ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5062/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă din 11 martie 1998 reclamanții D.E. și D.M. au

solicitat Judecătoriei Sighișoara să constate, în contradictoriu cu

proprietarul tabular G.L., că sunt proprietarii imobilului situat în

localitatea Saeș nr. 85, județul Mureș, înscris în C.F. nr. 1418 Saeș nr. top

281/2, 282/2 și 283/2, compus din casă de locuit, teren aferent în suprafață de

1475 mp și teren grădină în suprafață de 809 mp.

Motivând acțiunea, reclamanții au susținut în fapt că au cumpărat

imobilul de la Consiliul Local al comunei Apold prin contractul nr. 1/1997,

după ce acesta a trecut în proprietatea privată a comunei Apold în temeiul art.

9 și art. 28 alin. (7) din Legea nr. 18/1991 și în baza protocolului din 8

octombrie 1992 intervenit între Comisia de lichidare a CAP Saeș și Primarul

comunei Apold.

În drept, reclamanții au întemeiat cererea pe prevederile art. 111 C.

proc. civ.

La data de 1 martie 1999 reclamanții au precizat obiectul cererii

arătând că solicită instanței să dispună intabularea dreptului lor de

proprietate pe calea acțiunii în prestație tabulară având ca temei de drept

prevederile art. 17 și art. 22–25 din Legea nr. 115/1938.

Anterior, la data de 8 aprilie 1998, a fost depusă întâmpinare și cerere

reconvențională S.G. și S.U. solicitând respingerea acțiunii în prestație

tabulară întrucât sunt proprietari tabulari ai imobilului în litigiu, pârâtul

L.G. neavând asemenea calitate, și evacuarea reclamanților din locuință

întrucât nu dețin titlu legal și nu au nici o legitimitate.

Cererile descrise au făcut obiectul dosarului nr. 686/1998 de pe rolul

Judecătoriei Sighișoara.

Prin acțiunea de sine stătătoare din 8 iunie 1998, care a făcut obiectul

dosarului nr. 1510/1998 ale aceleiași instanțe, Consiliul Local Apold a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.S., S.G. și S.U. să se constate că

imobilul înscris în C.F. 1418 nr. top 281/2 și nr. 283/2 Saeș a intrat în

proprietatea privată a Consiliului Local Apold în urma desființării CAP Saeș și

preluării imobilului de către reclamant, să se dispună radierea din cartea

funciară a drepturilor de proprietate ale pârâților și intabularea dreptului de

proprietate al reclamantului.

La 25 iunie 1998 cauzele au fost conexate, iar prin sentința civilă nr.

1000 din 14 aprilie 1999 Judecătoria Sighișoara a admis în parte acțiunea

conexă introdusă de Consiliul Local Apold, a dispus intabularea dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu pe numele Statului Român în regim de

acest drept public și a respins toate celelalte cereri cu care a fost

investită.

Această sentință a fost desființată în tot prin decizia civilă nr. 1639

din 15 octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul Mureș, iar cauza a fost trimisă

spre rejudecare la Judecătoria Sighișoara, unde a fost reînregistrată sub nr.

3915/R/1999.

În sensul rejudecării au fost introduși în cauză moștenitorii

defunctului L.G., precum și un grup de copârâți în cererea reconvențională.

Prin sentința civilă nr. 1209 din 16 septembrie 2003 Judecătoria

Sighișoara a respins ca nefondate acțiunile civile conexe introduse de reclamanții

D.E., D.M. și Consiliul Local Apold, a admis cererea reconvențională formulată

de S.G. și S.U. și a dispus evacuarea din imobilul în litigiu a reclamanților

D.E. și D.M., precum și a pârâților D.E. junior, D.D.N., D.T., D.M.R., D.D.I.

și D.D.R.

Ca situație de fapt, judecătoria a constatat ca aspect esențial

împrejurarea că imobilul în litigiu este unul și același cu cel dobândit în

anul 1931 de către proprietarul tabular G.L., în prezent decedat, transmis

unicului moștenitor legal S.S., care l-a vândut pârâților S.G. și S.U. prin

contractul de vânzare–cumpărare autentic din 2 februarie 1998, și care a făcut

și obiectul transmiterii în proprietatea privată a Consiliului Local Apold prin

protocolul din octombrie 1992 încheiat între Comisia de lichidare a CAP Saeș și

Primarul comunei Apold, iar apoi a fost vândut de către Consiliul Local Apold

reclamanților D.E. și D.M. prin contractul nr. 1/1997.

