ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5456/2004

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 61

din 15 aprilie 2004, Tribunalul Caraș – Severin a condamnat pe inculpații:

- R.S. la 10 ani închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C.

pen.;

- P.E.P. la 5 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 197 alin. (3) C. pen.;

- R.C. la 2 ani și 6 luni

închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100 și art.

109 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 14, art. 346

alin. (1) și art. 17 C. proc. pen., inculpații R.S. și P.E.P. au fost obligați

la 50.000.000 lei și respectiv 25.000.000 lei daune morale, față de partea

vătămată M.V., iar inculpatul minor R.C. a fost obligat, în solidar cu părțile

responsabile civilmente R.P. și R.M. la 15.000.000 lei daune morale, față de

aceeași parte vătămată.

Prin hotărârea pronunțată,

prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În seara de sâmbătă 4

octombrie 2003, minorele M.V.M. (13 ani), I.A.N. (14 ani) și P.E. (13 ani),

eleve la școala generală din Caransebeș, se aflau în satul Borlova, comuna

Turnu Ruieni, Jud. Caraș Severin, fiind cazate la unchiul acesteia din urmă,

C.C.

În timp ce sus-numitele se

plimbau prin sat, în jurul orei 21,00, au întâlnit un grup de băieți, format

din R.S. (23 ani), P.E.P. (23 ani), R.C. (17 ani) și M.I. (20 ani), care le-au

invitat la o petrecere.

Cele trei minore au refuzat

invitația, dar inculpatul R.S. a prins-o de mână pe M.V.M. și, profitând de

întuneric și de imposibilitatea minorei de a se apăra, a cuprins-o între brațe,

ducând-o în direcția comunei Turnu Ruieni. Apoi, a pătruns într-o grădină din

marginea satului, unde, sub amenințarea cu bătaia, a împins-o pe minoră pe o

căpiță de fân, spunându-i că dorește să întrețină cu ea raport sexual. Deși minora,

de 13 ani, i-a comunicat inculpatului că este virgină și nu dorește să

întrețină raport sexual cu el, R.S. a continuat să o amenințe, a dezbrăcat-o,

s-a dezbrăcat și el și a realizat un act sexual, împotriva voinței părții

vătămate.

Pe drum, către căpița de

fân, cei doi au fost urmați de inculpatul P.E.P., care, văzând scena dintre

inculpatul R.S. și minoră, s-a ascuns după căpiță.

După realizarea primului act

sexual, inculpatul a primit de la P.E.P. o geacă, pe care a așezat-o pe minora

M.V.M., încercând să aibă un alt raport sexual cu aceasta, dar nu a reușit.

După ce inculpatul s-a

îmbrăcat, l-a chemat pe P.E.P. pentru a avea un raport sexual cu minora.

Inculpatul P.E.P. a ieșit de

după căpița de fân și a venit la partea vătămată, s-a dezbrăcat și s-a așezat

peste ea, deși plângea, refuzând să întrețină raport sexual cu el. Inculpatul

nu a lăsat victima să se îmbrace și a încercat să o penetreze, dar nu a reușit,

deoarece organul său sexual nu a intrat în erecție. În această situație atât

inculpatul cât și minora s-au îmbrăcat, cu intenția de a pleca în sat.

Pe drum, minora M.V.M. s-a

întâlnit cu R.C., trimis de fratele său R.S. să întrețină raport sexual cu ea.

Deși partea vătămată și-a exprimat refuzul, în ce privește intenția

inculpatului, R.C. a condus-o pe minoră lângă aceeași căpiță de fân, a

dezbrăcat-o și a trântit-o la pământ, după care, dezbrăcându-se și el, s-a

urcat peste ea și a încercat să întrețină un act sexual. Acesta însă nu s-a

realizat, organul sexual al inculpatului neintrând în erecție.

În momentul în care se

îmbrăcau, la fața locului a sosit inculpatul R.S. și martorul M.I., care a

refuzat să întrețină raport sexual cu minora datorită refuzului acesteia și

situației în care se afla, plină de noroi și plângând. Apoi, cu toții s-au îndreptat

către sat, pe drum minora întâlnindu-se cu martorii R.D. și N.S., cărora le-a

spus că a fost violată de trei bărbați, pe care nu-i cunoaște cum se numesc.

