ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6011/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petentul a adresat inițial cu plângere împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și rezoluției Parchetului Curții de Apel Craiova, Judecătoriei Craiova instanță care a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Curții de Apel Craiova. În motivarea soluției de declinarea competenței s-a invocat declarația procuratorului V.M.

potrivit căreia plângerea a fost făcută împotriva tuturor soluțiilor pronunțate în dosarul nr. 480/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților O.Șt.S., R.A., M.O., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., P.D., A.Șt., pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen., F.L., pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 și art. 257 C. pen., iar prin rezoluția nr. 1883/II/2/2000 din 28 aprilie 2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pronunțată în același dosar s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.M., judecător la Judecătoria Craiova pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 și art. 246 C. pen.

Instanța, constatând că nu este posibilă disjungerea cauzei, existând conexitate între toate soluțiile pronunțate în dosarul nr. 480/P/2000, a declinat competența de judecare a plângerii în favoarea Curții de Apel Craiova. Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele: Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj prin ordonanța din 3 iulie 2003, pronunțată în dosarul nr. 480/P/2000 a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuiților O.Șt.S., R.A., P.D., A.Șt., M.O. și F.L., pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzută de art. 289 C. pen., 260 C. pen., iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin rezoluția din 28 aprilie 2000 a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 246 C. pen., toate reclamate de petenta D.A.

reprezentată de procurator V.M. S-a reținut că prin plângerile adresate organelor de urmărire penală s-a invocat că intimații prin folosirea unor înscrisuri false, prin săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și trafic de influență au determinat pierderea uni litigiu având ca obiect un teren intravilan situat în municipiul Craiova, revendicat de D.A. Astfel, actele dosarului confirmă că începând cu anul 1992 între D.A. și D.V., în prezent decedată, mama intimatei F.L., s-au purtat mai multe procese civile având ca obiect acțiunea în revendicarea terenului în suprafață de 1.500 mp. intravilan, situat în cartierul Romaneștii din municipiul Craiova. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 3660 din 21 decembrie 1994, a soluționat irevocabil acest dosar, atribuind terenul în litigiu lui D.V., situație care l-a nemulțumit pe procuratorul V.M.

și care a reclamat organelor de urmărire penală, că mai multe acte din dosarul civil și expertiza tehnică efectuată din dispoziția instanței, conțin mențiuni nereale. Astfel, potrivit plângerilor, în opinia procuratorului V.M. sunt false următoarele înscrisuri: actul de vânzare-cumpărare nr. 123 din 17 aprilie 1956, sentințele civile nr. 196 din 19 mai 1997, 2002 din 26 mai 1997, pronunțate în dosarele nr. 137, 144/1997, decizia civilă nr. 3660/1994, pronunțată în dosarul nr. 4446/1994, adresele emise de Primăria Craiova și înregistrate sub nr. 28433/1997, nr. 2731/1994, nr. 758/A/2001 depuse de consilierul juridic M.O. la instanța de judecată și întocmite de O.Șt.S., rapoartele de expertiză efectuate de experții A.Șt.

și P.D. În cauză s-au efectuat cercetări reținându-se că actul de vânzare-cumpărare nr. 123/1956 este un act ce exprimă voința părților, autentificat de Biroul Notarial de Stat Craiova, nu prezintă modificări sau alte erori materiale, fiind identic cu cel existent în arhivă, așa încât nu a fost falsificat de părțile care l-au folosit în procesul civil. Hotărârile judecătorești pronunțate în cauză prin care s-a soluționat litigiul dintre părți cum și cererile adresate instanței de D.V. și F.L. nu pot forma prin natura lor obiect al infracțiunii de fals. Chiar dacă în cuprinsul acestor înscrisuri există inadvertențe, ele pot fi interpretate cel mult ca erori judiciare ce nu dau caracterul fals al hotărârii.

Adresele depuse de Primăria municipiului Craiova (nr. 758/ A din 15 mai 2002, 28433 din 23 aprilie 1997 și 2731 din 15 aprilie 1994) prin consilierul juridic M.O. acte întocmite de O.Șt.S. și avizate de secretarul primăriei la acea dată, R.A., ce conțin puncte de vedere contradictorii și inconsecvente, s-a reținut că nu pot face obiectul infracțiunii de „fals intelectual” prevăzută de art. 289 C. pen., câtă vreme Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ, ca instanță de control, și-a exprimat punctul de vedere în sensul că petenții D.A., V.M. nu pot face dovada dreptului de proprietate, actele de proprietate din 1953 și ordinul Prefecturii Dolj emis sub nr. 56/1991, fiind anulate pe cale administrativă sau judiciară.

