ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4947/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4947/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii înregistrate la data de 6 octombrie 2003 îl constituie încuviințarea executării silite a sentinței civile nr. 2645/2000 a Judecătoriei Cluj Napoca. Judecătoria Cluj, prin încheierea civilă nr. 9782 din 4 noiembrie 2003, dată în camera de consiliu, fără citarea părților, în baza art. 373 1 C. proc. civ. a încuviințat executarea silită, iar Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 351/A din 18 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul debitorilor M.A. și M.E. Contra acestei hotărâri debitorii au declarat, în termenul legal, recurs, invocând motive de fond. 2. Recursul este fondat, urmând a se casa decizia și a se trimite dosarul Tribunalului Cluj pentru soluționarea apelului, conform art. 339 C. proc.
civ. Dispozițiile din art. 373 1 C. proc. civ. prevăd o procedură necontencioasă și sumară de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, ele fiind completate cu cele din cartea a V–a (art. 331–339) C. proc. civ. atât în ce privește procedura, cât și căile de atac. Potrivit art. 336 alin. (2) și (7) C. proc. civ. încheierea prin care se încuviințează cererea este supusă apelului, care se judecă în camera de consiliu, iar conform art. 339 alin. (3) C. proc. civ. apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de tribunal. Aceasta este norma specială de procedură în materia necontencioasă care determină competența instanței de apel ca fiind tribunalul.
Nu se poate primi teza conform căreia încheierile pronunțate de ceilalți judecători de la judecătorie, inclusiv de cei stagiari, sunt date cu apel la curtea de apel, iar cele date de președintele judecătoriei cu apel la tribunal, ceea ce este în contradicție cu principiul unicității căilor de atac în aceeași materie. Drept consecință, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ. casând decizia, Curtea va trimite cauza Tribunalului Cluj pentru soluționarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de debitorii M.A. și M.E. împotriva deciziei civile nr. 351/A din 18 februarie 2004 a Curții de Apel Cluj pe care o casează și trimite cauza Tribunalului Cluj pentru soluționarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.