ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4196/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Bihor, prin sentința penală nr. 174/ P din 4 mai 2004, a condamnat pe inculpatul F.Ș. în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e, g) și i) C. pen., la o pedeapsa de 3 ani închisoare, iar in baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și (2 1 ) lit. b) C. pen., la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. În baza art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit aceste pedepse și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 5 februarie 2004. S-a constatat că părțile vătămate nu au formulat pretenții civile, iar in baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a briceagului ridicat de la inculpat. În baza art. 191 C. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în seara de 3 februarie 2004, inculpatul F.Ș. a consumat băuturi alcoolice in diferite baruri până și-a terminat toți banii pe care îi avea asupra sa după care a luat hotărârea de a-și procura bunuri care pot fi ușor și rapid vândute.

În acest sens, cu ajutorul unui briceag, a deschis geamul autoturismului aparținând părții vătămate B.Șt., sustrăgând din interior un radiocasetofon în valoare de 1.700.000 pe care l-a ascuns sub haina de fâș pe care o purta și s-a îndreptat spre casă. Pe drum însă a văzut-o pe partea vătămată P.I. având o geantă pe umăr. Inculpatul a încercat să îi smulgă părții vătămate geanta și întrucât aceasta s-a opus și chiar l-a lovit pe inculpat, acesta din urmă a amenințat-o cu briceagul, a lovit-o cu pumnii, provocându-i leziuni corporale care au necesitat 9 zile de îngrijiri medicale, nereușind în cele din urmă să ii smulgă geanta, întrucât partea vătămată a început să strige după ajutor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul solicitând reducerea pedepsei aplicate, apreciată ca fiind mult prea aspră fată de valoarea prejudiciului creat, acoperit de altfel prin restituirea radiocasetofonului sustras și dat fiind faptul că nu este cunoscut cu antecedentele penale. Prin decizia penală nr. 135/ A din 24 iunie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, reținând în esență că instanța de fond a aplicat o pedeapsă corect individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. Împotriva hotărârilor penale sus arătate, în termen legal a declarat recurs inculpatul reiterând practic motivul de apel și susținând că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare față de împrejurarea că nu are antecedente penale.

Critica formulată de inculpatul recurent F.Ș. își găsește temeiul și se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar recursul este nefondat pentru cele ce urmează. Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului, atât în ceea ce privește cuantumul, cît și modalitatea de executare este corespunzătoare și corect individualizată în raport de pericolul social al faptelor, de modalitatea concretă de săvârșire, prin exercitarea actelor de amenințare și agresiune, dar și în raport de elementele care circumstanțiază persoana inculpatului, cunoscut fără antecedente penale și care a dat dovadă de sinceritate, recunoscând săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat.

Astfel, în ceea ce îl privește pe inculpat au fost în mod just valorificate toate criteriile de individualizare a pedepsei prin faptul că acestuia i-au fost aplicate pedepse orientate spre minimul special pentru faptele comise. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, în mod corect s-a apreciat ca scopul acesteia nu poate fi atins decât prin executarea în regim de detenție, neputând fi ignorate împrejurările concrete in care s-au comis faptele, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. Examinând cauza și din oficiu, Înalta Curte constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare în condițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. În consecință, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat de inculpatul F.Ș. va fi respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozițiilor art. 192 C. proc. pen. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 5 februarie 2004 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F.Ș. împotriva deciziei penale nr. 135/ A din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Oradea. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 5 februarie 2004 la 19 august 2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2004.