ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 35/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 300 din 3 noiembrie 2003, Tribunalul Bihor a dispus condamnarea inculpatului C.R.C. la trei pedepse de câte un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a 3 infracțiunii, prevăzute de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen. În baza art. 33 – art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele trei pedepse, urmând ca inculpatul să execute pe cea mai grea de un an și 6 luni închisoare. A mai fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 la o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar în baza art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966 la o pedeapsă de un an închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat că pedeapsa de 6 luni și respectiv, de un an închisoare se grațiază. S-a constatat că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile. În sfârșit, s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestului preventiv și s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 15 aprilie 2000, inculpatul a fost oprit de organele de poliție, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, fără a deține permis de conducere. Cum inculpatul mirosea a alcool, a fost invitat de organele de poliție să i se recolteze probe biologice, dar a refuzat. În aceste condiții, inculpatul a îmbrâncit un polițist, apoi pe un alt polițist.

Când s-a încercat să i se scoată cheile din contact, inculpatul a călcat peste cascheta polițiștilor, adresându-le cuvinte jignitoare și lovituri, refuzând recoltarea probelor biologice. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.R.C., solicitând admiterea, casarea hotărârilor și în rejudecare achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susținând că nu a comis acte de violență împotriva polițiștilor, decât pentru a se apăra de modul abuziv al acestora de a-l duce cu forța la spital, pentru recoltarea probelor biologice, iar pe de altă parte că refuzul său privind recoltarea, a fost legitim. Prin decizia penală nr. 5/ A din 15 ianuarie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Instanța de control judiciar a motivat soluția în raport de probele administrate în cauză, care confirmă starea de fapt reținută de instanță, care a condus la o corectă încadrare juridică a faptelor și o justă individualizare a pedepselor. Împotriva acestei decizii inculpatul a formulat recurs, reiterând nevinovăția sa în săvârșirea faptelor pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen. A mai solicitat potrivit cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 – art. 76 C. pen.

și pe cale de consecință aplicarea unei pedepse sub minimul special a cărei executare să fie suspendată prin aplicarea art. 81 C. pen. În subsidiar, în baza art. 385 pct. 10 C. proc. pen., a cerut trimiterea dosarului la instanța de apel pentru ca instanța de control judiciar să se pronunțe asupra unor probe esențiale. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Din actele și lucrările dosarului se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt, făcând o corectă încadrare juridică, sub aspectul infracțiunilor reținute. Apărarea inculpatului, în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, este neîntemeiată urmând a fi înlăturată.

Din declarațiile părților vătămate, polițiștii, care pentru efectuarea unui control au oprit pe inculpat și care în derularea evenimentelor i-au cerut acestuia să meargă pentru efectuarea recoltării probelor biologice, arată că: „acesta s-a enervat, a început să înjure, apoi, a început să ne lovească pe toți”. Aceste susțineri se coroborează și cu declarațiile martorilor B.L., H.M., P.T., L.I., J.V., F.R., P.O. și P.C.

Deși inculpatul nu a recunoscut decât comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a autoturismului, fără a poseda permis de conducere, negând faptul că i-ar fi ultragiat pe polițiști sau că s-ar fi sustras de la recoltarea probelor biologice, celelalte probe administrate și nu în ultimul rând, chiar recunoașterea inculpatului în sensul că, a avut un incident cu polițiștii, dar că s-ar fi apărat de agresiunea acestora, confirmă starea de fapt reținută, exercitarea actelor de violență asupra celor trei părți vătămate aflate în exercițiul atribuțiunilor de serviciu. În atare situație apărările inculpatului, care invocă modul legitim de apărare împotriva actelor nelegale și abuzive ale polițiștilor sunt neîntemeiate.

Referitor la apărarea formulată în sensul că, a condus autoturismul fără permis într-o stare de puternică tulburare pricinuită de necesitatea internării de urgență a fiicei sale, și drept consecință se impune reținerea circumstanțelor atenuante, este de asemenea, neîntemeiată. Raportând cele de mai sus la împrejurările în care s-a comis fapta, nu există nici un temei în a se reține că inculpatul s-a dedat la violențe ca urmare atitudinii ori comportării manifestată de părțile vătămate. Chiar dacă în cadrul conflictului, părțile vătămate au manifestat o atitudine fermă, aceasta a avut loc ca urmare a atitudinii violente și nelegale a inculpatului, deci din culpa sa care nu poate fi transferată în sarcina părților vătămate.

Pentru aceste considerente, arătate mai sus, verificând hotărârea atacată și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența altor motive ce pot duce la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 C. proc. pen. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.R. împotriva deciziei penale nr. 5/ A din 15 ianuarie 2004 a Curții de Apel Oradea. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 ianuarie 2005.