ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2878/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16 din 21

ianuarie 2003, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatele:

- M.Z. și H.D. la:

- câte 7 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

) lit. a) C. pen., prin înlăturarea lit. b) de la alin. (2

1

)

C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatelor, iar în temeiul

art. 88 C. pen., din pedepsele aplicate s-a dedus timpul reținerii și al

arestării preventive de la 5 septembrie 2002, ora 17,00, pentru inculpata M.Z.

și de la 9 septembrie 2002, pentru H.D., la zi pentru ambele inculpate.

În baza art. 71 C. pen., pe durata

executării pedepselor, inculpatelor le-a fost interzis exercițiul drepturilor,

prevăzute de art. 64 C. pen.

În temeiul art. 14 alin. (3) lit.

b), raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998 și art. 1003 C.

civ., inculpatele au fost obligate să plătească, în solidar, părții vătămate

K.A., suma de 500.000 lei cu titlu de despăgubiri, fiind respinse restul

pretențiilor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatele au fost obligate să plătească statului suma de 2.300.000 lei

fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

În după-amiaza zilei de 30 august 2002,

partea vătămată K.A. se afla în zona gării C.F.R. Cluj-Napoca, așteptând ora

plecării trenului cu care urma să se întoarcă în localitatea de domiciliu,

orașul Gheorghieni. În acest timp, partea vătămată a consumat băuturi alcoolice

la mai multe baruri, după care a intrat într-un restaurant pentru a servi masa,

unde a fost acostat de cele două inculpate, care i-au cerut să le servească cu

câte o țigară. Acesta a purtat discuții cu inculpatele, după care au părăsit

restaurantul împreună, îndreptându-se spre un spațiu verde situat în dreptul

clădirii gării. Când au ajuns în acest loc, inculpata M.Z. a scos din sacoșă o

sticlă de bere, cu care i-a aplicat părții vătămate o lovitură în zona

occipitală, lovitură în urma căreia, datorită și consumului de alcool, aceasta

și-a pierdut echilibrul și a căzut la pământ.

În aceste împrejurări, inculpata

H.D. s-a aplecat asupra lui K.A. și din buzunarul de la piept al hainei sale

i-a luat suma de 500.000 lei, după care, ambele inculpate au plecat de la locul

faptei.

Revenindu-și, partea vătămată a

încercat să le urmărească pe inculpate, însă acestea au dispărut.

Despre cele întâmplate au fost

anunțate organele de poliție, care au ridicat de la locul faptei o sticlă de

bere pe care se aflau amprentele inculpatei M.Z.

De asemenea, la haina părții

vătămate s-a constatat o ruptură la buzunarul în care se aflau banii.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpatele pe care au criticat-o cu privire la greșita reținere

a stării de fapt, deoarece ele nu au tâlhărit pe partea vătămată și nici nu

i-au luat banii și că partea vătămată a fost lovită, în momentul în care H.D. a

refuzat să întrețină relații sexuale cu aceasta, inculpata M.Z. sărindu-i în

ajutor.

În subsidiar, inculpatele au

criticat hotărârea primei instanțe și cu privire la pedepsele aplicate, pe care

le consideră prea severe.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

penală nr. 48 din 5 martire 2003, a admis apelurile declarate de inculpatele

M.Z. și H.D., sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.

și al cuantumului pedepselor aplicate și rejudecând cauza în aceste limite, a

condamnat pe cele două inculpate după cum urmează: M.Z. la 5 ani închisoare și

H.D. la 4 ani închisoare, prin reținerea în favoarea acestora a dispozițiilor

art. 74 și art. 76 C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate.

S-a dedus în continuare, pentru

fiecare inculpată, timpul reținerii și al arestării preventive, la zi.

S-a dispus ca onorariile de avocat

în sumă de câte 300.000 lei cuvenite pentru apărarea din oficiu a celor două

inculpate să fie plătite în favoarea Baroului Cluj, din fondul Ministerului

Justiției.

În motivarea acestei decizii, curtea

de apel a arătat că „din examinarea actelor dosarului rezultă că prima instanță

a făcut o judicioasă analiză și apreciere a probelor dosarului, care pun în

evidență, fără nici un dubiu, că inculpatele au deposedat-o pe partea vătămată

de o sumă de bani, prin folosirea violenței, fapta lor întrunind toate

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în forma calificată, în

mod corect înlăturându-se agravanta prevăzută de alin. (2

1

) lit. b)

al art. 211 C. pen., deoarece sticla de bere cu care partea vătămată a fost

lovită, nu poate fi considerată o „armă” în accepțiunea acestui text de lege și

nici a art. 151 C. pen.”

Cu privire la pedepsele aplicate,

s-a arătat că acestea nu corespund întru-totul criteriilor de individualizare

generale, prevăzute de art. 72 C. pen., deoarece „instanța de fond nu a avut în

vedere în suficientă măsură și nu a valorificat la stabilirea sancțiunilor

unele date privitoare la persoana inculpatelor, și anume că M.Z. are 5 copii

minori și suferă de diferite afecțiuni, iar H.D. la rândul său, a fost recent

operată, prezentând diagnosticul de „Eventrație abdominală subombilicală cu

defect parietal important”, împrejurări ce îmbracă caracterul unor circumstanțe

atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen.” și că „Pe de altă parte, pedepsele

fiind aplicate nediferențiat, nu reflectă corespunzător gradul concret de

contribuție a fiecărei inculpate la comiterea infracțiunii și nici faptul că

H.D. este infractoare primară, pe când M.Z. a mai fost pedepsită (fiind însă

reabilitată).”

