un contract de vânzare-cumpărare iar nu de împrumut, astfel cum a fost materializat prin actul încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 948 și urm. C. civ. și nu s-a urmărit simularea unei operațiuni frauduloase sau ilegale. De altfel, de esența simulației este existența unui act secret care modifică actul public, în sensul dispozițiilor art. 1175 C. civ., ceea ce nici nu s-a susținut în cauză și evident nu s-a dovedit. Instanțele au făcut o analiză judicioasă și a prețului înscris în act și au reținut, pe baza probelor administrate, că acesta îndeplinește condițiile impuse prin dispozițiile art. 1303 C. civ., respectiv acelea de a fi serios și determinat de părți, contrar susținerilor recurenților.

Față de considerentele expuse, se privește ca nefondat motivul de recurs vizând interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ce ar atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este de asemenea nefondat, decizia pronunțată în apel fiind temeinic motivată și nu se poate susține că acesta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Deși recurenții au invocat și incidența dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs aceștia nu au indicat mijlocul de apărare sau dovada administrată asupra cărora instanța nu s-a pronunțat.

Pentru toate considerentele expuse, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.A. și I.N. împotriva deciziei nr. 1036 din 5 octombrie 2004 a Curții de Apel Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.