ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6011/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Petentul a adresat inițial

cu plângere împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și

rezoluției Parchetului Curții de Apel Craiova, Judecătoriei Craiova instanță

care a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Curții de

Apel Craiova.

În motivarea soluției de

declinarea competenței s-a invocat declarația procuratorului V.M. potrivit

căreia plângerea a fost făcută împotriva tuturor soluțiilor pronunțate în

dosarul nr. 480/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj prin care s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților O.Șt.S., R.A., M.O.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen.,

P.D., A.Șt., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen., F.L., pentru infracțiunea prevăzută

de art. 260 și art. 257 C. pen., iar prin rezoluția nr. 1883/II/2/2000 din 28

aprilie 2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pronunțată în

același dosar s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.M., judecător

la Judecătoria Craiova pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 și art. 246 C.

pen.

Instanța, constatând că nu

este posibilă disjungerea cauzei, existând conexitate între toate soluțiile

pronunțate în dosarul nr. 480/P/2000, a declinat competența de judecare a

plângerii în favoarea Curții de Apel Craiova.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dolj prin ordonanța din 3 iulie 2003, pronunțată în dosarul nr.

480/P/2000 a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuiților O.Șt.S.,

R.A., P.D., A.Șt., M.O. și F.L., pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzută de

art. 289 C. pen., 260 C. pen., iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

prin rezoluția din 28 aprilie 2000 a dispus neînceperea urmăririi penale față

de C.M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 246 C. pen., toate

reclamate de petenta D.A. reprezentată de procurator V.M.

S-a reținut că prin

plângerile adresate organelor de urmărire penală s-a invocat că intimații prin

folosirea unor înscrisuri false, prin săvârșirea infracțiunilor de mărturie

mincinoasă și trafic de influență au determinat pierderea uni litigiu având ca

obiect un teren intravilan situat în municipiul Craiova, revendicat de D.A.

Astfel, actele dosarului confirmă că începând cu anul 1992 între D.A. și D.V.,

în prezent decedată, mama intimatei F.L., s-au purtat mai multe procese civile

având ca obiect acțiunea în revendicarea terenului în suprafață de 1.500 mp.

intravilan, situat în cartierul Romaneștii din municipiul Craiova.

Curtea de Apel Craiova, prin

decizia penală nr. 3660 din 21 decembrie 1994, a soluționat irevocabil acest

dosar, atribuind terenul în litigiu lui D.V., situație care l-a nemulțumit pe

procuratorul V.M. și care a reclamat organelor de urmărire penală, că mai multe

acte din dosarul civil și expertiza tehnică efectuată din dispoziția instanței,

conțin mențiuni nereale.

Astfel, potrivit

plângerilor, în opinia procuratorului V.M. sunt false următoarele înscrisuri:

actul de vânzare-cumpărare nr. 123 din 17 aprilie 1956, sentințele civile nr.

196 din 19 mai 1997, 2002 din 26 mai 1997, pronunțate în dosarele nr. 137,

144/1997, decizia civilă nr. 3660/1994, pronunțată în dosarul nr. 4446/1994,

adresele emise de Primăria Craiova și înregistrate sub nr. 28433/1997, nr.

2731/1994, nr. 758/A/2001 depuse de consilierul juridic M.O. la instanța de

judecată și întocmite de O.Șt.S., rapoartele de expertiză efectuate de experții

A.Șt. și P.D.

În cauză s-au efectuat

cercetări reținându-se că actul de vânzare-cumpărare nr. 123/1956 este un act

ce exprimă voința părților, autentificat de Biroul Notarial de Stat Craiova, nu

prezintă modificări sau alte erori materiale, fiind identic cu cel existent în

arhivă, așa încât nu a fost falsificat de părțile care l-au folosit în procesul

civil.

Hotărârile judecătorești

pronunțate în cauză prin care s-a soluționat litigiul dintre părți cum și

cererile adresate instanței de D.V. și F.L. nu pot forma prin natura lor obiect

al infracțiunii de fals. Chiar dacă în cuprinsul acestor înscrisuri există

inadvertențe, ele pot fi interpretate cel mult ca erori judiciare ce nu dau

caracterul fals al hotărârii.

Adresele depuse de Primăria

municipiului Craiova (nr. 758/ A din 15 mai 2002, 28433 din 23 aprilie 1997 și

2731 din 15 aprilie 1994) prin consilierul juridic M.O. acte întocmite de O.Șt.S.

și avizate de secretarul primăriei la acea dată, R.A., ce conțin puncte de

vedere contradictorii și inconsecvente, s-a reținut că nu pot face obiectul

infracțiunii de „fals intelectual” prevăzută de art. 289 C. pen., câtă vreme

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ, ca instanță de

control, și-a exprimat punctul de vedere în sensul că petenții D.A., V.M. nu

pot face dovada dreptului de proprietate, actele de proprietate din 1953 și

ordinul Prefecturii Dolj emis sub nr. 56/1991, fiind anulate pe cale

administrativă sau judiciară.

