ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 35/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 300

din 3 noiembrie 2003, Tribunalul Bihor a dispus condamnarea inculpatului C.R.C.

la trei pedepse de câte un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a 3

infracțiunii, prevăzute de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen.

În baza art. 33 – art. 34

lit. b) C. pen., s-au contopit cele trei pedepse, urmând ca inculpatul să

execute pe cea mai grea de un an și 6 luni închisoare.

A mai fost condamnat același

inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 36 alin. (1) din

Decretul nr. 328/1966 la o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar în baza art. 37

alin. (3) din Decretul nr. 328/1966 la o pedeapsă de un an închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 s-a constatat că pedeapsa de 6 luni și respectiv, de un an închisoare

se grațiază.

S-a constatat că părțile vătămate

nu s-au constituit părți civile.

În sfârșit, s-a dedus din

pedeapsa aplicată, timpul arestului preventiv și s-a dispus obligarea acestuia

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 15 aprilie 2000,

inculpatul a fost oprit de organele de poliție, în timp ce conducea

autoturismul proprietate personală, fără a deține permis de conducere. Cum

inculpatul mirosea a alcool, a fost invitat de organele de poliție să i se recolteze

probe biologice, dar a refuzat. În aceste condiții, inculpatul a îmbrâncit un

polițist, apoi pe un alt polițist. Când s-a încercat să i se scoată cheile din

contact, inculpatul a călcat peste cascheta polițiștilor, adresându-le cuvinte

jignitoare și lovituri, refuzând recoltarea probelor biologice.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul C.R.C., solicitând admiterea, casarea hotărârilor și

în rejudecare achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susținând că nu a comis acte de violență

împotriva polițiștilor, decât pentru a se apăra de modul abuziv al acestora de

a-l duce cu forța la spital, pentru recoltarea probelor biologice, iar pe de

altă parte că refuzul său privind recoltarea, a fost legitim.

Prin decizia penală nr. 5/ A

din 15 ianuarie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat.

Instanța de control judiciar

a motivat soluția în raport de probele administrate în cauză, care confirmă

starea de fapt reținută de instanță, care a condus la o corectă încadrare

juridică a faptelor și o justă individualizare a pedepselor.

Împotriva acestei decizii

inculpatul a formulat recurs, reiterând nevinovăția sa în săvârșirea faptelor

pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând cazul de

casare prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen.

A mai solicitat potrivit

cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., reținerea

circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 – art. 76 C. pen. și pe cale de

consecință aplicarea unei pedepse sub minimul special a cărei executare să fie

suspendată prin aplicarea art. 81 C. pen.

În subsidiar, în baza art.

385 pct. 10 C. proc. pen., a cerut trimiterea dosarului la instanța de apel

pentru ca instanța de control judiciar să se pronunțe asupra unor probe

esențiale.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările

dosarului se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt, făcând

o corectă încadrare juridică, sub aspectul infracțiunilor reținute.

Apărarea inculpatului, în

sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost

condamnat, este neîntemeiată urmând a fi înlăturată.

Din declarațiile părților

vătămate, polițiștii, care pentru efectuarea unui control au oprit pe inculpat

și care în derularea evenimentelor i-au cerut acestuia să meargă pentru

efectuarea recoltării probelor biologice, arată că: „acesta s-a enervat, a

început să înjure, apoi, a început să ne lovească pe toți”.

Aceste susțineri se

coroborează și cu declarațiile martorilor B.L., H.M., P.T., L.I., J.V., F.R.,

P.O. și P.C.

Deși inculpatul nu a

recunoscut decât comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a

autoturismului, fără a poseda permis de conducere, negând faptul că i-ar fi

ultragiat pe polițiști sau că s-ar fi sustras de la recoltarea probelor

biologice, celelalte probe administrate și nu în ultimul rând, chiar

recunoașterea inculpatului în sensul că, a avut un incident cu polițiștii, dar

că s-ar fi apărat de agresiunea acestora, confirmă starea de fapt reținută,

exercitarea actelor de violență asupra celor trei părți vătămate aflate în

exercițiul atribuțiunilor de serviciu.

În atare situație apărările

inculpatului, care invocă modul legitim de apărare împotriva actelor nelegale

și abuzive ale polițiștilor sunt neîntemeiate.

Referitor la apărarea

formulată în sensul că, a condus autoturismul fără permis într-o stare de

puternică tulburare pricinuită de necesitatea internării de urgență a fiicei

sale, și drept consecință se impune reținerea circumstanțelor atenuante, este

de asemenea, neîntemeiată.

Raportând cele de mai sus la

împrejurările în care s-a comis fapta, nu există nici un temei în a se reține

că inculpatul s-a dedat la violențe ca urmare atitudinii ori comportării

manifestată de părțile vătămate.

Chiar dacă în cadrul

conflictului, părțile vătămate au manifestat o atitudine fermă, aceasta a avut

loc ca urmare a atitudinii violente și nelegale a inculpatului, deci din culpa

sa care nu poate fi transferată în sarcina părților vătămate.

Pentru aceste considerente,

arătate mai sus, verificând hotărârea atacată și din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

existența altor motive ce pot duce la casare, urmează a se constata că recursul

declarat de inculpat este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art.

385

15

pct. 1 C. proc. pen.

Văzând și prevederile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.R. împotriva deciziei penale nr.

5/ A din 15 ianuarie 2004 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 ianuarie 2005.