ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1242/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36

din 20 ianuarie 2004, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpata R.J., pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a), art.

76 lit. b), art. 13 C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore din 19 ianuarie 2003.

Cu consecințele prevăzute de

art. 71 și art. 64 C. pen.

În temeiul art. 118 lit. d)

C. pen., s-a confiscat în folosul statului suma de 400.000 lei și a fost

obligată inculpata la plata acesteia.

De asemenea, în baza art.

191 alin. (1) C. proc. pen., inculpata a fost obligată la 1.500.000 lei

cheltuieli judiciare statului din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În dimineața zilei de 29

iunie 1998, partea vătămată K.F., având asupra sa suma de 1.300.000 lei s-a

deplasat la barul M.C. din Turda unde intrând în discuție cu inculpata R.J. i-a

propus să intervină pe lângă F.A., pentru a întreține raporturi sexuale cu

aceasta, în schimbul unei sume de bani.

Cele două femei în timp ce

se găseau în local cu numiții R.C., R.R. și A.S. s-au înțeles împreună cu

aceștia ca să o determine pe partea vătămată să iasă din bar, sub pretextul

întreținerii de relații sexuale, urmând ca cei trei bărbați să comită acte de

agresiune asupra acesteia pentru a-i sustrage banii.

R.J., F.A. și partea

vătămată K.F. au intrat în Parcul Tineretului și ajunși fiind de cei trei

bărbați care-i urmăreau, R.C. și A.S. au aplicat lovituri părții vătămate K.F.

care a căzut la pământ, R.C. având în mână un cuțit.

A.S. a imobilizat-o pe

partea vătămată, R.C. a sustras o sumă de bani de la partea vătămată, iar R.J.

a sustras suma de 400.000 lei.

Întrucât prin apropiere au

trecut niște tineri care i-au întrebat ce fac acolo, inculpata R.J., dându-și

seama că au fost văzuți, le-a cerut acestora să fugă, fugind și ea.

Planul de acțiune a fost

întocmit de R.J., iar după săvârșirea faptei, inculpata R.J. a dispărut de la

domiciliu, astfel că în dosarul nr. 3630/1999 au fost trimiși în judecată doar

inculpații bărbați, aceștia fiind judecați și condamnați în baza sentinței

penale nr. 106 din 17 decembrie 2000 a Tribunalului Cluj, în momentul

depistării fiind trimisă în judecată și inculpata R.J.

La stabilirea pedepsei de 3

ani închisoare, instanța de fond a avut în vedere conduita anterioară a

inculpatei, împrejurările în care s-a comis fapta și prejudiciul redus, elemente

ce au reprezentat circumstanțe atenuante conform art. 74 lit. a) C. pen.

Prin decizia penală nr. 58

din 24 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpata R.J. reținând în considerente că prima instanță a procedat

la o evaluare și interpretare temeinică a probelor administrate în cauză și,

drept urmare, a stabilit o corectă situație de fapt și a apreciat că vinovăția

inculpatei a fost pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică adoptată a fost

pe deplin justificată.

De asemenea, instanța de

apel a apreciat că s-au reținut în mod corect circumstanțele atenuante conform

art. 74 lit. a) C. pen., reducerea pedepsei potrivit art. 76 C. pen., fiind

justificată.

Curtea de Apel Cluj a

înlăturat însă susținerea apelantei că singura sa contribuție la comiterea

faptei alături de ceilalți coinculpați a fost în intervenția cu intenția de a

împiedica pe minora F.A. de a întreține raporturi sexuale, apărare ce nu-și

găsește nici un suport probator, întrucât din declarațiile coparticipanților la

acțiunea infracțională a reieșit clar că aceasta a avut inițiativa săvârșirii

faptei și tot ea, după lovirea părții vătămate i-a sustras o parte a banilor.

Fiind nemulțumită de soluția

pronunțată, inculpata, în termen legal, a declarat recurs criticând decizia

pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat în principal achitarea sa,

întrucât nu a avut intenția de a tâlhări pe partea vătămată, în baza art. 11

pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În subsidiar

a solicitat, în baza art. 385

9

pct. 11 C. proc. pen., coborârea

pedepsei sub minimul special prin acordarea unei mai largi eficiențe

circumstanțelor atenuante.

Recursul este nefondat.

Coroborând declarațiile

celorlalți inculpați: R.C. și A.S., care de altfel au fost condamnați prin

sentința penală nr. 106 din 17 februarie 2003 de Tribunalul Cluj, rămasă

definitivă prin respingerea apelurilor lor, în baza deciziei penale nr. 231 din

25 iulie 2000 a Curții de Apel Cluj, cu declarațiilor martorilor F.A., R.A. și

B.R. instanțele au stabilit corect vinovăția inculpatei R.J. apreciind în mod

just că aceasta a fost inițiatoarea întregii activități infracționale, tot ea

fiind cea care a sustras și suma de 400.000 lei din buzunarul pantalonilor

părții vătămate când aceasta era căzută la pământ în urma loviturilor aplicate

de ceilalți inculpați.

Susținerea recurentei în

sensul că nu a avut intenția să tâlhărească partea vătămată nu poate fi

primită, întrucât în mod indubitabil a reieșit din probatoriul administrat în

cauză vinovăția cu care a acționat la momentul comiterii faptei de tâlhărie

pentru care a fost cercetată și apoi trimisă în judecată.

Cât privește cel de-al

doilea motiv de recurs, redozarea pedepsei, nu poate fi reținut, întrucât

sancțiunea aplicată inculpatei a fost stabilită raportat la criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de gradul ridicat de pericol

social al faptelor săvârșite, în grup și prin intimidarea și agresarea părții

vătămate.

Instanțele au avut în vedere

circumstanțele personale favorabile recurentei inculpate, stabilind în mod

corect pedeapsa la limita minimă prevăzută de textul sancționator.

În această situație,

pedeapsa de 3 ani închisoare, corect s-a apreciat că este în măsură să atingă

scopul educativ și de prevenire a săvârșirii altor infracțiuni, prevăzută de

dispozițiile art. 52 C. pen.

Ca atare, în raport de

motivele de casare invocate și nemaifiind alte cazuri de casare ce pot fi

analizate și din oficiu, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul

declarat de inculpată, în baza dispozițiilor art. 285

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpata R.J. împotriva deciziei penale nr. 58 din 24

februarie 2004 a Curții de Apel Cluj.

Obligă recurenta inculpată

la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 februarie 2005.