Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
4743/2002
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
6 iulie 2005

Decizia nr. 5981/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 4743/2002 — conflict de competență împotriva deciziei nr. 8/2005 a Curții de Apel Târgu-Mureș

Deliberând asupra conflictului negativ de competență: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 iulie 2002 pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș, reclamantul K.I. a chemat în judecată pe pârâtul K.L., solicitând împărțeala averii succesorale rămase de pe urma defuncților lor părinți. Prin încheierea interlocutorie de admitere în principiu din 7 mai 2004 Judecătoria Târgu-Mureș în dosarul nr. 4743/2002 a admis în principiu atât cererea principală cât și cererea reconvențională și cererea de intervenție în interes propriu formulată de K.H., a constatat competența masei succesorale, calitatea părților de moștenitori și cotele ce le revin. Împotriva acestei încheieri pârâtul a declarat apel.

Prin decizia nr. 8 din 7 ianuarie 2005 Curtea de Apel Târgu-Mureș și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului Mureș. S-a reținut în motivarea deciziei că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. b) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 65/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 493/2004. Tribunalul Mureș la rândul său, prin decizia civilă nr. 78 din 21 aprilie 2005, cu majoritate, s-a dezinvestit în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, cu motivarea că petitul principal al acțiunii nu este împărțeala judiciară. Legal investită cu soluționarea acestui conflict negativ de competență, Înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare a apelului aparține Tribunalului Mureș, pentru următoarele considerente.

Astfel cum rezultă necontestat din petitul acțiunii formulate, bazate în drept pe art. 728 C. civ., obiectul litigiului îl formează împărțeala judiciară. Or, în asemenea cereri, potrivit art. 2 pct. 2 lit. b) C. proc. civ. tribunalele au competența de a soluționa apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță. De aceea, dosarul se va trimite la Tribunalul Mureș care, în soluționarea apelului va ține seama și de dispozițiile art. 673 8 , raportate la art. 673 6 C. proc. civ.

DECIDE: Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.