ÎCCJ, decizie (scj.ro #82298)

Încheierea actului de vânzare-cumpărare solicitat de

chiriașul unei „locuințe sociale”

Cuprins pe materii

:  Drept civil. Contract de vânzare-cumpărare

solicitat de chiriașul unei locuințe sociale

Index alfabetic

: Drept civil

-

contract de vânzare-cumpărare

-

locuință socială

Legea nr.61/1990

Legea nr.85/1992

H.G. nr.391/1993

Legea nr.114/1996

O.U.G. nr.40/1999

Locuința socială, închiriată cu această destinație,

expres prevăzută în contract, nu poate fi vândută

chiriașului – care invocă dispozițiile Legii

nr

.

61/1990 și ale Legii

nr

. 85/1992 – chiar

dacă a fost construită anterior Legii

nr

.

114/1996 – care, prin

art

. 47, interzicea vânzarea

acestor locuințe – deoarece acest act normativ a definitivat regimul

locuințelor care deja aveau acest statut, exceptate de la vânzare

.

I.C.C.J.,

secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

nr

. 4165 din 19 mai 2005

Prin acțiunea din 26 noiembrie 2002, G.D.L a

chemat în judecată Primăria Municipiului București –

Administrația Fondului Imobiliar și Municipiul București, prin

primar general, solicitând obligarea acestora la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare a apartamentului pe care îl ocupă în calitate de

chiriașă, în baza dispozițiilor Decretului-lege nr.61/1990

și Legii nr.85/1992.

În motivarea acțiunii s-a arătat

că imobilul a fost construit exclusiv din fonduri de stat, anterior

intrării în vigoare a Legii nr.114/1996, astfel că greșit

apartamentul în litigiu a fost considerat „locuință socială” ce

nu poate fi înstrăinată.

Prin sentința civilă

nr

. 7249 din 8 octombrie 2003, Judecătoria sectorului

3 București a respins acțiunea. S-a reținut, în

esență, că între părți s-a încheiat la data de 4

august 1999 contractul de închiriere nr.676, în temeiul Legii nr.114/1996

și OUG nr.40/1999, locuința fiind considerată

„locuință socială”. Ca atare, contractul de închiriere fiind

guvernat de Legea nr.114/1996, locuința în litigiu nu poate fi

vândută.

Prin decizia civilă nr.1748  A din

10 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a III – a

civilă a admis apelul declarat de reclamanta și a schimbat în parte

hotărârea atacată, în sensul că a admis acțiunea și a

obligat pe pârâți să încheie contractul de vânzare cu reclamanta cu

privire la apartamentul în litigiu (precizat în acțiune și în

hotărârile sus-menționate).

Instanța de apel a reținut că,

în raport de data finalizării și recepționării blocului, în

care se află locuința în litigiu (1993), cadrul legal era reprezentat

de Legea nr.85/1992 și H.G. nr.391/1993,

nefiind

aplicabile dispozițiile Legii nr.114/1996,

și, ca atare, apelanta-reclamantă este îndrituită la

cumpărarea lui, acesta

neintrând

în categoria

locuințelor sociale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

pârâtele Administrația Fondului Imobiliar (AFI) și Municipiul

București prin primar general, susținându-se că greșit s-a

reținut că locuința în litigiu nu are caracterul de

„locuință socială”, și că poate fi vândută

chiriașului.

Recursurile sunt fondate.

Atât pe contractul de închiriere

nr

. 676 din 4 august 1999, cât și pe toate anexele

acestuia, figurează mențiunea olografă „locuință

socială”, însoțită de semnătura funcționarului

unității locatoare, mențiune care nu a fost contestată de

reclamantă sub aspectul veridicității obiectului

consemnării.

Așadar, obiectul contractului încheiat

între părți îl reprezintă o locuință socială,

acordul de voință al acestora fiind clar exprimat în acest sens,

raporturile contractuale derulându-se de la momentul contractării, în

sensul aplicării regimului juridic al locuințelor sociale, respectiv

al acelor spații locative destinate a fi închiriate unor persoane cu o

situație economică precară, în scopul protejării

acestei  categorii sociale defavorizate și împlinirii

finalității politicii statului în domeniul locativ.

Ca atare, în speță nu sunt incidente

normele de drept comun în materie

locativă

,

conținute de Decretul-lege nr.61/1990 și Legea nr.85/1992, ci

dispozițiile specifice locuințelor sociale, în reglementarea

cuprinsă în H.G. nr.391/1993, respectiv anexa 6

art

.

2 alin. 6 la Normele metodologice de aplicare a acestuia, care prevăd

expres posibilitatea înstrăinării locuinței sociale, doar în

condițiile stabilite de proprietar.

Se reține faptul și că potrivit

prevederilor

art

. 47 din Legea nr.114/1996,

locuințele sociale, realizate potrivit acestui act normativ, nu pot fi

vândute.

Așa fiind, instanța de apel a

apreciat greșit că cererea reclamantei de a obliga pârâta la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare poate fi primită în

condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, locuința în

litigiu a fost închiriată, ca având regim de locuință

socială, care s-a menținut pe tot parcursul derulării

contractului de închiriere, fiind

irelevantă

împrejurarea că blocul a fost construit înainte de intrarea în vigoare a

Legii

nr

. 114/1996, act normativ care a definitivat

regimul locuințelor care aveau deja acest statut sau care au fost

realizate în condițiile acestuia.

Prin urmare, Curtea a admis recursurile și a modificat decizia

atacată, în sensul respingerii apelului declarat de

reclamanta.