A mai constatat judecătoria că protocolul din octombrie 1992 a fost

anulat prin sentința civilă nr. 2078 din 2 iulie 2001 a Judecătoriei

Sighișoara, hotărâre rămasă definitivă și care are autoritate de lucru judecat.

Față de starea de fapt constatată, prima instanță a statuat că

proprietari ai imobilului sunt cumpărătorii S.G. și S.U., în timp ce

reclamanții D.E. și D.M. au cumpărat de la un neproprietar, astfel că nu dețin

titlu valabil, ocupând împreună cu pârâții D. imobilul fără drept.

A mai hotărât prima instanță că asemenea reclamanților D.E. și D.M.,

nici reclamantul Consiliul Local Apold nu poate dovedi drept de proprietate

asupra aceluiași imobil, atât pentru faptul că protocolul prin care imobilul

i-a fost predat a fost anulat prin hotărâre judecătorească, dar și pentru că

fosta cooperativă agricolă de producție nu a fost niciodată proprietară față de

înscrierile succesive în cartea funciară ale drepturilor de proprietate ale

foștilor proprietari G.L. și S.S. și actualilor proprietari S.G. și S.U.,

astfel încât nu au existat translațiuni legale de proprietate de la G.L. la CAP

Saeș, de la CAP Saeș la Consiliul Local Apold și de la acesta din urmă la

reclamanții D.E. și D.M., ci numai de la L.G. la S.S. pe cale succesorală în

anul 1997 și de la aceasta la pârâții S.G. și S.M. prin vânzare–cumpărare în

anul 1998.

Apelul declarat de reclamanții D.E. și D.M. a fost respinsă ca nefondat

prin decizia civilă nr. 179/A din 18 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel

Târgu-Mureș, secția civilă.

Contrar situației de fapt reținută de prima instanță, reclamanții D. au

susținut în motivarea apelului că, în schimbul imobilului situat la nr. 85

trecut în proprietatea statului în baza prevederilor Legii nr. 187/1945, fostul

proprietar L.G. a fost reîmproprietărit în anul 1956 în aplicarea Decretului

nr. 81/1954 cu un alt imobil situat în aceeași localitate la nr. 80, care

fusese expropriat de la G.M., astfel că acest din urmă imobil a fost transmis

pe cale succesorală moștenitoarei S.S. și a fost vândut de către aceasta în

anul 1998 pârâților S.G. și S.U. în timp ce imobilul de la nr. 85 a rămas în

proprietatea statului, a făcut parte din patrimoniul fostei cooperative

agricole de producție, a fost transmis în proprietatea privată a comunei Apold

și a fost cumpărat de soții D. în anul 1997, însă nu au fost făcute înscrieri

în cartea funciară, astfel explicându-se de ce în aceasta figurează în

continuare S.G. ca proprietar tabular.

Au conchis reclamanții D. că sunt proprietarii imobilului de la nr. 85,

în timp ce pârâții S. au în proprietate imobilul de la nr. 80, ceea ce impune

ca instanța de apel să schimbe soluția primei instanțe în sensul admiterii

acțiunii în prestație tabulară pe care au introdus-o și respingerii cererii

reconvenționale.

Instanța de apel, examinând probele administrate, a constatat că,

potrivit proceselor verbale nr. 360 și 365 din 12 aprilie 1945 întocmite în

baza Legii nr. 187/1945, au fost expropriate imobilul cu nr. 80 aparținând

numitei G.M. și imobilul cu nr. 85 aparținând lui S.G., iar în baza Decretului

nr. 81/1954 L.G. a fost împroprietărit cu imobilul de la nr. 80 înscris în C.F.

nr. 292 Saeș sub nr. top 291, 292, dar mențiunile din tabelul nominal întocmit

în aplicarea Decretului nr. 81/1954 nu duc automat la concluzia că imobilul de

la nr. 80 a fost atribuit în proprietatea lui L.G. în schimbul celui de la nr.

85, nici reclamanții D. și nici reclamantul Consiliul Local Apold nefăcând nici

o dovadă în acest sens, astfel că prima instanță a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală.

