ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 597/2005

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1323 din 21 februarie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 București a fost respinsă acțiunea formulată de G.G. împotriva pârâților D.M.D., D.M. și SC T.A. SA București, prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiată între pârâți și reintegrarea reclamantei în calitate de chiriașă în imobilul ce a făcut obiectul vânzării, situat în București. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 212 din 29 ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a V–a civilă.

Apoi, prin decizia nr. 2031 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV –a civilă, a fost admis recursul reclamantei, fiind modificată decizia recurată în sensul admiterii apelului reclamantei împotriva sentinței și admiterii acțiunii, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1826 din 14 ianuarie 1999, cu consecința reintegrării reclamantei în imobilul situat în București. S-a reținut în esență că actul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți este lovit de nulitate întrucât declarațiile membrilor de familie privind situația lor locativă au fost semnate cu D.M.D. și că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pârâtul D.M. mai avea un imobil în proprietate, astfel că au fost fraudate prevederile imperative ale Legii nr. 112/1995.

Considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de față Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat casarea lor și respingerea acțiunii formulate de reclamanta G.G., continuată de succesoarea sa B.B.A., ca lipsită de interes. Se susține că în esență că reclamanta potrivit declarației autentificată sub nr. 4465 din 2 august 1996 a renunțat la contractul său de închiriere nr. 549 din 14 februarie 1995 cu privire la spațiul situat în București, și ca urmare pentru acest spațiu, împreună cu cel deținut de pârâtă pentru restul apartamentului, s-a încheiat în beneficiul acesteia din urmă un nou contract de închiriere nr. 2598 din 5 septembrie 1996. S-a reținut și că din 1995 reclamanta a locuit la altă adresă, într-un apartament proprietate personală, dobândit prin donație de la fiica sa.

Ca urmare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, aceasta nu mai era în situația de a pretinde închirierea unui spațiu din fondul locativ de stat și nici nu mai avea un interes personal, legitim și actual de a solicita constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare în litigiu. Recursul în anulare de față nu poate fi supus analizei, fiind inadmisibil. Potrivit art. 17 din O.G. nr. 58/2003, art. 330–330 4 se aprobă Aceste dispoziții cuprinse în finalul capitolului III al codului de procedură civilă reglementează cazurile și condițiile în care Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate ataca cu recurs în anulare hotărârile judecătorești irevocabile, precum și procedura de judecare a acestei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, această cale de atac nu mai are suport legal, abrogarea prevederilor legale menționate fiind operantă de la data intrării în vigoare a ordonanței, 27 august 2003. Recursul în anulare de față este înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 7 septembrie 2004, deci după abrogarea prevederilor legale aplicabile. Ca atare, recursul este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare. Soluția se impune și în raport de prevederile art. II alin. (3) din O.G. nr. 58/2003 care prevede că hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Aceasta înseamnă că recursul în anulare se putea formula în raport de prevederile legale redate numai în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 58/2003, termen ce în speță, cu evidență, este expirat. De aceea, recursul de față, urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1323 din 21 februarie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 București, deciziei civile nr. 212 din 29 ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a V–a civilă, și deciziei nr. 2031 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2005.