ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5039/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5039/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin încheierea nr. 9807 din 4 noiembrie 2003, Judecătoria Cluj Napoca a
admis cererea înregistrată de Biroul executorului judecătoresc C.M.R. și a
încuviințat executarea silită a titlurilor executorii, sentința civilă nr.
1395/2003 a Judecătoriei Cluj Napoca și decizia civilă nr. 853/A/2003 a
Tribunalului Cluj privind pe debitorii
C.E., C.M. și C.D.A. și creditorii L.P. și L.M.,
instanța constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 373
1
C.
proc. civ.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 307 din 16 decembrie 2003,
a admis apelul declarat de debitori și a schimbat încheierea respingând cererea
de încuviințare a executării silite.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, că prin
sentința instanței de fond pârâții (apelanți în prezenta cauză) fiind obligați
să elibereze o suprafață de teren, implicit au fost obligați să strămute
hotarele proprietății lor. De aceea, se aplică excepția din art. 300 C. proc.
civ., privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții etc.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditorii, care invocând
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susțin că în mod greșit instanța de apel a
calificat cauza ca „strămutare de hotare și desființare de construcții”, deși
este o acțiune în grănițuire și revendicarea unei fâșii de teren.
Arată recurenții, că între cauzele care au ca obiect strămutare de
hotare și cele care privesc grănițuirea există o deosebire netă, pentru că
scopul acțiunii în grănițuire, care are caracter petitoriu, este delimitarea
proprietăților limitrofe, în timp ce acțiunea în strămutare de hotare este
posesorie.
Recurenții prezintă deosebirile dintre cele două acțiuni posesorii și
petitorii, și susțin că art. 300 C. proc. civ. interzice punerea în executare
„a acțiunilor în strămutare de hotare, pentru că lipsa titlului de proprietate,
impune prudență până la soluționarea recursului”.
Mai susțin recurenții, că pârâții le-au recunoscut dreptul de
proprietate asupra fâșiei de teren revendicate și implicit a liniei de hotar,
însă au formulat cerere reconvențională prin care solicită recunoașterea
dreptului lor de proprietate asupra acestei fâșii, drept dobândit prin
uzucapiune.
Intimații au depus întâmpinare, prin care au cerut să se respingă
recursul.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate de recurenți fac posibilă încadrarea în art. 304
pct. 9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu sunt incidente în
cauză, deoarece instanța de apel a aplicat corect art. 300 alin. (1) C. proc.
civ., care dispune „Recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele
privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau
a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute
de lege”.
Textul citat nu privește numai hotărârile pronunțate în acțiunile
posesorii, așa cum susțin recurenții, ci toate hotărârile judecătorești care
cuprind dispoziții ce presupun strămutarea hotarelor dintre proprietăți,
desființarea construcțiilor, plantațiilor sau a oricăror lucrări având o
așezare fixă.
Or, în prezenta cauză, așa cum rezultă din hotărârile ce constituie
titluri executorii, respectarea suprafețelor de teren cu care fiecare parte
este înscrisă în cartea funciară și trasarea liniei de hotar dintre cele două
proprietăți, presupune ridicarea unei construcții edificată de intimați.
De altfel, în procesul verbal întocmit la data de 24 noiembrie 2003,
când s-au făcut măsurătorile conform sentinței civile nr. 1395/2003, se
consemnează că trebuie demolat gardul făcut la stradă și cămară, căzute pe
proprietatea creditorilor, fixându-se termene de desființare a acestora până la
15 decembrie 2003 (cămara) și 30 decembrie 2003 (gardul).
Prin urmare, conform art. 300 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat
de pârâții debitori împotriva hotărârilor a căror executare silită s-a cerut a
suspendat executarea, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată. De
aceea, soluția respingerii cererii de încuviințare a executării silite,
pronunțată de instanța de apel, este legală.
Pentru considerentele expuse, se va respinge recursul declarat de
creditori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de
creditorii L.P. și L.M. împotriva deciziei nr. 307 din 16 decembrie 2003 a
Curții de Apel Cluj, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2005.