Față de cele mai sus-arătate, a

concluzionat instanța de apel, se impune admiterea apelurilor declarate de

inculpate, reținerea în favoarea acestora de circumstanțe atenuante, cu

consecința reducerii pedepselor sub limita minimă a textului de lege

incriminator.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de

inculpatele M.Z. și H.D.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Cluj a criticat decizia instanței de apel cu privire la greșita individualizare

a pedepselor aplicate inculpatelor, solicitând înlăturarea circumstanțelor

atenuante reținute în favoarea lor și majorarea pedepselor aplicate de instanța

de apel.

Inculpatele, prin recursurile

declarate nu au arătat motivele pentru care critică decizia instanței de apel.

Asupra recursurilor de față;

Recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Cluj este fondat.

Analizând datele și lucrările de la

dosar, se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut o

corectă situație de fapt în care sens au fost administrate probe, care confirmă

vinovăția inculpaților, pe care le-au încadrat în textele de lege

corespunzătoare.

În ce privesc însă pedepsele

aplicate, față de modalitatea în care au fost concepute și executate,

respectiv, prin acostarea victimei și captarea încrederii acesteia și mai apoi

prin atragerea acesteia într-un loc mai puțin circulat, profitând și de faptul

că aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice, asupra căreia au

exercitat acte de violență, prin aplicarea de lovituri cu o sticlă în cap, după

care au deposedat-o de banii, pe care îi avea asupra sa, dar nu în ultimul rând

și datele ce caracterizează persoana acestora, una din ele nu are antecedente

penale, cât și atitudinea manifestată pe tot parcursul procesului penal de a nu

recunoaște faptele comise, se constată că, în mod greșit au fost reduse de

către instanța de apel, prin reținerea de circumstanțe atenuante.

Starea de sănătate a celor două

inculpate cât și faptul că au copii minori în întreținere nu puteau prin ele

însele să fie reținute drept circumstanțe atenuante, ci puteau fi valorificate

în procesul de individualizare a pedepselor, în sensul orientării acestora spre

limita minimă a textului de lege incriminator.

Față de cele arătate se constată că

în mod nejustificat instanța de apel a reținut în favoarea celor două inculpate

circumstanțe atenuante, care urmează a fi înlăturate și pe cale de consecință,

să se admită recursul declarat de parchet, să se caseze decizia atacată în

sensul respingerii apelurilor declarate de inculpate și menținerea hotărârii

primei instanțe, sub aspectul analizat, respectiv, al pedepselor aplicare care

au fost just individualizate și sunt în măsură să satisfacă prevederile art. 52

C. pen.

În ce privesc recursurile declarate

de inculpatele M.Z. și H.D. se constată că sunt tardive.

Potrivit art. 385

3

C.

proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel,

iar dispozițiile art. 363 și art. 365, privind data de la care curge termenul,

repunerea în termen și declararea, peste termen a căii de atac se aplică în mod

corespunzător.

Conform art. 363 alin. (3) C. proc.

pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare,

termenul curge de la pronunțate, iar pentru părțile care au lipsit atât la

dezbateri cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut, care a

lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe

dispozitiv.

Analizând actele și lucrările

dosarului prin prisma textelor de lege citate, se constată că inculpatele,

aflate în stare de deținere, au lipsit de la pronunțarea deciziei de către

instanța de apel și ca urmare a acestui fapt, le-a fost comunicată o copie de

pe dispozitivul deciziei la locul de deținere, la data de 20 martie 2003.

Prin urmare, termenul de 10 zile

avut la dispoziție de inculpate, pentru a declara recurs împotriva deciziei

pronunțată de curtea de apel, începea să curgă de la această dată, respectiv,

20 martie 2003, urmând a se împlini la începutul lunii aprilie, și anume la 01

aprilie 2003.

Cum din actele de la dosar, și anume

adresele emise de Direcția Generală a Penitenciarelor, Penitenciarul de maximă

securitate Gherla, rezultă că inculpatele au declarat recursurile de față la 14

aprilie 2003, când au și fost înregistrate, urmează a se constata că au fost

declarate, peste termenul prevăzut de lege și prin urmare sunt tardive, urmând

a fi respinse ca atare.

Față de cele mai sus arătate,

urmează a constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Cluj este fondat, a fi admis, a casa decizia atacată, în sensul respingerii

apelurilor declarate de inculpatele M.Z. și H.D. Împotriva sentinței penale nr.

16 din 21 ianuarie 2003 a Tribunalului Cluj, cu menținerea pedepselor aplicate

acestora de către această instanță și a respinge, ca tardive, în temeiul art.

385

15

alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a recursurilor declarate de

aceleași inculpate, ținând seama și de faptul că, analizând decizia atacată în

raport și cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se

constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la

casare și sub alte aspecte și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, împotriva deciziei

penale nr. 48 din 5 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, privind pe inculpatele

M.Z. și H.D.

Casează decizia atacată și,

rejudecând, respinge apelurile declarate de inculpatele M.Z. și H.D., împotriva

sentinței penale nr. 16 din 21 ianuarie 2003 a Tribunalului Cluj, hotărâre pe

care o menține.

Respinge, ca tardive, recursurile

declarate de inculpatele M.Z. și H.D., împotriva aceleiași decizii. Deduce din

pedepsele aplicate inculpatelor, timpul reținerii și al arestării preventive de

la 5 septembrie 2002, la 17 iunie 2003, pentru inculpata M.Z. și de la 9

septembrie 2002, la 17 iunie 2003, pentru inculpata H.D.

Obligă pe recurentele inculpate la

plata sumei de câte 1.300.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat din care, sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 iunie 2003.