ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2490/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1586 din 14 decembrie 2004, pronunțată în dosar nr. 4860/2004, Tribunalul București, secția a II-a penală a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.T.M. la 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a computat durata arestării preventive a inculpatului de la 15 august 2004 până la 14 decembrie 2004. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a constatat că partea vătămată B.R.A. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 191 C. proc.

pen., a obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 15 august 2004, în jurul orelor 9,15, inculpatul Z.T.M. a deposedat prin smulgere pe partea vătămată B.R.D. de un telefon mobil marca SONY ERICSSON T105, în timp ce se deplasa pe B-dul Th. Pallady. Cu privire la fapta reclamată, partea vătămată a arătat că, în data de 15 august 2004, în jurul orelor 9,00, se afla împreună cu martora M.M. pe str. Th. Pallady, când un individ necunoscut s-a apropiat de ea, i-a smuls telefonul pe care îl avea prins de un șnur, de la gât și s-a îndepărtat în fugă. L-a urmărit pe autorul faptei, timp în care martora M.M. a anunțat un echipaj de poliție aflat în apropiere.

Împreună cu acesta partea vătămată a plecat în căutarea individului pe care l-au depistat pe o stradă situată în apropierea parcului Titan. Autorul faptei la observarea organelor de poliție a aruncat telefonul sustras, fugind pe o alee. Partea vătămată a arătat că a recuperat mobilul din locul în care a fost abandonat. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul Z.T.M. invocând netemeinicia hotărârii sub aspectul individualizării pedepsei aplicate. Inculpatul a arătat că a recunoscut și regretat fapta comisă, a avut o bună conduită pe toată perioada anchetei, are o situație specială în familie, astfel că a solicitat să se rețină circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.

și pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special. Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul inculpatului constatând, că prima instanță a aplicat corect criteriile generale de individualizare, având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, dar și circumstanțele personale ale inculpatului. S-a reținut că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată, reprezintă minimul prevăzut de lege, la stabilirea acestui cuantum avându-se în vedere tocmai circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, dar și starea de recidivă în care acesta a comis fapta, modalitatea de săvârșire și gradul de pericol social concret, împrejurări care nu justifică reținerea unor circumstanțe atenuante.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență criticile din apel și a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul incriminator. Recursul nu este fondat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut corect situația de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, în raport cu care au dat o justă încadrare juridică faptei săvârșite și a aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare.

În speță, fapta comisă de inculpat prezintă un grad mare de pericol social rezultat din modul în care a fost executată, dar și al frecvenței cu care se săvârșesc asemenea fapte, dar cu toate acestea, instanțele de judecată, de fond și apel, la dozarea pedepsei au ținut seama și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv vârsta acestuia, împrejurarea că a recunoscut și regretat fapta, aspecte care se regăsesc în cuantumul pedepsei situată la limita minimă a textului de lege incriminator, fără ca acestea să poată fi reținute drept circumstanțe atenuante. S-a avut în vedere totodată și starea de recidivă postexecutorie în care s-a aflat inculpatul, iar în ce privește modalitatea de executare a pedepsei, prin privare de libertate, se constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a legii, astfel că nu se impune o reindividualizare a pedepsei, apreciindu-se că aceasta realizează cerințele impuse de art. 52 C. pen.

Pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Se va deduce conform art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.T.M. împotriva deciziei penale nr. 133/ A din 23 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 15 august 2004 la 14 aprilie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2005.