ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1926/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele; Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 183 din 27 aprilie 2010, pronunțată în Dosar nr. 13850/83/2009, a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de D.G.F.P.

Dolj pentru pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții P.G., S.I., P.V.M., C.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat caracterul politic al condamnărilor suferite de autorul reclamanților, P.A., pentru infracțiunile economice prevăzute de art. 2 lit. a) din Decretul nr, 183/1949, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București Ia plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale și la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune materiale către reclamanți și a respins capetele de cerere din acțiune având ca obiect restabilirea vechimii de pensionare a autorului P.A., recalcularea pensiei și acordarea de despăgubiri, reprezentând diferența dintre pensia recalculată corect și pensia primită până la decesul autorului și stabilirea legală a valorii bunurilor confiscate în mod abuziv în temeiul Legii nr. 10/2001 și contravaloarea chiriei pentru folosirea ilegală a imobilului.

În motivare, instanța a reținut că, în baza art. 2 lit. a) din Decretul nr. 183/1949 constituie condamnări cu caracter politic pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 4919/1950 și nr. 7816/1950 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția penală autorului reclamanților, P.A., iar reclamanții au făcut dovada daunelor materiale și morale solicitate constând în greutățile materiale suportate și atingerile aduse onoarei și demnității. Cererea de îndreptare, lămurire și completare a dispozitivului sentinței civile nr. 183 din 27 aprilie 2010 a fost respinsă prin sentința nr. 504 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Dolj.

Apelurile declarate de reclamanți și pârâți împotriva acestor două sentințe au fost admise de Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 207 de la 4 aprilie 2012 aceasta dispunând desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că modul de soluționare a capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri materiale echivalează cu o necercetare a fondului cererii deduse judecății. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții C.M., S.I., P.V.M. și P.G., iar Înalta Curte ele Casație și Justiție, prin decizia nr. 2627 din 6 aprilie 2012, a admis recursul acestora, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, apreciind că, din decizia recurată, nu rezultă care din cele două sentințe este casată, hotărârea necuprinzând nici un considerent care să justifice această soluție.

În rejudecare, prin decizia nr. 53 din data de 20 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins apelurile declarate de reclamanții C.M., S.I., P.V.M. și P.G.

împotriva sentințelor civile nr. 183 din 27 aprilie 2010 și 504 din 14 decembrie 2010 pronunțate de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13850/63/2009, a admis apelul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Public, a schimbat în parte sentința civilă nr. 183 din 28 aprilie 2010, în sensul că a respins capetele de cerere privind despăgubirile și a menținut restul dispozițiilor sentinței civile, cu motivarea că, în absența prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, constatate ca fiind neconstituționale, nu există un temei legal pentru acordarea de daune pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnărilor sau măsurilor administrative cu caracter politic aplicate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 2009. Împotriva acestei decizii, reclamanții C.M., S.I., P.V.M.

și P.G. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului declarat de aceștia, schimbarea sentințelor civile nr. 183/2010 și nr. 504/2010, respingerea excepțiilor și a apelului formulate de intimatul Statul Român reprezentat de D.G.F.P. În argumentarea motivelor de recurs, reclamanții au arătat că dispozitivul deciziei nr. 53/2012 conține dispoziții contradictorii, aceasta neputând fi pusă în aplicare, instanța de apel nu a ținut cont de hotărârea C.E.D.O. Kiladze contra Georgia (2010) și de principiile neretroactivității legii civile noi și al neagravării situației în propria cale de atac și s-a acordat mai mult decât s-a cerut de către pârât.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Criticile formulate de reclamanți referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, urmează a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011. Problema de drept, care se pune în speță, nu este deci cea a îndreptățirii reclamanților la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea de a se stabili daca respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control de constituționalitate exercitat a posteriori, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761/15.11.2010. Astfel, prevederile legale în raport de care reclamanții erau îndreptățiți la acordarea de daune morale, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009, au fost declarate neconstituționale ca urmare a exercitării a posteriori a controlului de constituționalitate și ulterior, ca și consecință a nepunerii acesteia de Parlament în acord cu prevederile constituționale în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358/2010 în M. Of.

din 15 noiembrie 2010, aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, Ia fel ca normele abrogate, Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele Ia 45 de zile de Ia publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al art. menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport, de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza l din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii, astfel încât, Înalta Curte apreciază ca reclamanții nu avea speranța legitimă a dreptului conferit prin leoe în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric, Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional Ia Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu există o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul acestora. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Recurenții-reclamanți au adus o critică genetici hotărârii pronunțate de instanța de apel, neputând fi reținut incident în cauză niciun motiv de nelegalitate limitativ prevăzut de art. 304 C. proc. civ.; critica vizând greșita stabilire a situației de fapt nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc.

civ., deoarece pct. 10 și 11 nu mai există ca motive de recurs în actuala reglementare, ca urmare a abrogării acestora prin O.U.G. nr. 138/2000. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanții P.G., C.M., S.M. și P.V.M. împotriva deciziei nr. 53 din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția l civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanții P.G., C.M., S.M. și P.V.M. împotriva deciziei nr. 53 din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția l civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2013.