ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3626/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3626/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul K.Ș.R. a chemat în judecată pârâții K.L.I., Comisia locală Gănești și Comisia județeană Mureș, pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, solicitând modificarea în parte a titlului de proprietate nr. 54254/2001, în sensul că alături de pârâtul de rând 1 să fie menționat și reclamantul ca moștenitor îndrituit la reconstituirea dreptului de proprietate, după antecesorul comun L.J., bunic matern. Prin sentința civilă nr. 420 din 23 iunie Judecătoria Târnăveni a admis cererea, stabilind obligația de modificare a titlului de proprietate față de pârâta de rând 3, cea care a eliberat actul juridic atacat în cauză (soluție menționată în apel prin decizia civilă nr. 93 din 18 februarie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă).
Recursul declarat în cauză de pârâtul K.L.I. aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, dosar nr. 14696/2004 a fost trimis spre competentă soluționare, în conformitate cu dispozițiile art. II alin. (3) și art. III alin. (1) și (2) din Legea nr. 195/2004, pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă. Investirea amintită a fost contestată de această din urmă instanță care s-a declarat necompetentă material cu soluționarea recursului prin decizia civilă nr. 25/R din 13 ianuarie 2004. Incidentul procedural sus menționat creat din oficiu de către Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, este lipsit de orice justificare legală.
Dispozițiile art. 22 C. proc. civ. nu se ocupă de situația în care conflictul de competență s-ar ivi între Înalta Curte de Casație și Justiție și o instanță inferioară (curte de apel, tribunal sau o judecătorie). Este neîndoielnic că în acest caz nemaiexistând o instanță ierarhic superioară comună soluționarea conflictului se va face de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Această soluționare este cuprinsă în însăși hotărârea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție își declină competența în favoarea instanței inferioare care are un …caracter: hotărâre declinatorie de competență și în același timp, regulator de competență.
Ca atare, hotărârea adoptată în precedent prin declinare de competență de către Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea măsurilor legislative prevăzute de art. III alin. (1) și (2), art. II alin. (3) și prin recunoașterea preeminenței sale în sistemul instanțelor judecătorești, investite obligatoriu cu judecarea pricinii în recurs Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, căreia i se va trimite, pe această cale, dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește competența de soluționare a recursului declarat de K.L.I. împotriva deciziei nr. 93/A din 18 februarie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș în favoarea acestei curți, căreia i se trimite cauza pentru competentă soluționare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.