ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4165/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26

noiembrie 2002 și ulterior disjunsă la termenul din 16 iunie 2003, reclamanta G.D.L.

a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Municipiului București, A.F.I. și

Municipiul București, prin Primar General, solicitând obligarea acestora la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului pe care îl ocupă

în calitate de chiriașă, în baza dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/1990 și

Legii nr. 85/1992, precum și obligarea la plata de daune cominatorii pentru fiecare

zi de întârziere până la executarea sentinței.

În motivarea acțiunii se arată că,

imobilul a fost construit exclusiv din fonduri de stat, anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 114/1996, astfel că greșit apartamentul în litigiu a fost

considerat „locuință socială” ce nu poate fi înstrăinată.

Prin cererea reconvențională pârâta

Primăria Municipiului București a solicitat anularea contractului de

închiriere, cu motivarea că la încheierea acestuia reclamanta a urmărit alt

scop, respectiv să devină proprietară.

Prin sentința civilă nr. 7249 din 8

octombrie 2003 Judecătoria sectorului 3 București a respins, ca neîntemeiată

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.F.I., precum și cererea

formulată de reclamantă, anulând, ca netimbrată, cererea reconvențională

formulată de pârâta-reclamantă Primăria Municipiului București.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a

reținut, în esență, că între părți s-a încheiat la data de 4 august 1999

contractul de închiriere nr. 676, în temeiul Legii nr. 114/1996 și O.U.G. nr. 40/1999,

locuința fiind considerată „locuință socială”. Ca atare, contractul de

închiriere fiind guvernat de Legea nr. 114/1996, locuința în litigiu neputând

fi vândută.

Prin decizia civilă nr. 1748 A din

10 septembrie 2004 Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, a admis

apelul declarat de reclamanta-pârâtă G.D.L. împotriva susmenționatei sentințe

și pe cale de consecință a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a

admis cererea principală, în parte, a obligat pârâții să încheie contract de

vânzare cu reclamanta cu privire la imobilul situat în București; a respins

capătul de cerere principală privind daunele cominatorii, a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că, în raport de data finalizării și recepționării

blocului în care se află locuința în litigiu (1993) cadrul legal era

reprezentat de Legea nr. 85/1992 și H.G. nr. 391/1993, în speță nefiind

aplicabile dispozițiile Legii nr. 114/1996 și ca atare apelanta-reclamantă este

îndrituită la cumpărarea lui, acesta neintrând în categoria locuințelor

sociale.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs intimatele-pârâte A.F.I. și Municipiul București prin Primar

General, criticând-o pentru nelegalitatea și netemeinicie, motive de casare

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

I. În ce privește recursul declarat

de A.F.I.

În motivarea recursului se arată că

instanța de apel, în mod greșit, a reținut că locuința în litigiu nu are

caracterul de „locuință socială”, astfel că în speță sunt aplicabile

dispozițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și Legii nr. 85/1992, ce permit cumpărarea

acesteia de către chiriași, în condițiile stabilite de lege.

II. În ce privește recursul declarat

de Municipiul București, prin Primar General.

În motivarea recursului se arată că

obligarea sa la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi

primită, întrucât chiar dacă blocul a fost construit anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 114/1996, locuința este cârmuită de Legea nr.1 14/1996,

fapt ce rezultă și din dispozițiile O.G. nr. 19/1994, potrivit cărora un imobil

poate dobândi caracterul de locuință socială prin construire pe baza unor

fonduri cu caracter social sau ulterior construirii.

Ambele recursuri sunt fondate pentru

următoarele considerente:

Atât pe contractul de închiriere nr.

676 din 4 august 1999, cât și pe toate anexele acestuia, depuse în copie la

dosarul de fond figurează mențiunea olografă „locuință socială”, însoțită de

semnătura funcționarului unității locatoare, mențiune care nu a fost contestată

de reclamantă sub aspectul veridicității obiectului consemnării.

Așadar, obiectul contractului

încheiat între părți îl reprezintă o locuință socială, acordul de voință al

acestora fiind clar exprimat în acest sens, raporturile contractuale

derulându-se de la momentul contractării, în sensul aplicării regimului juridic

al locuințelor sociale, respectiv al acelor spații locative destinate a fi

închiriate unor persoane cu o situație economică precară, în scopul protejării

acestei categorii sociale defavorizate și împlinirii finalității politicii

statului în domeniul locativ.

Ca atare, în speță nu sunt incidente

normele de drept comun în materie locativă, conținute de Decretul-lege nr. 61/1990

și Legea nr. 85/1992, ci dispozițiile specifice locuințelor sociale, în

reglementarea cuprinsă în H.G. nr. 391/1993, respectiv anexa 6 art. 2 alin. (6)

la Normele metodologice de aplicare a acestuia, care prevăd expres

posibilitatea înstrăinării locuinței sociale, doar în condițiile stabilite de

proprietar.

Se reține faptul și că potrivit

prevederilor art. 47 din Legea nr. 114/1996, locuințele sociale realizate

potrivit acestui act normativ, nu pot fi vândute.

Așa fiind, instanța de apel a

apreciat greșit că cererea reclamantei de a obliga pârâta la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare poate fi primită în condițiile în care, așa

cum s-a arătat mai sus, locuința în litigiu a fost închiriată, ca având regim

de locuință socială, care s-a menținut pe tot parcursul derulării contractului

de închiriere, fiind irelevantă împrejurarea că blocul a fost construit înainte

de intrarea în vigoare a Legii nr. 114/1996, act normativ care a definitivat

regimul locuințelor care aveau deja acest statut sau care au fost realizate în

condițiile acestuia.

Prin urmare, în temeiul art. 312 C.

proc. civ. Curtea admite recursurile declarate, modifică decizia atacată, în

sensul respingerii apelului declarat de reclamanta G.D.L. împotriva sentinței

civile nr. 7249 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții

A.F.I.

și Municipiul

București, prin Primar general, împotriva deciziei civile nr. 1748/A din 10

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă.

Modifică decizia atacată în sensul

că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 7249

din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei sector 3 București, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.