ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 245/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 313 din 8

iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1106/P/2005, s-a

respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dolj, privind sentința penală nr. 220 din 6 aprilie 1999

pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 7319/1996, și care privește pe

condamnatul O.I.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, prin contestația

introdusă și înregistrată sub nr. 4968 din 19 iunie 2003, la Tribunalul Dolj, a

solicitat anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 297/1999, care a fost

pus în executare la 2 iunie 2003, deoarece în mod eronat, s-a dedus față de

condamnatul O.I., perioada arestului preventiv, în speță de la 27 iunie 1996 la

18 martie 1997, când, în realitate, deducerea ar fi trebuit să fie făcută de la

data de 27 iunie 1996 la 15 august 1996.

În drept, s-a invocat dispoziția art.

461 lit. c) C. proc. pen., fiind anexate la dosar copii de pe decizia penală nr.

521 din 15 august 1996 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și de pe mandatul

de executare al pedepsei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin sentința penală nr. 527 din 1 iulie 2004,Tribunalul Dolj

a admis contestația formulată, a anulat mandatul de executare nr. 279/1999, a

dedus din pedeapsa închisorii de un an aplicată condamnatului, perioada

executată de la 27 iunie 1996 la 15 august 1996 și de la 2 iunie 2003 la 11

iunie 2003, s-a emis un nou mandat de executare și au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale nr. 220 din 6 aprilie 1999 a Tribunalului Dolj,

rămasă definitivă prin decizia nr. 965 din 26 februarie 2003, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței a declarat apel condamnatul

O.I., ce a fost admis de Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 110 de

la 31 martie 2005, trimițându-se cauza spre rejudecare la instanța de fond, cu

motivarea că în primă instanță  dosarul s-a judecat cu lipsă cu lipsă de

procedură față de condamnatul intimat. Prin aceeași decizie s-a mai dispus

retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 608/2004, cu

consecința punerii în libertate a condamnatului.

S-a mai reținut că intimatul

condamnat O.I., prin sentința penală nr. 220 din 6 aprilie 1999, a fost

condamnat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 215 C. pen., dispunându-se în temeiul art. 88 C. pen.,

computarea arestării preventive de la data de 27 iunie 1996 la 18 martie 1997,

când, în realitate a fost pus în libertate la data de 15 august 1996, când,

prin decizia penală nr. 591 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă cererea de

prelungire a arestării preventive.

S-a constatat că mandatul de

executare a pedepsei cu nr. 279/1999 din 12 martie 2003 a menținut eroarea din

dispozitivul sentinței penale nr. 220 din 6 aprilie 1999, cu privire la

deducerea datei arestului preventiv, însă, s-a considerat că această greșeală

nu poate fi îndreptată pe calea unei contestații la executare, instanța de fond

apreciind că nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 461

alin. (1) C. proc. pen., și că această eroare, fiind în puterea lucrului

judecat, poate fi îndreptată numai prin exercitarea căilor extraordinare de

atac prevăzute de art. 409 C. proc. pen.

De asemenea, s-a mai argumentat în

cuprinsul considerentelor hotărârii, că dispozitivul unei sentințe ce a intrat

sub autoritatea de lucru judecat nu mai poate fi modificat pe calea unei contestații

la executare.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și susținând că, în prezent, calea recursului in

anulare a fost abrogată și că, pe fond, contestația este întemeiată în

condițiile în care, în speță, există vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce

se execută.

Prin decizia nr. 297 din 30

septembrie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Dolj, a desființat sentința penală nr. 313 din 8 iunie 2005

a Tribunalului Dolj, a admis contestația la executare și, pe cale de consecință,

a dedus din pedeapsa de un an închisoare aplicată condamnatului O.I. perioadele

executate de la 27 iunie 1996 la 15 august 1996, de la 2 iunie 2003 la 11 iunie

2003 și de la 27 ianuarie 2005 la 31 martie 2005.

De asemenea, prin aceeași decizie,

s-a anulat mandatul de executare a pedepsei și s-a dispus emiterea unui nou

mandat de executare, corespunzător.

