ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6793/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6793/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1343 din 20 octombrie 2004 Judecătoria Sighișoara a admis în parte acțiunea civilă introdusă de reclamanta D.R., a constatat componența masei succesorale rămase de pe urma defunctei D.M., decedată la 13 ianuarie 2004, drepturile succesorale de câte ½ cuvenite reclamantei D.R. și pârâtului D.F. și a dispus intabularea acestor drepturi pe numele moștenitorilor. Sentința a fost atacată cu apel de către reclamanta D.R. și de către pârâtele D.C. și V.A.M., apelurile fiind înaintate Curții de Apel Târgu-Mureș, care, prin decizia nr. 105/A din 24 februarie 2005, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Mureș.
Tribunalul Mureș a pronunțat decizia civilă nr. 146 din 16 iunie 2005, prin care a declinat în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș competența soluționării acelorași apeluri, a constatat ivirea conflictului negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru rezolvarea acestuia. Asupra conflictului negativ de competență astfel ivit Înalta Curte constată: Indiferent de împrejurările care au generat conflictul, la data soluționării acestuia sunt în vigoare dispozițiile art. 2 pct. 2 C. proc. civ. așa cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/1195, potrivit cărora, ca instanțe de apel, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.
De asemenea, potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 219/1995, procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal investite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit legii. În raport de dispozițiile legale enunțate, competența soluționării apelurilor din cauza de față aparține Tribunalului Mureș, sens în care va fi rezolvat acest conflict negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Mureș competența soluționării căilor de atac exercitate de reclamanta D.R. și pârâtele D.C. și V.A.M. împotriva sentinței civile nr. 1343 din 20 octombrie 2004 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr. 418/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.