Prin decizia penală nr. 214/

A din 16 iunie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de toți inculpații, cu motivarea că faptele reținute în

sarcina acestora au fost dovedite, cu probele administrate în cauză și nu se

poate reține că partea vătămată ar fi acceptat să întrețină relații sexuale cu

ei, în condițiile de vreme și locul ales de inculpați, că era virgină, raportat

la vârsta de 13 ani a acesteia și dezvoltarea ei fizică.

Împotriva acestei decizii

penale, toți inculpații au declarat recurs, pentru R.S. solicitându-se

schimbarea calificării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen.,

iar pentru P.E.P. și R.C. s-a cerut achitarea în baza dispozițiilor art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

pretinzându-se că aceștia urmează să beneficieze de dispozițiile art. 22 C.

pen., deoarece s-au desistat, din proprie inițiativă, înainte de descoperirea

faptei.

Recursurile sunt nefondate.

Potrivit art. 197 alin. (1)

C. pen., constituie infracțiunea de viol, actul sexual, de orice natură, cu o

persoană de sex diferit, prin constrângerea acesteia sau profitând de

imposibilitatea ei de a se apăra, ori de a-și exprima voința.

Prin art. 197 alin. (3) s-a

stabilit că pedeapsa este închisoare de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor

drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Din examinarea probelor

administrate în cauză rezultă că instanțele de fond și de apel au reținut în

mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, adoptând o încadrare

juridică corespunzătoare pentru toți inculpații.

Din probele directe și

indirecte ale dosarului, în ansamblu și înlăturarea lor logică, rezultă în mod

neîndoielnic că inculpatul R.S. a săvârșit infracțiunea de viol, iar inculpații

P.E.P. și R.C. tentativa la această infracțiune, primul adoptând în instanță

singura poziție favorabilă de a prezenta relațiile intime avute cu victima, pe

baza acceptului neviciat, al liberei exprimări a voinței acesteia, iar ceilalți

doi inculpați susținând că s-ar fi desistat de la săvârșirea actului sexual,

dându-și seama de gravitatea faptelor, a urmărilor la care se expun, cu toții

căutând ca, în pofida realităților rezultate din declarații sincere și

neinfluențate, făcute, în prezența avocatului, în fața organelor de poliție și

a parchetului, să ducă în eroare instanțele de judecată.

Astfel, este cert stabilit

că în seara de 4 octombrie 2003, în jurul orei 21,00, partea vătămată M.V.M.,

elevă, în vârstă de 13 ani, a fost luată de lângă celelalte prietene de către

R.S. și condusă, contrar voinței sale, într-o grădină, unde a fost dezbrăcată

de inculpat, care apoi a forțat-o, sub amenințări, să întrețină un act sexual

cu el.

Aceste împrejurări au fost

declarate de partea vătămată în fața procurorului, confirmate și de inculpatul

R.S. în declarația olografă și cele date la organele de poliție și procuror, în

prezența avocatului.

Faptele menționate sunt

prezentate și de inculpatul P.E.P., în declarațiile date la organele de poliție

și la procuror.

Martorul M.I. în

declarațiile de la urmărirea penală a relatat că „R.S. a luat-o pe V. în brațe

și au plecat pe drum în direcția locului denumit Colnic”.

De asemenea, martorele

I.A.N. și P.E. au confirmat că a doua zi (duminică 5 octombrie 2003) partea

vătămată le-a relatat împrejurările în care a fost violată de inculpați.

Din raportul de constatare

medico – legală nr. A 313 din 6 octombrie 2003 rezultă că M.V.M. prezintă himen

complezant, care permite realizarea de raporturi sexuale fără deflorare, iar

ruptura incompletă de la nivelul orelor 7 pe cadranul convențional, la nivelul

himenului, poate avea vechimea din seara zilei de 4 octombrie 2003.

