ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3204/2005

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Reclamantul Ț.C. a chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat

obligarea acestuia la plata sumei de 5 miliarde lei daune cauzate ca urmare a

condamnării și efectuării a 5 ani și 5 luni de închisoare.

În motivarea acțiunii se arată că prin

sentința penală nr. 81 din 7 martie 1953 pronunțată de Tribunalul Militar

Craiova a fost condamnat la 7 ani închisoare.

Ca urmare a exercitării unui recurs în

supraveghere a fost achitat prin decizia penală nr. 104 din 31 mai 1963 a

Tribunalului Suprem al R.P.R, Colegiul militar.

Reclamantul a precizat acțiunea, reducând

cuantumul pretențiilor la 1 miliard lei.

Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr.

494 din 21 noiembrie 2003 a respins acțiunea precizată formulată de reclamant.

Instanța a reținut că acțiunea în

dezdăunare pentru prejudiciile suferite în urma unei condamnări nedrepte sau a

arestării nedrepte, reglementată de art. 504 C. proc. pen. poate fi promovată

conform art. 505 alin. (2) C. proc. pen. în termen de un an de la rămânerea

definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub

urmărire.

Cum reclamantul a fost achitat în anul 1963,

eliberându-se și un certificat în acest sens la 16 decembrie 1993, la cererea

acestuia, instanța a apreciat că termenul de prescripție a început să curgă la

1 ianuarie 1990, dată de la care nu se mai punea problema unor implicații

politice, dat fiind natura condamnării, uneltire contra ordinii sociale.

Apelul declarat de reclamant a fost

respins de Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 403 din 9 martie

2004

Instanța de apel a apreciat corectă

sentința instanței de fond. Susținerea reclamantului în sensul că nu i s-a

comunicat hotărârea de achitare a fost considerată irelevantă, termenul

începând să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, iar

nu de la data comunicării acesteia.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a

declarat recurs.

Se susține, în esență, că instanțele se

contrazic cu privire la data de la care curge termenul de prescripție, 31 mai

1963 ori 1 ianuarie 1990, au apreciat greșit că nu a executat 7 ani de

închisoare, hotărârea prin care s-a pronunțat achitarea a fost dată ulterior

executării pedepsei fără participarea sa la judecată; termenul de prescripție

începe să curgă de la data comunicării hotărârii, conform Legii nr. 29/1990.

Recursul este nefondat.

Instanțele au aplicat corect prevederile

legale privind prescripția dreptului la acțiune. Acest termen, dat fiind

infracțiunea pentru care a fost condamnat și apoi achitat, a început să curgă

la 1 ianuarie 1990, dată de la care reclamantul nu mai era supus nici unei

constrângeri politice de a formula acțiunea în justiție.

Despre achitarea sa reclamantul a luat

cunoștință din certificatul nr. 276 din 16 decembrie 1963 eliberat de

Tribunalul Suprem la cererea sa.

Executarea integrală sau parțială a

pedepsei cu închisoare este nerelevantă în cauză, iar prevederile Legii nr. 29/1990

nu sunt aplicabile, acestea referindu-se la contenciosul administrativ.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312

alin. (1) c. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul Ț.C. împotriva deciziei civile nr. 403 din 9 martie 2004 a Curții

de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21

aprilie 2005.