Reclamanții D.E. și D.M. au declarat recurs, solicitând casarea

hotărârilor date în primă instanță și în apel, iar pe fond admiterea acțiunii

în prestație tabulară și respingerea cererii reconvenționale.

În drept, reclamanții au invocat motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au susținut că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii, a

schimbat înțelesul lămurit al actului juridic dedus judecății, a aplicat greșit

legea și nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare și asupra unei dovezi

administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Prin prisma ultimului motiv de recurs, reclamanții au arătat că instanța

de apel le-a imputat că nu au produs dovezi în sprijinul susținerii că imobilul

de la nr. 85 a rămas în proprietatea statului ca efect al exproprierii, iar imobilul

de la nr. 80 este cel precedat în schimb fostului proprietar L.G., concluzia

fiind consecința faptului că instanța de apel nu a examinat și nu s-a pronunțat

asupra dovezii aflate la dosarul cauzei constatând în extrasul de carte

funciară, care atestă că imobilul de la nr. 80 a intrat în proprietatea lui

L.G. în baza Decretului nr. 81/1954, moștenitorii acestuia intabulându-și în

anul 1990 dreptul de proprietate asupra acestui imobil.

Au conchis reclamanții că în realitate, urmare hotărârilor atacate, moștenitoarea

lui L.G. a dobândit drept de proprietate asupra a două imobile distincte, unul

din ele fiind cel în litigiu vândut pârâților S.G. și S.U., iar celălalt fiind

cel cu care a fost împroprietărit autorul său L.G. în anul 1956, ceea ce

înseamnă că s-a îmbogățit fără justă cauză.

Recursul este întemeiat pentru cele ce succed.

Instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt în raport de

care să se fi aplicat corect legea.

Astfel, cu privire la identificarea imobilelor și stabilirea drepturilor

părților asupra acestora există în mod evident o incorectitudine esențială.

Instanța de apel s-a limitat la a constata că nu există suficiente

dovezi în sensul că părțile au proprietăți distincte, așa cum au susținut

reclamanții D., concluzionând

per a contrario

că drepturile de

proprietate succesive dobândite de reclamanții D. pe de o parte și de pârâții

S. de pe altă parte au ca obiect unul și același imobil.

Procedând astfel, instanța de apel a lăsat necercetate probele invocate

de reclamanții D. în sprijinul susținerilor lor, ceea ce constituie cazul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Totodată, instanța de apel a fost lipsită de rolul activ conferit prin

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în exercitarea căruia avea obligația de a stărui

prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală în stabilirea

faptelor și aplicarea corectă a legii, scop în care putea ordona administrarea

de noi probe, chiar dacă părțile s-ar fi împotrivit.

Sub acest din urmă aspect, ar fi trebuit ca instanța de apel, care a

considerat insuficient probatoriul pentru lămurirea tuturor susținerilor

părților, să pună în discuția părților și să ordone administrarea de noi probe,

pe care le-ar fi considerat necesare, inclusiv proba cu expertiza tehnică topografică,

prin care să identifice fără echivoc imobilul aflat în proprietatea lui L.G.

trecut în proprietatea statului, imobilul restituit aceluiași L.G. și transmis

ulterior succesiv moștenitoarei sale și pârâților S., precum și imobilul rămas

în proprietatea statului, aflat ulterior în patrimoniul CAP Saeș, de unde a

fost transmis succesiv Consiliului Local Apold și reclamanților D., verificând

astfel dacă există sau nu identitate de imobile, regimul juridic al acestuia

sau acestora pe parcursul timpului, precum și existența sau inexistența

dreptului de proprietate pretinse de părți asupra imobilului în litigiu.

În lipsa unei asemenea dovezi, care nu pot fi produse în recurs potrivit

art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu-și

poate exercita atribuțiile de control judiciar asupra modului în care legea a

fost aplicată nefiind pe deplin stabilite împrejurările de fapt, atribut

exclusiv al instanței de apel.

În aceste condiții, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)–(2) și art.

313 C. proc. civ., recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi casată iar

cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, prilej cu care

se va ordona administrarea probelor arătate în considerentele prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții D.E. și D.M. împotriva deciziei civile nr. 179/A din 18 martie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu-Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 iunie 2005.