ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1368/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 185

din 11 mai 2004, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul

Mustață Iulian

la 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și a art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, s-a luat

act că partea vătămată C.S. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 28

noiembrie 2003, în jurul orelor 22,00, inculpatul, coborând din tramvai, în

stația apropiată de Fabrica de Mobilă din municipiul Botoșani, a observat-o pe

partea vătămată C.S. care se îndrepta, pe o străduță lăturalnică, spre locuința

sa.

După ce a urmărit-o circa 15

metri, inculpatul venind din spate, a smuls geanta din mâna părții vătămate

rupându-i torțile, a fugit cu ea spre oraș, iar după ce a parcurs pe jos

distanța dintre două stații de tramvai a controlat conținutul, a oprit pentru

sine un telefon mobil cu încărcător și a aruncat celelalte bunuri.

În timp ce se afla în Sala

Polivalentă, unde avea o cunoștință, inculpatul a fost contactat pe telefonul

sustras, de către fiul părții vătămate și a stabilit cu acesta să restituie

bunul furat în schimbul sumei de 8.500.000 lei, fixând un loc de întâlnire.

Organele de poliție,

sesizate între timp l-au depistat pe inculpat, bunul sustras fiind recuperat

iar a doua zi și celelalte bunuri abandonate de acesta.

Împotriva sentinței,

inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greșita încadrare juridică

a faptei și netemeinicia pedepsei aplicate, considerându-se că pot fi aplicate

dispozițiile art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 200

din 28 iunie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat, ce viza schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de

tâlhărie în infracțiunea de furt și aplicarea art. 81 C. pen.

Curtea de apel a considerat

că fapta săvârșită a fost corect încadrată în infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și

art. 76 C. pen., iar pedeapsa a fost just individualizată, suspendarea

condiționată a executării nefiind posibilă, deoarece sancțiunea prevăzută de

lege este mai mare de 15 ani închisoare.

Nemulțumit și de această hotărâre,

inculpatul a declarat recurs, cale de atac în care, de asemenea a susținut că

încadrarea juridică a faptei este consecința săvârșirii unei erori grave de

fapt, iar pedeapsa aplicată este nelegal individualizată.

Recursul declarat de

inculpat împotriva deciziei instanței de apel, este nefondat.

Potrivit prevederilor art.

208 alin. (1) C. pen., infracțiunea de furt constă din luarea unui bun mobil

din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a

și-l însuși pe nedrept.

Art. 211 C. pen.,

incriminează infracțiunea de tâlhărie ca fiind furtul săvârșit prin

întrebuințarea de violențe.

În cauza dedusă judecății,

inculpatul în timp de noapte, a urmărit victima și venind din spate,

instantaneu i-a smuls geanta din mână rupându-i torțile, după care a fugit,

astfel inculpatul săvârșind infracțiunea de tâlhărie, iar nu aceea de furt;

prin smulgerea obiectului material al infracțiunii elementul „violență”

caracteristic tâlhăriei este realizat.

În ce privește pedeapsa

aplicată de 3 ani închisoare se reține că instanța procedând la stabilirea ei a

acordat semnificație juridică tuturor criteriilor generale, prevăzute în art.

72 C. pen., în cadrul cărora s-a considerat primordialitatea pericolului social

concret al faptei agravat de împrejurările în care s-a săvârșit, în timpul

nopții și în loc public, dar și persoana inculpatului care nu posedă

antecedente penale și a recunoscut fapta.

Suspendarea executării

pedepsei, în viziunea prevederilor art. 81 C. pen., pentru a fi dispusă,

trebuie să întrunească cumulativ toate cerințele înscrise în alin. (1) lit. a)

– e).

În cauză se apreciază că

scopul pedepsei astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins

prin executare, nefiind posibilă suspendarea condiționată a executării pedepsei

deoarece sancțiunea prevăzută de lege este mai mare de 15 ani închisoare.

Astfel fiind, motivele de recurs

invocate nu constituie cazuri de casare potrivit art. 385 pct. 14 și 17 C.

proc. pen.

Constatând că în cauză au

fost pronunțate hotărâri legale și temeinice atât din punct de vedere a

reținerii corecte a situației de fapt, a încadrării juridice dar și din punct

de vedere a individualizării pedepsei, recursul declarat va fi respins, ca

nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 200 din 28 iunie

2004 a Curții de Apel Suceava.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 februarie 2005.