ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 234/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Cluj, prin sentința penală nr. 495 din 11 septembrie 2003, a condamnat pe inculpata R.L. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatei și s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive cu începere de la 1 iulie 2003. Prin aceiași sentință a mai fost condamnat și inculpatul M.I. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, tot pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Inculpații au fost obligați în solidar, la 3.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă M.I.D.

S-a reținut că, în seara zilei de 30 mai 2003, partea vătămată M.I.D. se afla la o masă într-un bar în zona Gării Cluj unde, observat fiind de către inculpații M.I. și R.L., fratele acesteia din urmă, R.I. și de către numitul S., toți patru s-au înțeles să-i sustragă bani. Pentru aceasta, R.L. s-a așezat la masa părții vătămate și a convenit cu aceasta să întrețină relații sexuale în schimbul sumei de 250.000 lei, propunându-i în același timp să o urmeze în Parcul Feroviarilor. Înainte de a ieși din local, inculpata R.L. a spus inculpatului M.I., martorului R.I. și numitului S. că partea vătămată are bani asupra sa și că va pleca cu aceasta, sub pretextul întreținerii de relații sexuale, ei urmând să meargă în spatele lor, iar când vor ajunge într-un loc retras să o deposedeze pe partea vătămată de bani.

Conform înțelegerii, inculpata și partea vătămată s-au deplasat spre Parcul Feroviarilor, M.I., R.I. și numitul S., pornind în urmărirea lor. Pe strada Porumbeilor, inculpatul M.I. și numitul S. au lovit și împins pe M.I.D. doborându-l la pământ, după care i-au sustras portmoneul în care de afla suma de 3.000.000 lei. În urma agresiunii partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 12-13 zile de îngrijiri medicale. Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 248 din 28 octombrie 2003, a respins ca nefondat apelul prin care inculpata R.L. a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Declarând recurs, inculpata R.L. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) punctele 17 și 14 C. proc.

pen., susținând că încadrarea juridică dată faptei a fost greșit stabilită și că pedeapsa aplicată este prea severă .Pretinzând că nu a știut că deposedarea părții vătămate de suma de bani se va face prin violență, inculpata recurentă a solicitat să se schimbe încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea de tâlhărie în complicitate la infracțiunea de furt. Recursul este întemeiat, potrivit celor ce urmează. În sensul art. 26 teza I C. pen., complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte, prevăzute de legea penală. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (2) din același cod, circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanților, numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

În cauza de față, este dovedit că inculpații R.L. și M.I., împreună cu celelalte două persoane (cu privire la numitul S. cauza a fost disjunsă), au hotărât să deposedeze victima de banii pe care îi avea asupra sa, stabilind și un plan de acțiune. Potrivit acestui plan, inculpata R.L. trebuia să atragă victima, sub pretextul întreținerii de relații sexuale, într-un loc ferit unde, inculpatul M.I. și ceilalți doi însoțitori urmau să o deposedeze de bani. Este evident că deposedarea victimei, în condițiile menționate, nu se putea face decât prin violență, ceea ce de altfel s-a și întâmplat. Ca atare, activitatea inculpatei R.L. de a ademeni pe partea vătămată, sub pretextul menționat, și de a o atrage într-un loc ferit unde coinculpatul M.I.

a deposedat-o, prin violență, de o sumă de bani (R.L. asistând numai la exercitarea violențelor și la deposedarea victimei), constituie complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. Prin activitatea desfășurată, inculpata R.L. a ajutat pe inculpatul M.I. și pe ceilalți participanți să deposedeze victima de o sumă de bani, cunoscând sau, cel puțin, prevăzând că deposedarea se va face prin violență. În acest sens, recursul inculpatei este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârilor pronunțate și a schimbării încadrării juridice, în temeiul art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de tâlhărie în complicitate la această infracțiune, menținându-se pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată de prima instanță și care reprezintă minimul special prevăzut de dispoziția legală încriminatoare.

Față de gravitatea faptei, de modul în care a fost concepută și realizată activitatea infracțională și de elementele ce caracterizează persoana inculpatei (aceasta nu are ocupație), acordarea unor circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special, prevăzut de lege se justifică. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, se va deduce, în continuare, timpul arestării preventive și se va dispune ca onorariul avocatului din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata R.L. împotriva deciziei nr. 248 din 28 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj. Casează decizia atacată și sentința nr. 495 din 11 septembrie 2003 a Tribunalului Cluj, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei. Potrivit art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., în complicitate la aceeași infracțiune prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., menținând pedeapsa aplicată de 7 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Compută din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 1 iunie 2003, la zi.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2004.