ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1926/2013

Asupra recursului

de față,

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;

Tribunalul Dolj, prin sentința civilă

nr. 183 din 27 aprilie 2010, pronunțată în Dosar nr. 13850/83/2009, a respins excepțiile

inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de D.G.F.P. Dolj

pentru pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, a admis

în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții P.G., S.I., P.V.M., C.M., în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a

constatat caracterul politic al condamnărilor suferite de autorul reclamanților,

P.A., pentru infracțiunile economice prevăzute de art. 2 lit. a) din Decretul nr,

183/1949, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București

Ia plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale și la plata sumei de 50.000

RON cu titlu de daune materiale către reclamanți și a respins capetele de cerere

din acțiune având ca obiect restabilirea vechimii de pensionare a autorului P.A.,

recalcularea pensiei și acordarea de despăgubiri, reprezentând diferența dintre

pensia recalculată corect și pensia primită până la decesul autorului și stabilirea

legală a valorii bunurilor confiscate în mod abuziv în temeiul Legii nr. 10/2001

și contravaloarea chiriei pentru folosirea ilegală a imobilului.

În motivare, instanța

a reținut că, în baza art. 2 lit. a) din Decretul nr. 183/1949 constituie condamnări

cu caracter politic pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 4919/1950 și

nr. 7816/1950 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția penală autorului reclamanților,

P.A., iar reclamanții au făcut dovada daunelor materiale și morale solicitate constând

în greutățile materiale suportate și atingerile aduse onoarei și demnității.

Cererea de îndreptare,

lămurire și completare a dispozitivului sentinței civile nr. 183 din 27 aprilie

2010 a fost respinsă prin sentința nr. 504 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului

Dolj.

Apelurile declarate

de reclamanți și pârâți împotriva acestor două sentințe au fost admise de Curtea

de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 207 de la 4 aprilie 2012 aceasta dispunând

desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

reținând că modul de soluționare a capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri

materiale echivalează cu o necercetare a fondului cererii deduse judecății.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs reclamanții C.M., S.I., P.V.M. și P.G., iar Înalta

Curte ele Casație și Justiție, prin decizia nr. 2627 din 6 aprilie 2012, a admis

recursul acestora, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași curte de apel, apreciind că, din decizia recurată, nu rezultă care din cele

două sentințe este casată, hotărârea necuprinzând nici un considerent care să justifice

această soluție.

În rejudecare,

prin decizia nr. 53 din data de 20 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins

apelurile declarate de reclamanții C.M., S.I., P.V.M. și P.G. împotriva sentințelor

civile nr. 183 din 27 aprilie 2010 și 504 din 14 decembrie 2010 pronunțate de Tribunalul

Dolj în Dosarul nr. 13850/63/2009, a admis apelul declarat de pârâta Direcția Generală

a Finanțelor Publice pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Public, a schimbat

în parte sentința civilă nr. 183 din 28 aprilie 2010, în sensul că a respins capetele

de cerere privind despăgubirile și a menținut restul dispozițiilor sentinței civile,

cu motivarea că, în absența prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, constatate ca fiind neconstituționale, nu există un temei legal pentru

acordarea de daune pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnărilor sau măsurilor

administrative cu caracter politic aplicate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

2009.

Împotriva acestei

decizii, reclamanții C.M., S.I., P.V.M. și P.G. au declarat recurs, solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului declarat de aceștia,

schimbarea sentințelor civile nr. 183/2010 și nr. 504/2010, respingerea excepțiilor

și a apelului formulate de intimatul Statul Român reprezentat de D.G.F.P.

În argumentarea

motivelor de recurs, reclamanții au arătat că dispozitivul deciziei nr. 53/2012

conține dispoziții contradictorii, aceasta neputând fi pusă în aplicare, instanța

de apel nu a ținut cont de hotărârea C.E.D.O. Kiladze contra Georgia (2010) și de

principiile neretroactivității legii civile noi și al neagravării situației în propria

cale de atac și s-a acordat mai mult decât s-a cerut de către pârât.

Înalta Curte,

examinând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Criticile formulate

de reclamanți referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale,

urmează a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate

de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în

M. Of. nr. 789/7.11.2011.

Problema de drept,

care se pune în speță, nu este deci cea a îndreptățirii reclamanților la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci

aceea de a se stabili daca respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei

supuse analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control de constituționalitate exercitat a posteriori, prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1358/2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Astfel, prevederile

legale în raport de care reclamanții erau îndreptățiți la acordarea de daune morale,

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009, au fost declarate neconstituționale

ca urmare a exercitării a posteriori a controlului de constituționalitate și ulterior,

ca și consecință a nepunerii acesteia de Parlament în acord cu prevederile constituționale

în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358/2010 în M. Of. din

15 noiembrie 2010, aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă

că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, Ia fel ca normele abrogate,

Potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele Ia 45 de zile de Ia publicarea deciziei

Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al art. menționat se prevede

că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României,

sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se

și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport, de

această reglementare, constituțională și legală, s-a pus

problema dacă declararea neconstituționalității unui text de

lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și

erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au

formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată

de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza l din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai

pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării

deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în

speță, la data publicării în M. Of. nr.

761/15.11.2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase

în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării

respectivei decizii, astfel încât, Înalta Curte apreciază ca reclamanții nu avea

speranța legitimă a dreptului conferit prin leoe în sensul prevăzut de art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât

nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică,

aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna

ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu

ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză

în mod categoric,

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor,

dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea

ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil

de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional Ia Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 nu există o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul acestora.

Concluzionând,

prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un

stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se

poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional,

ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței

și al stabilității juridice.

Recurenții-reclamanți

au adus o critică genetici hotărârii pronunțate de instanța de apel, neputând fi

reținut incident în cauză niciun motiv de nelegalitate limitativ prevăzut de

art. 304 C. proc. civ.; critica vizând greșita stabilire a situației de fapt nu

mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs

în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 10 și 11 nu mai

există ca motive de recurs în actuala reglementare, ca urmare a abrogării acestora

prin O.U.G. nr. 138/2000.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de reclamanții P.G., C.M., S.M. și P.V.M. împotriva deciziei

nr. 53 din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția l civilă,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul

declarat de reclamanții P.G., C.M., S.M. și P.V.M. împotriva deciziei nr. 53 din

20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția l civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 16 mai 2013.