ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5039/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 9807 din 4 noiembrie 2003, Judecătoria Cluj Napoca a admis cererea înregistrată de Biroul executorului judecătoresc C.M.R. și a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii, sentința civilă nr. 1395/2003 a Judecătoriei Cluj Napoca și decizia civilă nr. 853/A/2003 a Tribunalului Cluj privind pe debitorii C.E., C.M. și C.D.A. și creditorii L.P. și L.M., instanța constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 373 1 C. proc. civ. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 307 din 16 decembrie 2003, a admis apelul declarat de debitori și a schimbat încheierea respingând cererea de încuviințare a executării silite.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, că prin sentința instanței de fond pârâții (apelanți în prezenta cauză) fiind obligați să elibereze o suprafață de teren, implicit au fost obligați să strămute hotarele proprietății lor. De aceea, se aplică excepția din art. 300 C. proc. civ., privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții etc. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditorii, care invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susțin că în mod greșit instanța de apel a calificat cauza ca „strămutare de hotare și desființare de construcții”, deși este o acțiune în grănițuire și revendicarea unei fâșii de teren. Arată recurenții, că între cauzele care au ca obiect strămutare de hotare și cele care privesc grănițuirea există o deosebire netă, pentru că scopul acțiunii în grănițuire, care are caracter petitoriu, este delimitarea proprietăților limitrofe, în timp ce acțiunea în strămutare de hotare este posesorie.

Recurenții prezintă deosebirile dintre cele două acțiuni posesorii și petitorii, și susțin că art. 300 C. proc. civ. interzice punerea în executare „a acțiunilor în strămutare de hotare, pentru că lipsa titlului de proprietate, impune prudență până la soluționarea recursului”. Mai susțin recurenții, că pârâții le-au recunoscut dreptul de proprietate asupra fâșiei de teren revendicate și implicit a liniei de hotar, însă au formulat cerere reconvențională prin care solicită recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra acestei fâșii, drept dobândit prin uzucapiune. Intimații au depus întâmpinare, prin care au cerut să se respingă recursul. Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.

Criticile formulate de recurenți fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză, deoarece instanța de apel a aplicat corect art. 300 alin. (1) C. proc. civ., care dispune „Recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege”. Textul citat nu privește numai hotărârile pronunțate în acțiunile posesorii, așa cum susțin recurenții, ci toate hotărârile judecătorești care cuprind dispoziții ce presupun strămutarea hotarelor dintre proprietăți, desființarea construcțiilor, plantațiilor sau a oricăror lucrări având o așezare fixă.

Or, în prezenta cauză, așa cum rezultă din hotărârile ce constituie titluri executorii, respectarea suprafețelor de teren cu care fiecare parte este înscrisă în cartea funciară și trasarea liniei de hotar dintre cele două proprietăți, presupune ridicarea unei construcții edificată de intimați. De altfel, în procesul verbal întocmit la data de 24 noiembrie 2003, când s-au făcut măsurătorile conform sentinței civile nr. 1395/2003, se consemnează că trebuie demolat gardul făcut la stradă și cămară, căzute pe proprietatea creditorilor, fixându-se termene de desființare a acestora până la 15 decembrie 2003 (cămara) și 30 decembrie 2003 (gardul). Prin urmare, conform art. 300 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâții debitori împotriva hotărârilor a căror executare silită s-a cerut a suspendat executarea, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată.

De aceea, soluția respingerii cererii de încuviințare a executării silite, pronunțată de instanța de apel, este legală. Pentru considerentele expuse, se va respinge recursul declarat de creditori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de creditorii L.P. și L.M. împotriva deciziei nr. 307 din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2005.