ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2490/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1586

din 14 decembrie 2004, pronunțată în dosar nr. 4860/2004, Tribunalul București,

secția a II-a penală a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.T.M. la 5 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

computat durata arestării preventive a inculpatului de la 15 august 2004 până

la 14 decembrie 2004.

În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a constatat că partea

vătămată B.R.A. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 C. proc.

pen., a obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, la data de 15 august 2004, în jurul orelor 9,15,

inculpatul Z.T.M. a deposedat prin smulgere pe partea vătămată B.R.D. de un

telefon mobil marca SONY ERICSSON T105, în timp ce se deplasa pe B-dul Th.

Pallady.

Cu privire la fapta

reclamată, partea vătămată a arătat că, în data de 15 august 2004, în jurul

orelor 9,00, se afla împreună cu martora M.M. pe str. Th. Pallady, când un

individ necunoscut s-a apropiat de ea, i-a smuls telefonul pe care îl avea

prins de un șnur, de la gât și s-a îndepărtat în fugă.

L-a urmărit pe autorul

faptei, timp în care martora M.M. a anunțat un echipaj de poliție aflat în

apropiere. Împreună cu acesta partea vătămată a plecat în căutarea individului

pe care l-au depistat pe o stradă situată în apropierea parcului Titan.

Autorul faptei la observarea

organelor de poliție a aruncat telefonul sustras, fugind pe o alee. Partea

vătămată a arătat că a recuperat mobilul din locul în care a fost abandonat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul Z.T.M. invocând netemeinicia hotărârii sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate. Inculpatul a arătat că a recunoscut și

regretat fapta comisă, a avut o bună conduită pe toată perioada anchetei, are o

situație specială în familie, astfel că a solicitat să se rețină circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. și pedeapsa să fie coborâtă sub

minimul special.

Curtea de Apel București a

respins, ca nefondat, apelul inculpatului constatând, că prima instanță a

aplicat corect criteriile generale de individualizare, având în vedere

circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, dar și circumstanțele personale

ale inculpatului.

S-a reținut că pedeapsa de 5

ani închisoare aplicată, reprezintă minimul prevăzut de lege, la stabilirea

acestui cuantum avându-se în vedere tocmai circumstanțele personale favorabile

ale inculpatului, dar și starea de recidivă în care acesta a comis fapta,

modalitatea de săvârșire și gradul de pericol social concret, împrejurări care

nu justifică reținerea unor circumstanțe atenuante.

Împotriva deciziei instanței

de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând în esență criticile din apel și a solicitat reținerea

în favoarea sa a circumstanțelor atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub

limita minimă prevăzută de textul incriminator.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele și

lucrările de la dosar se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel

au reținut corect situația de fapt, confirmată de probele administrate în

cauză, în raport cu care au dat o justă încadrare juridică faptei săvârșite și

a aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată atât în ceea ce

privește cuantumul cât și modalitatea de executare.

În speță, fapta comisă de

inculpat prezintă un grad mare de pericol social rezultat din modul în care a

fost executată, dar și al frecvenței cu care se săvârșesc asemenea fapte, dar

cu toate acestea, instanțele de judecată, de fond și apel, la dozarea pedepsei

au ținut seama și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv

vârsta acestuia, împrejurarea că a recunoscut și regretat fapta, aspecte care

se regăsesc în cuantumul pedepsei situată la limita minimă a textului de lege

incriminator, fără ca acestea să poată fi reținute drept circumstanțe

atenuante.

S-a avut în vedere totodată

și starea de recidivă postexecutorie în care s-a aflat inculpatul, iar în ce

privește modalitatea de executare a pedepsei, prin privare de libertate, se

constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a legii, astfel că nu se

impune o reindividualizare a pedepsei, apreciindu-se că aceasta realizează

cerințele impuse de art. 52 C. pen.

Pentru considerentele

arătate, având în vedere că verificând decizia atacată în raport și cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se

constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și a fi respins, ca

atare, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce conform art. 88 C. pen.,

din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Z.T.M. împotriva deciziei penale nr. 133/ A din 23

februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze

cu minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 15 august 2004 la 14 aprilie

2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 aprilie 2005.