ÎCCJ, decizie (scj.ro #82185)

Contract de vânzare-cumpărare. Reglementare

dată prin Legea

nr

. 85/1992

Cuprins pe materii

: Drept civil. Obligații. Contract de

vânzare-cumpărare. Reglementare dată prin Legea

nr

.

85/1992

Index alfabetic

: Drept civil

- contract de vânzare-cumpărare (reglementare dată

prin Legea

nr

. 85/1992

Legea

nr

. 85/1992

Dispozițiile Legii

nr

. 85/1992, prin care s-a

reglementat vânzarea locuințelor constituite din fondurile statului

și din fondurile unităților economice sau bugetare, nu

condiționează vânzarea, către chiriași, de obligația

acestuia de a contracta într-un termen stabilit printr-o ofertă a

unității

.

I.C.C.J.,

secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

nr

. 668 din februarie 2005

Prin

decizia civilă

nr

. 321 din 19.XII.2003 a

Curții de Apel

Cluj

s-a respins apelul pârâtei

S.C. „C.N.” S.A.

Cluj

Napoca împotriva sentinței

civile

nr

. 1923/2003, prin care a fost admisă

acțiunea reclamantului G.D.V., fiind obligată să încheie, cu

acesta, contractul de vânzare-cumpărare a locuinței de serviciu, pe

temeiul din Legea

nr

. 85/1992.

Ambele

instanțe au reținut, în esență, că între

părți s-a încheiat contractul de închiriere

nr

.

4137/2001 pe o perioadă de un an, ceea ce-i conferă reclamantului

dreptul de a cumpăra locuința în baza

art

.

1 și 7 din Legea

nr

. 85/1992, termenul

contractual fiind prelungit de părți la 31.III.2003, prin actul

adițional.

Pârâta a

confirmat

relocațiunea

, în continuare, în

răspunsul la notificarea reclamantului, astfel că operează

obligația legală a acesteia de a încheia contractul de

vânzare-cumpărare.

Contra

deciziei pârâta a declarat

recurs,susținând

că:

-

reclamanta a răspuns, la 7.07.2003, deci peste termenul de 15 zile fixat

de pârâtă, pentru exprimarea acordului, iar

-

calitatea de chiriaș a reclamantei nu a recunoscut-o, după termenul

contractual.

Recursul

este

nefondat

.

Termenul

contractual de închiriere a fost prelungit de părți la 31.III.2003,

iar prin adresa

nr

. 317 din 12 mai 2003, trimisă

reclamantei, pârâta îi comunică hotărârea de „vindere a

apartamentului al cărui chiriaș este” la prețul de 100 milioane

lei, solicitându-i „ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei”

să-și „exprime clar dorința de a cumpăra acest apartament”

și recunoscându-i „dreptul de preemțiune asupra vânzării

apartamentului”.

O

asemenea ofertă certă de vânzare a fost făcută către

toți ceilalți chiriași a-i garsonierelor din blocul G.39, astfel

că aceștia, inclusiv reclamantul, își dau acordul de vânzare, în

condițiile Decretului

nr

. 61/1980 și ale

Legii

nr

. 85/1992, prin scrisoarea din 4.07.2003.

Recurenta

nu a făcut dovada datei la care a expediat oferta de vânzare, astfel

că nu poate invoca decăderea reclamantei din dreptul de a accepta

oferta exprimată prin scrisoarea din 4.07.2003, alături de

ceilalți titulari de garsoniere.

Acordul

de voință s-a perfectat în condițiile

art

.

1295 Cod civil, situație în care, recurenta ofertantă avea obligația

să procedeze la negocierea clauzelor contractului de

vânzare-cumpărare, inclusiv prețul indicat în raport de

dispozițiile Legii

nr

. 85/1992.

Dar,

obligația sa subzistă și în dispozițiile

art

. 7 (1) din Legea

nr

. 85/1992

care au un caracter imperativ, rezultat din expresia „vor fi vândute

titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora ...”, text care nu

fixează un termen de decădere pentru manifestarea opțiunii de

către chiriaș.

Reclamanta,

la data ofertei de vânzare, nu-și pierduse calitatea de chiriaș,

chiar dacă termenul expres contractual, din 31.III.2003, expirase, cât

timp pârâta i-a confirmat-o prin adresă - ofertă din 12 mai 2003 -

iar chiria a fost achitată în continuare.

Ca

urmare, recursul a fost respins ca

nefondat

.