ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3204/2005

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul Ț.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 5 miliarde lei daune cauzate ca urmare a condamnării și efectuării a 5 ani și 5 luni de închisoare. În motivarea acțiunii se arată că prin sentința penală nr. 81 din 7 martie 1953 pronunțată de Tribunalul Militar Craiova a fost condamnat la 7 ani închisoare. Ca urmare a exercitării unui recurs în supraveghere a fost achitat prin decizia penală nr. 104 din 31 mai 1963 a Tribunalului Suprem al R.P.R, Colegiul militar. Reclamantul a precizat acțiunea, reducând cuantumul pretențiilor la 1 miliard lei.

Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 494 din 21 noiembrie 2003 a respins acțiunea precizată formulată de reclamant. Instanța a reținut că acțiunea în dezdăunare pentru prejudiciile suferite în urma unei condamnări nedrepte sau a arestării nedrepte, reglementată de art. 504 C. proc. pen. poate fi promovată conform art. 505 alin. (2) C. proc. pen. în termen de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire. Cum reclamantul a fost achitat în anul 1963, eliberându-se și un certificat în acest sens la 16 decembrie 1993, la cererea acestuia, instanța a apreciat că termenul de prescripție a început să curgă la 1 ianuarie 1990, dată de la care nu se mai punea problema unor implicații politice, dat fiind natura condamnării, uneltire contra ordinii sociale.

Apelul declarat de reclamant a fost respins de Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 403 din 9 martie 2004 Instanța de apel a apreciat corectă sentința instanței de fond. Susținerea reclamantului în sensul că nu i s-a comunicat hotărârea de achitare a fost considerată irelevantă, termenul începând să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, iar nu de la data comunicării acesteia. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs. Se susține, în esență, că instanțele se contrazic cu privire la data de la care curge termenul de prescripție, 31 mai 1963 ori 1 ianuarie 1990, au apreciat greșit că nu a executat 7 ani de închisoare, hotărârea prin care s-a pronunțat achitarea a fost dată ulterior executării pedepsei fără participarea sa la judecată; termenul de prescripție începe să curgă de la data comunicării hotărârii, conform Legii nr. 29/1990.

Recursul este nefondat. Instanțele au aplicat corect prevederile legale privind prescripția dreptului la acțiune. Acest termen, dat fiind infracțiunea pentru care a fost condamnat și apoi achitat, a început să curgă la 1 ianuarie 1990, dată de la care reclamantul nu mai era supus nici unei constrângeri politice de a formula acțiunea în justiție. Despre achitarea sa reclamantul a luat cunoștință din certificatul nr. 276 din 16 decembrie 1963 eliberat de Tribunalul Suprem la cererea sa. Executarea integrală sau parțială a pedepsei cu închisoare este nerelevantă în cauză, iar prevederile Legii nr. 29/1990 nu sunt aplicabile, acestea referindu-se la contenciosul administrativ. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) c. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ț.C. împotriva deciziei civile nr. 403 din 9 martie 2004 a Curții de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.