Se constată, de asemenea că,

sunt cert stabilite faptele săvârșite și de inculpații P.E.P. și R.C., care,

împotriva voinței minorei M.V.M. care plângea, în aceeași grădină, lângă căpița

de fân, fie că nu i-a permis să se îmbrace, fie că a dezbrăcat-o, au încercat

să realizeze fiecare câte un act sexual cu ea, dezbrăcându-se și

suprapunându-se peste ea, nereușind însă penetrarea, deoarece organul lor

sexual nu a intrat în erecție.

Și aceste împrejurări sunt

dovedite prin declarația de la procuror a părții vătămate, confirmată de

inculpatul P.E.P. care în declarația de la procuror, arată:

„Am ieșit de după claia de

fân și am văzut-o pe V., plângând, rugându-mă să o las în pace și să-i dau

drumul să plece acasă. Eu m-am dezbrăcat pentru a întreține actul sexual cu V.,

dar nu am avut erecție, pe drum s-a întâlnit cu R.C. care i-a spus să se

întoarcă pentru a avea cu el un act sexual. Deși V. îl ruga să o lase în pace,

printre lacrimi, totuși C. a dus-o la căpiță. Când am ajuns și noi la căpiță

i-am văzut pe C. și pe V. dezbrăcați, dar C. ne-a spus că nu a putut să

întrețină act sexual cu aceasta deoarece nu a avut erecție.”

În același sens inculpatul a

făcut declarația și la organele de poliție, în prezența avocatului.

Aceleași împrejurări sunt

confirmate de martorul M.I. în declarațiile de la urmărirea penală menținute și

în instanță, în care precizează că atunci când a ajuns la claia cu fân a

văzut-o pe partea vătămată, plângând, având pantalonii dați jos, iar lângă ea

se afla inculpatul R.C. care avea și el pantalonii dați jos.

Faptele se mai dovedesc și

cu declarațiile inculpatului R.C. și ale martorilor R.D., I.A.N. și P.E.

Înalta Curte apreciază că nu

poate fi acceptată cererea de achitare a celor doi inculpați pentru tentativă

la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (3)

C. pen., prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 22 C. pen., care

reglementează desistarea.

Potrivit art. 20 alin. (1)

C. pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși

infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.

Pe de altă parte, art. 22 C.

pen., stabilește că este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat, ori

a împiedicat, mai înainte de descoperirea faptei, producerea rezultatului.

Doctrina a stabilit, în mod

constant, că în compunerea elementului material al tentativei de viol intră

toate actele de executare premergătoare raportului sexual cu victima, ori de

câte ori activitatea infracțională a fost oprită (întreruptă), înainte de

consumarea acestui raport.

Cu alte cuvinte, tentativa

la infracțiunea de viol există atunci când făptuitorul a început executarea,

prin folosirea constrângerii fizice sau morale, în speță și prin activitatea de

menținere sau dezbrăcarea victimei, cât și a autorului și suprapunerea acestuia

peste partea vătămată, dar datorită unei împrejurări independente de voința sa,

raportul sexual nu a mai avut loc.

Desistarea, însă, constă în

renunțarea voluntară a autorului la săvârșirea faptei, la a cărei executare a

pornit, mai înainte ca executarea să se fi terminat.

În cauză, însă, este cert

stabilit că actele de executare premergătoare raportului sexual, ale

inculpaților cu victima, nu au fost întrerupte, ca urmare a actului de voință

al autorilor, ci numai ca urmare a unei împrejurări independente de voința lor,

respectiv lipsa neprevăzută de erecție a organului lor sexual.

În raport de cele

menționate, Înalta Curte consideră că prima instanță și instanța de control

judiciar au pronunțat hotărâri temeinice și legale sub toate aspectele,

neconstatându-se nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca

din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. pen.

Față de aceste considerente,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte ca

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de toți inculpații.

În conformitate cu art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații R.S., P.E.P. și R.C. împotriva

deciziei penale nr. 214/ A din 16 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului R.S., timpul arestării preventive de la 6 octombrie 2003 la 25

octombrie 2004.

Obligă pe recurenții

inculpați la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 octombrie 2004.