ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2878/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 16 din 21 ianuarie 2003, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatele: - M.Z. și H.D. la: - câte 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., prin înlăturarea lit. b) de la alin. (2 1 ) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatelor, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedepsele aplicate s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive de la 5 septembrie 2002, ora 17,00, pentru inculpata M.Z. și de la 9 septembrie 2002, pentru H.D., la zi pentru ambele inculpate.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepselor, inculpatelor le-a fost interzis exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. În temeiul art. 14 alin. (3) lit. b), raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998 și art. 1003 C. civ., inculpatele au fost obligate să plătească, în solidar, părții vătămate K.A., suma de 500.000 lei cu titlu de despăgubiri, fiind respinse restul pretențiilor. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatele au fost obligate să plătească statului suma de 2.300.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele: În după-amiaza zilei de 30 august 2002, partea vătămată K.A.

se afla în zona gării C.F.R. Cluj-Napoca, așteptând ora plecării trenului cu care urma să se întoarcă în localitatea de domiciliu, orașul Gheorghieni. În acest timp, partea vătămată a consumat băuturi alcoolice la mai multe baruri, după care a intrat într-un restaurant pentru a servi masa, unde a fost acostat de cele două inculpate, care i-au cerut să le servească cu câte o țigară. Acesta a purtat discuții cu inculpatele, după care au părăsit restaurantul împreună, îndreptându-se spre un spațiu verde situat în dreptul clădirii gării. Când au ajuns în acest loc, inculpata M.Z. a scos din sacoșă o sticlă de bere, cu care i-a aplicat părții vătămate o lovitură în zona occipitală, lovitură în urma căreia, datorită și consumului de alcool, aceasta și-a pierdut echilibrul și a căzut la pământ.

În aceste împrejurări, inculpata H.D. s-a aplecat asupra lui K.A. și din buzunarul de la piept al hainei sale i-a luat suma de 500.000 lei, după care, ambele inculpate au plecat de la locul faptei. Revenindu-și, partea vătămată a încercat să le urmărească pe inculpate, însă acestea au dispărut. Despre cele întâmplate au fost anunțate organele de poliție, care au ridicat de la locul faptei o sticlă de bere pe care se aflau amprentele inculpatei M.Z. De asemenea, la haina părții vătămate s-a constatat o ruptură la buzunarul în care se aflau banii. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatele pe care au criticat-o cu privire la greșita reținere a stării de fapt, deoarece ele nu au tâlhărit pe partea vătămată și nici nu i-au luat banii și că partea vătămată a fost lovită, în momentul în care H.D.

a refuzat să întrețină relații sexuale cu aceasta, inculpata M.Z. sărindu-i în ajutor. În subsidiar, inculpatele au criticat hotărârea primei instanțe și cu privire la pedepsele aplicate, pe care le consideră prea severe. Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 48 din 5 martire 2003, a admis apelurile declarate de inculpatele M.Z. și H.D., sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și al cuantumului pedepselor aplicate și rejudecând cauza în aceste limite, a condamnat pe cele două inculpate după cum urmează: M.Z. la 5 ani închisoare și H.D. la 4 ani închisoare, prin reținerea în favoarea acestora a dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

S-a dedus în continuare, pentru fiecare inculpată, timpul reținerii și al arestării preventive, la zi. S-a dispus ca onorariile de avocat în sumă de câte 300.000 lei cuvenite pentru apărarea din oficiu a celor două inculpate să fie plătite în favoarea Baroului Cluj, din fondul Ministerului Justiției.

În motivarea acestei decizii, curtea de apel a arătat că „din examinarea actelor dosarului rezultă că prima instanță a făcut o judicioasă analiză și apreciere a probelor dosarului, care pun în evidență, fără nici un dubiu, că inculpatele au deposedat-o pe partea vătămată de o sumă de bani, prin folosirea violenței, fapta lor întrunind toate elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în forma calificată, în mod corect înlăturându-se agravanta prevăzută de alin. (2 1 ) lit. b) al art. 211 C. pen., deoarece sticla de bere cu care partea vătămată a fost lovită, nu poate fi considerată o „armă” în accepțiunea acestui text de lege și nici a art. 151 C. pen.” Cu privire la pedepsele aplicate, s-a arătat că acestea nu corespund întru-totul criteriilor de individualizare generale, prevăzute de art. 72 C. pen., deoarece „instanța de fond nu a avut în vedere în suficientă măsură și nu a valorificat la stabilirea sancțiunilor unele date privitoare la persoana inculpatelor, și anume că M.Z.