Totodată, s-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale nr. 220 din 6 aprilie 1999 a Tribunalului Dolj,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 965 din 26 februarie 2003 a Înaltei

Curți de Casație și s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile de

judecată.

Pentru a dispune astfel, s-a

apreciat de către instanța de control judiciar că Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dolj, în mod temeinic și legal, a solicitat instanței de executare,

pe perioada executării pedepsei, îndreptarea pe calea contestației a erorii

materiale constând în deducerea greșită a perioadei executată de condamnatul O.I.,

respectiv de la 27 iunie 1996 la 15 august 1996.

Fiind nemulțumit de decizia

pronunțată, contestatorul condamnat, în termen legal, a formulat recurs

invocând drept motive dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.,

solicitând casarea hotărârilor pronunțate și, pe fond, respingerea contestației

la executare pentru motivele susținute oral și detaliate in scris în memoriul depus

la dosar.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 220 din 6

aprilie 1999 pronunțată de Tribunalul Dolj, rămasă definitivă prin decizia

penală nr. 965 din 26 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție inculpatul a

fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare dispunându-se deducerea

arestării preventive de la 27 iunie 1996 la 18 martie 1997.

La data de 12 martie 2003 s-a emis

mandatul de executare al pedepsei sub nr. 279/1999 ce a fost pus în executare

la 2 iunie 2003, iar perioada de deținere evidențiată în acesta este cuprinsă

în intervalul 27 iunie 1996 la 18 martie 1997, dar, în realitate, inculpatul a

fost arestat preventiv doar în perioada 27 iunie 1996 – 15 august 1996,

întrucât Curtea de Apel Craiova la 15 august 1996, prin decizia penală nr. 521/1996

a dispus punerea sa în libertate.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dolj, în mod întemeiat, observând aceste inadvertențe, a promovat pe rolul

Tribunalului Dolj cererea de contestație la executare in baza dispozițiilor art.

461 lit. c) C. proc. pen., în vederea îndreptării erorii materiale strecurate în

ceea ce privește computarea prevenției condamnatului.

Înalta Curte apreciază că instanța

de control judiciar a procedat corect atunci când, la al doilea ciclu procesual,

a constatat că pe calea contestației la executare formulată de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dolj nu se invocă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii

penale definitive, ci doar nelegalitatea evidențiată ca urmare a punerii în

executare a hotărârii penale în legătură cu care s-a ivit o cauză ce poate fi

astfel interpretată ca o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută,

potrivit art. 461 lit. c) C. proc. pen.

Se constată că s-a apreciat în mod

justificat atunci când instanța de apel a reținut că nelămuririle ce se pot ivi

cu ocazia punerii în executare a hotărârii penale se pot datora și redactării

greșite a dispozitivului hotărârii, ce poate conține erori materiale evidente,

de natura celor la care se referă dispozițiile art. 195 C. proc. pen.

Întrucât, în speță, s-a efectuat

eronat deducerea perioadei executate de condamnatul O.I. de la 27 iunie 1996 la

15 august 1996, în totală contradicție cu mandatul de executare și biletele de

liberare din penitenciar, se constată că această eroare materială nu putea fi

îndreptată decât de instanța de executare, așa cum, corect, a constatat Curtea

de Apel Craiova.

Prin urmare nu pot fi reținute

susținerile apărării intimatului condamnat în sensul că deducerea perioadei arestării

preventive intră sub autoritate de lucru judecat, fiind o opinie total greșită,

în cazul dedus judecății, fiind evidentă incidența dispozițiilor art. 461 lit.

c) C. proc. pen., respectiv existența unei nelămuriri cu privire la hotărârea

penală ce se execută sau vreo împiedicare la punerea in executare a acestei

hotărâri.

Față de cele mai sus menționate, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator

O.I. împotriva deciziei nr. 297 din 30 septembrie 2005 a Curții de Apel

Craiova.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul condamnat O.I. împotriva deciziei penale nr. 297 din

30 septembrie 2005 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurentul contestator

condamnat la plata sumei de 80 RON (800.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 ianuarie 2006.