S-a concluzionat, de asemenea, că nici rapoartele de expertiză tehnică întocmite de expert A.Șt., în prezent decedat, și P.D., nu sunt false, iar redactorii lor nu pot fi acuzați de infracțiunea de „mărturie mincinoasă” întrucât, aceste lucrări exprimă constatările în raport de examinarea configurației terenului în litigiu, cum și actelor prezentate de părți. Cât privește pe intimata C.M., s-a reținut că față de aceasta s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 246 C. pen., neexistând un aviz al Ministerului Justiției absolut necesar pentru declanșarea urmăririi penale împotriva unui magistrat, aviz ce nu a fost cerut. Sentința civilă nr. 7733 din 18 iunie 1992 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin nerecurare la 17 august 2002 reprezintă rezultatul evaluării probatoriilor administrate în dosarul nr. 5218/1992.

Instanța, în considerentele sentinței a mai precizat că în această cauză cercetată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, s-au pronunțat 8 (opt) soluții de netrimitere în judecată a învinuiților, dintre care 2 la ancheta proprie a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. În plus, s-a considerat a fi necesar să fie relevată împrejurarea că litigiul civil dintre părți a fost soluționat irevocabil prin decizia nr. 3660 din 21 decembrie 1994 a Curții de Apel Craiova, iar în motivarea hotărârii se invocă dobândirea de către D.V. a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de ambele părți prin uzucapiune.

Temeiul juridic ce a stat la baza soluționării definitive a litigiului civil, demonstrează că atât înscrisurile analizate, dar și oricare altele, nu puteau produce consecințe juridice diferite, întrucât posesiei continuă, utilă, netulburată, neviciată și sub nume de proprietar exercitată de D.V. asupra terenului din anul 1957 până la data pronunțării hotărârii, nu i se puteau opune alte dispoziții care să o înfrângă. Pentru toate motivele reținute, Curtea de Apel Craiova, prin sentința nr. 44 din 30 iunie 2004, a respins plângerea formulată de petenta D.A., prin procurator V.M. împotriva ordonanței din 3 iulie 2003, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și rezoluției din 28 aprilie 2000, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, constatându-se că atât ordonanța cât și rezoluția sunt legale și temeinice urmând a fi menținute.

Petenta a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat. Declarând recurs împotriva acestei sentințe, petentul a solicitat casarea hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică și să se dea o soluție în baza art. 278 1 lit. c) sau b) pct. 8 C. proc. pen. Recursul nu este fondat. Instanța de fond, pe baza actelor aflate la dosar a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționar, considerând legale și temeinice atât ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cât și rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Așa cum corect s-a învederat în motivarea sentinței atacate intimații nu au săvârșit infracțiunile reclamate de petiționar. Astfel, în urma cercetărilor efectuate s-a reținut că actul de vânzare cumpărare nr. 123/1956 este un act ce exprimă voința părților și nu a fost falsificat de părțile care l-au folosit în procesul-civil.

Hotărârile judecătorești, pronunțate în cauză prin care s-a soluționat litigiul dintre părți cum și cererile adresate instanței de D.V. și F.L., nu pot forma prin natura lor obiect al infracțiunii de fals. Adresele depuse de Primăria municipiului Craiova prin consilier juridic M.O., acte întocmite de O.Șt.S. și avizate de secretarul primăriei, la acea dată R.A. s-a reținut că nu pot face obiectul infracțiunii de „fals intelectual”, prevăzut de art. 289 C. pen., câtă vreme Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ, că instanță de control, și-a exprimat punctul de vedere în sensul că petenții, D.A. prin V.M. nu pot face dovada dreptului de proprietate, actele de proprietate din 1953 și ordinul Prefecturii Dolj emis sub nr. 56/1991, fiind anulate pe cale administrativă sau judiciară.

S-a constatat de asemenea că nici rapoartele de expertiză tehnică întocmite de expert A.Șt., în prezent decedat și P.D., nu sunt false, iar redactării lor nu pot fi acuzați de infracțiunea de mărturie mincinoasă întrucât aceste lucrări exprimă constatările în raport de examinarea configurației terenului în litigiu, cum și a actelor prezentate de părți. Cât privește pe intimata C.M., față de aceasta s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 246 C. pen., neexistând un aviz al Ministrului Justiției absolut necesar pentru declanșarea urmăririi penale împotriva unui magistrat. În consecință, rezultând că motivele de casare invocate nu sunt întemeiate și cum alte motive, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționară prin procurator urmând a o obliga pe aceasta să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.M. ca procurator al numitei D.A. împotriva sentinței penale nr. 44 din 30 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă pe recurentul petiționar să plătească suma de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2004.