are 5 copii minori și suferă de diferite afecțiuni, iar H.D. la rândul său, a fost recent operată, prezentând diagnosticul de „Eventrație abdominală subombilicală cu defect parietal important”, împrejurări ce îmbracă caracterul unor circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen.” și că „Pe de altă parte, pedepsele fiind aplicate nediferențiat, nu reflectă corespunzător gradul concret de contribuție a fiecărei inculpate la comiterea infracțiunii și nici faptul că H.D. este infractoare primară, pe când M.Z. a mai fost pedepsită (fiind însă reabilitată).” Față de cele mai sus-arătate, a concluzionat instanța de apel, se impune admiterea apelurilor declarate de inculpate, reținerea în favoarea acestora de circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii pedepselor sub limita minimă a textului de lege incriminator.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de inculpatele M.Z. și H.D. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a criticat decizia instanței de apel cu privire la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatelor, solicitând înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea lor și majorarea pedepselor aplicate de instanța de apel. Inculpatele, prin recursurile declarate nu au arătat motivele pentru care critică decizia instanței de apel. Asupra recursurilor de față; Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este fondat. Analizând datele și lucrările de la dosar, se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut o corectă situație de fapt în care sens au fost administrate probe, care confirmă vinovăția inculpaților, pe care le-au încadrat în textele de lege corespunzătoare.

În ce privesc însă pedepsele aplicate, față de modalitatea în care au fost concepute și executate, respectiv, prin acostarea victimei și captarea încrederii acesteia și mai apoi prin atragerea acesteia într-un loc mai puțin circulat, profitând și de faptul că aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice, asupra căreia au exercitat acte de violență, prin aplicarea de lovituri cu o sticlă în cap, după care au deposedat-o de banii, pe care îi avea asupra sa, dar nu în ultimul rând și datele ce caracterizează persoana acestora, una din ele nu are antecedente penale, cât și atitudinea manifestată pe tot parcursul procesului penal de a nu recunoaște faptele comise, se constată că, în mod greșit au fost reduse de către instanța de apel, prin reținerea de circumstanțe atenuante.

Starea de sănătate a celor două inculpate cât și faptul că au copii minori în întreținere nu puteau prin ele însele să fie reținute drept circumstanțe atenuante, ci puteau fi valorificate în procesul de individualizare a pedepselor, în sensul orientării acestora spre limita minimă a textului de lege incriminator. Față de cele arătate se constată că în mod nejustificat instanța de apel a reținut în favoarea celor două inculpate circumstanțe atenuante, care urmează a fi înlăturate și pe cale de consecință, să se admită recursul declarat de parchet, să se caseze decizia atacată în sensul respingerii apelurilor declarate de inculpate și menținerea hotărârii primei instanțe, sub aspectul analizat, respectiv, al pedepselor aplicare care au fost just individualizate și sunt în măsură să satisfacă prevederile art. 52 C. pen.

În ce privesc recursurile declarate de inculpatele M.Z. și H.D. se constată că sunt tardive. Potrivit art. 385 3 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, iar dispozițiile art. 363 și art. 365, privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea, peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător. Conform art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțate, iar pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut, care a lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma textelor de lege citate, se constată că inculpatele, aflate în stare de deținere, au lipsit de la pronunțarea deciziei de către instanța de apel și ca urmare a acestui fapt, le-a fost comunicată o copie de pe dispozitivul deciziei la locul de deținere, la data de 20 martie 2003. Prin urmare, termenul de 10 zile avut la dispoziție de inculpate, pentru a declara recurs împotriva deciziei pronunțată de curtea de apel, începea să curgă de la această dată, respectiv, 20 martie 2003, urmând a se împlini la începutul lunii aprilie, și anume la 01 aprilie 2003. Cum din actele de la dosar, și anume adresele emise de Direcția Generală a Penitenciarelor, Penitenciarul de maximă securitate Gherla, rezultă că inculpatele au declarat recursurile de față la 14 aprilie 2003, când au și fost înregistrate, urmează a se constata că au fost declarate, peste termenul prevăzut de lege și prin urmare sunt tardive, urmând a fi respinse ca atare.

Față de cele mai sus arătate, urmează a constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este fondat, a fi admis, a casa decizia atacată, în sensul respingerii apelurilor declarate de inculpatele M.Z. și H.D. Împotriva sentinței penale nr. 16 din 21 ianuarie 2003 a Tribunalului Cluj, cu menținerea pedepselor aplicate acestora de către această instanță și a respinge, ca tardive, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a recursurilor declarate de aceleași inculpate, ținând seama și de faptul că, analizând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare și sub alte aspecte și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, împotriva deciziei penale nr. 48 din 5 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, privind pe inculpatele M.Z. și H.D. Casează decizia atacată și, rejudecând, respinge apelurile declarate de inculpatele M.Z. și H.D., împotriva sentinței penale nr. 16 din 21 ianuarie 2003 a Tribunalului Cluj, hotărâre pe care o menține. Respinge, ca tardive, recursurile declarate de inculpatele M.Z. și H.D., împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedepsele aplicate inculpatelor, timpul reținerii și al arestării preventive de la 5 septembrie 2002, la 17 iunie 2003, pentru inculpata M.Z. și de la 9 septembrie 2002, la 17 iunie 2003, pentru inculpata H.D.

Obligă pe recurentele inculpate la plata sumei de câte 1.300.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2003.