S-a concluzionat, de

asemenea, că nici rapoartele de expertiză tehnică întocmite de expert A.Șt., în

prezent decedat, și P.D., nu sunt false, iar redactorii lor nu pot fi acuzați

de infracțiunea de „mărturie mincinoasă” întrucât, aceste lucrări exprimă

constatările în raport de examinarea configurației terenului în litigiu, cum și

actelor prezentate de părți.

Cât privește pe intimata

C.M., s-a reținut că față de aceasta s-a dispus neînceperea urmăririi penale

pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 246 C. pen., neexistând un

aviz al Ministerului Justiției absolut necesar pentru declanșarea urmăririi

penale împotriva unui magistrat, aviz ce nu a fost cerut.

Sentința civilă nr. 7733 din

18 iunie 1992 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin nerecurare la 17

august 2002 reprezintă rezultatul evaluării probatoriilor administrate în

dosarul nr. 5218/1992.

Instanța, în considerentele

sentinței a mai precizat că în această cauză cercetată de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dolj, s-au pronunțat 8 (opt) soluții de netrimitere în judecată a

învinuiților, dintre care 2 la ancheta proprie a procurorului din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și respectiv Parchetul de pe

lângă Judecătoria Craiova.

În plus, s-a considerat a fi

necesar să fie relevată împrejurarea că litigiul civil dintre părți a fost

soluționat irevocabil prin decizia nr. 3660 din 21 decembrie 1994 a Curții de

Apel Craiova, iar în motivarea hotărârii se invocă dobândirea de către D.V. a

dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de ambele părți prin

uzucapiune.

Temeiul juridic ce a stat la

baza soluționării definitive a litigiului civil, demonstrează că atât

înscrisurile analizate, dar și oricare altele, nu puteau produce consecințe

juridice diferite, întrucât posesiei continuă, utilă, netulburată, neviciată și

sub nume de proprietar exercitată de D.V. asupra terenului din anul 1957 până

la data pronunțării hotărârii, nu i se puteau opune alte dispoziții care să o

înfrângă.

Pentru toate motivele

reținute, Curtea de Apel Craiova, prin sentința nr. 44 din 30 iunie 2004, a

respins plângerea formulată de petenta D.A., prin procurator V.M. împotriva

ordonanței din 3 iulie 2003, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj

și rezoluției din 28 aprilie 2000, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Craiova, constatându-se că atât ordonanța cât și rezoluția sunt legale

și temeinice urmând a fi menținute. Petenta a fost obligată la cheltuieli

judiciare către stat.

Declarând recurs împotriva

acestei sentințe, petentul a solicitat casarea hotărârii atacate ca nelegală și

netemeinică și să se dea o soluție în baza art. 278

1

lit. c) sau b)

pct. 8 C. proc. pen.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond, pe baza

actelor aflate la dosar a respins în mod justificat plângerea formulată de

petiționar, considerând legale și temeinice atât ordonanța Parchetului de pe

lângă Tribunalul Dolj, cât și rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova.

Așa cum corect s-a învederat

în motivarea sentinței atacate intimații nu au săvârșit infracțiunile reclamate

de petiționar. Astfel, în urma cercetărilor efectuate s-a reținut că actul de

vânzare cumpărare nr. 123/1956 este un act ce exprimă voința părților și nu a

fost falsificat de părțile care l-au folosit în procesul-civil.

Hotărârile judecătorești,

pronunțate în cauză prin care s-a soluționat litigiul dintre părți cum și

cererile adresate instanței de D.V. și F.L., nu pot forma prin natura lor

obiect al infracțiunii de fals.

Adresele depuse de Primăria

municipiului Craiova prin consilier juridic M.O., acte întocmite de O.Șt.S. și

avizate de secretarul primăriei, la acea dată R.A. s-a reținut că nu pot face

obiectul infracțiunii de „fals intelectual”, prevăzut de art. 289 C. pen., câtă

vreme Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ, că instanță de

control, și-a exprimat punctul de vedere în sensul că petenții, D.A. prin V.M.

nu pot face dovada dreptului de proprietate, actele de proprietate din 1953 și

ordinul Prefecturii Dolj emis sub nr. 56/1991, fiind anulate pe cale

administrativă sau judiciară. S-a constatat de asemenea că nici rapoartele de

expertiză tehnică întocmite de expert A.Șt., în prezent decedat și P.D., nu

sunt false, iar redactării lor nu pot fi acuzați de infracțiunea de mărturie

mincinoasă întrucât aceste lucrări exprimă constatările în raport de examinarea

configurației terenului în litigiu, cum și a actelor prezentate de părți.

Cât privește pe intimata

C.M., față de aceasta s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru

infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 246 C. pen., neexistând un aviz al

Ministrului Justiției absolut necesar pentru declanșarea urmăririi penale

împotriva unui magistrat.

În consecință, rezultând că

motivele de casare invocate nu sunt întemeiate și cum alte motive, susceptibile

a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată, urmează a se respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționară prin procurator urmând a o obliga pe

aceasta să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul V.M. ca procurator al numitei D.A. împotriva

sentinței penale nr. 44 din 30 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Obligă pe recurentul

petiționar să plătească suma de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 noiembrie 2004.