ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 597/2005

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1323 din 21

februarie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 București a fost respinsă acțiunea

formulată de G.G. împotriva pârâților D.M.D., D.M. și SC T.A. SA București,

prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare încheiată între pârâți și reintegrarea reclamantei în

calitate de chiriașă în imobilul ce a făcut obiectul vânzării, situat în

București.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 212 din

29 ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a V–a civilă.

Apoi, prin decizia nr. 2031 din 6

octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV –a civilă, a fost admis

recursul reclamantei, fiind modificată decizia recurată în sensul admiterii

apelului reclamantei împotriva sentinței și admiterii acțiunii, constatându-se

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1826 din 14 ianuarie

1999, cu consecința reintegrării reclamantei în imobilul situat în București.

S-a reținut în esență că actul de

vânzare-cumpărare încheiat între pârâți este lovit de nulitate întrucât

declarațiile membrilor de familie privind situația lor locativă au fost semnate

cu D.M.D. și că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pârâtul D.M.

mai avea un imobil în proprietate, astfel că au fost fraudate prevederile

imperative ale Legii nr. 112/1995.

Considerând că aceste hotărâri au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de față

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a solicitat casarea lor și respingerea acțiunii formulate de

reclamanta G.G., continuată de succesoarea sa B.B.A., ca lipsită de interes.

Se susține că în esență că

reclamanta potrivit declarației autentificată sub nr. 4465 din 2 august 1996 a

renunțat la contractul său de închiriere nr. 549 din 14 februarie 1995 cu

privire la spațiul situat în București, și ca urmare pentru acest spațiu,

împreună cu cel deținut de pârâtă pentru restul apartamentului, s-a încheiat în

beneficiul acesteia din urmă un nou contract de închiriere nr. 2598 din 5

septembrie 1996.

S-a reținut și că din 1995

reclamanta a locuit la altă adresă, într-un apartament proprietate personală,

dobândit prin donație de la fiica sa. Ca urmare, la data intrării în vigoare a

Legii nr. 112/1995, aceasta nu mai era în situația de a pretinde închirierea

unui spațiu din fondul locativ de stat și nici nu mai avea un interes personal,

legitim și actual de a solicita constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare în litigiu.

Recursul în anulare de față nu poate

fi supus analizei, fiind inadmisibil.

Potrivit art. 17 din O.G. nr.

58/2003, art. 330–330

4

se aprobă

Aceste dispoziții cuprinse în

finalul capitolului III al codului de procedură civilă reglementează cazurile

și condițiile în care Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție poate ataca cu recurs în anulare hotărârile

judecătorești irevocabile, precum și procedura de judecare a acestei căi

extraordinare de atac.

Prin urmare, această cale de atac nu

mai are suport legal, abrogarea prevederilor legale menționate fiind operantă

de la data intrării în vigoare a ordonanței, 27 august 2003.

Recursul în anulare de față este

înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 7 septembrie

2004, deci după abrogarea prevederilor legale aplicabile. Ca atare, recursul

este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Soluția se impune și în raport de

prevederile art. II alin. (3) din O.G. nr. 58/2003 care prevede că hotărârile

pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență

rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost

pronunțate. Aceasta înseamnă că recursul în anulare se putea formula în raport

de prevederile legale redate numai în termen de 1 an de la data intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, termen ce în speță, cu evidență, este expirat.

De aceea, recursul de față, urmează

a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul

în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1323 din 21

februarie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 București, deciziei civile nr. 212

din 29 ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a V–a civilă, și deciziei

nr. 2031 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2005.