ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1169/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 53 din 2 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca inadmisibil, plângerea formulată de petiționarul D.O. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pronunțată la 18 februarie 2004, în dosarul nr. 233/P/2004, referitor la intimatul I.V. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că petentul, după ce, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dată în dosarul nr. 233/P/2004 din 18 februarie 2004, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva prim-procurorului I.V. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, s-a adresat direct instanței, cu plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., fără a se adresa, în prealabil procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, așa cum prevăd dispozițiile art. 278 C. pen. S-a mai motivat că, deși petentul s-a adresat, cu aceeași plângere, unei alte instituții, respectiv P.N.A., această împrejurare nu suplinește procedura prealabilă pe care trebuia s-o urmeze, conform art. 278 C. pen. Împotriva acestei sentințe petentul a declarat recurs, cerând casarea ei, desființarea rezoluției nr. 233/P/2004 din 18 februarie 2004 și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului I.V., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și a unei infracțiuni de corupție.

Recurentul a atașat un act nou, respectiv adresa nr. 1959 II/2/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit căreia, la 22 iunie 2004, procurorul general al acestei instituții i-a respins plângerea împotriva rezoluției nr. 233/P/2004, întrucât din verificarea dosarului s-a constatat că rezoluția adoptată în cauză este legală și temeinică. Față de acest act nou, necunoscut primei instanțe, hotărârea atacată era susceptibilă de a fi casată cu trimitere, pentru ca instanța să se pronunțe pe fond, asupra legalității rezoluției nr. 233/P/2004.

Având însă în vedere că, prin sentința penală nr. 144 din 16 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 2719/2004, rămasă definitivă prin nerecurare, o altă plângere formulată de același petent, împotriva aceleiași rezoluții nr. 233/P/2004, privindu-l pe același intimat, I.V., acuzat de aceeași faptă de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., a fost trimisă la P.N.A., Curtea va constata existența unei cauze care o împiedică să trimită cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Astfel, cum rezultă din referatul biroului de executări penale al Curții de Apel București, ca urmarea rămânerii definitive a sentinței penale nr. 144 din 16 decembrie 2004, dosarul acelei instanțe a fost înaintat la 14 ianuarie 2005 la P.N.A., împreună cu dosarul nr. 233/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în care s-a emis rezoluția din 18 februarie 2004. Nefiind pronunțată însă o soluție pe fond, Curtea nu va putea dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., ci urmează a respinge recursul petentului, ca nefondat. Petentul a formulat două plângeri penale cu același conținut, împotriva aceleiași rezoluții de neînceperea urmăririi penale.

Una a înregistrat-o la Judecătoria Giurgiu, care s-a dezinvestit, prin sentința penală nr. 1415 din 23 iunie 2004 în favoarea Curții de Apel București, cauza formând dosarul nr. 2719/2004, soluționat prin sentința penală nr. 144 din 16 decembrie 2004, iar cea de-a doua a înregistrat-o la data de 22 aprilie 2004 la Curtea de Apel București, constituind obiectul dosarului nr. 1392/2004, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 53 din 2 iunie 2004. Întrucât nici unul din completele de judecată, investite cu soluționarea celor două dosare nu a fost încunoștiințat despre existența identității de obiect, cauză și persoane, situație care ar fi impus conexarea dosarelor, Curtea de Apel București a pronunțat două hotărâri.

Una din acestea, sentința penală nr. 53/2004 a fost recurată de petent, iar cealaltă, sentința penală nr. 144/2004 a rămas definitivă prin nerecurare, astfel că în prezent cauzele nu mai pot fi reunite. În raport de aceste constatări, Curtea va reține culpa procesuală a recurentului, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., să-l oblige la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.O. împotriva sentinței penale nr. 53 din 2 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2005.