ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5637/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106

din 21 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, a fost achitat

inculpatul

g.s.

, în baza art. 11

sc.2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1),

raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., aplicându-i-se

făptuitorului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii de 2.000.000 lei;

și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

pentru infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că inculpatul G.S., încadrat în muncă ca

dulgher la E.M.P., a fost de serviciu în schimbul 1 în ziua de 20 iulie 2003 și

a efectuat revizia instalațiilor de pe pct. nr. 1, împreună cu martorul R.R.,

colegul său.

În camera sobelor, motivează

prima instanță, inculpatul a observat trei saci ce conțineau bucăți de cablu

din cupru tăiate la dimensiuni cuprinse între 0,8 – 1 m și o plasă de rafie ce

conținea cablu lițat din cupru exprimându-și intenția de a și le însuși, dar

martorul i-a atras atenția asupra periculozității faptei.

Instanța de fond a mai

constatat că la terminarea programului G.S. a revenit în rampa puțului, a luat

cei trei saci și plasa de rafie și i-a mutat în atelierul în care lucra, după

care a plecat acasă.

În aceeași zi în jurul

orelor 22,00, reține tribunalul, inculpatul a revenit la locul de muncă,

împreună cu fratele său G.M., au intrat în unitate, s-au deplasat la atelierul

de dulgherie, au luat câte un sac cu bucăți de cablu pe care i-au scos, în

afara incintei, printr-o spărtură din gard. În aceste împrejurări, făptuitorii

au fost observați de agenții de pază H.D. și M.V., care au trecut la urmărirea

lor. Făptuitorii s-au deplasat din nou la atelier, au luat sacul rămas și plasa

de rafie și în momentul în care se deplasau spre spărtura din gard, au fost

reținuți de cei doi agenți de pază.

În momentul în care agenții

le-au cerut fraților G. să îi urmeze, prima instanță a reținut că inculpatul nu

le-a oferit nici o sumă de bani ci doar le-a spus că „o să bem o bere în oraș

când ne întâlnim și o să fie bine”. Este adevărat că întrucât agenții de pază

au refuzat, i-a întrebat dacă doresc 100.000 – 200.000 lei, după care aceștia

au plecat și au anunțat șeful de tură.

Față de învinuitul G.M.,

parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de dare de

mită, deoarece nu a promis sau oferit bani agenților de pază, iar simpla

asistare la o decizie spontan luată de fratele său nu poate atrage răspunderea

penală.

Având în vedere

împrejurările în care a comis fapta de furt și comportarea foarte bună în

familie și societate a făptuitorului G.M. au condus la concluzia că acesta

poate beneficia de clemența legii, fiind sancționat de procuror cu amendă

administrativă în cuantum de 2.000.000 lei.

De asemenea, instanța de

fond l-a achitat pe inculpatul G.S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin.

(1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., în baza art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen. și i-a aplicat sancțiunea cu caracter administrativ de 2.000.000 lei

amendă, cu motivarea că deșeurile de sârmă de cupru sustrase, au o valoare

scăzută de numai 2.731.410 lei, iar inculpatul, care nu are antecedente penale

și era încadrat în muncă, le-a abandonat în incinta unității.

În ceea ce privește

infracțiunea de dare de mită, s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzută de art. 255 C. pen., întrucât inculpatul G.S. nu a

promis și nu a oferit nici o sumă de bani paznicilor sau vreun alt folos

material, dispunându-se achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin decizia penală nr. 250/ A din 10 august 2004, admițând apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, împotriva sentinței primei

instanțe, a desființat-o în parte și în baza art. 255 C. pen., l-a condamnat pe

inculpat la un an închisoare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.

Conform art. 81 C. pen., Curtea a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe durata termenului de încercare de trei ani prevăzut de art. 82 C.

pen. și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din același

cod.

Inculpatul G.S. a mai fost

obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare în

primă instanță, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Curtea de Apel a reținut că

soluția de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de dare de mită este

greșită, deoarece din declarațiile martorilor H.D., B.A. și M.V. rezultă cu

certitudine că acesta a oferit agenților de pază suma de 300.000 lei pentru a-i

determina să nu ia măsurile legale împotriva lui.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul G.S., susținând că în mod greșit a fost condamnat

pentru infracțiunea de dare de mită, deoarece nu a promis și nu a oferit

agenților de pază nici o sumă de bani ori alte foloase. Inculpatul a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței pronunțată de

prima instanță.

Temeiul juridic al

recursului îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen.

Examinând recursul declarat

în raport de motivul invocat, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Instanța de apel a reținut

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, a dat o justă încadrare

juridică a faptelor comise și a aplicat sancțiuni corect individualizate.

Susținerea inculpatului G.S.,

în sensul că nu a comis infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.,

este infirmată de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, din declarațiile

martorilor H.D. și M.V., care erau de serviciu ca agenți de pază, rezultă că

după ce inculpatul și fratele său G.M. au sustras sacii și plasa de rafie

conținând bucăți de cablu electric, fiind surprinși de paznici, recurentul le-a

oferit câte o bere, iar ulterior suma de 300.000 lei, dar aceștia au raportat

faptele șefei de tură, martorei B.F.

În consecință, deoarece în

mod corect curtea de apel a reținut în sarcina inculpatului comiterea

infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., (și l-a

condamnat), urmează ca recursul declarat de acesta să fie respins ca nefondat,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., constatând, din

oficiu, că în cauză nu există alte motive de casare.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 1.600.000 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.S., împotriva deciziei penale nr. 250/ A din

10 august 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurentul inculpat

să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 noiembrie 2004.