ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 949/2013

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj, la data de 09 februarie 2011, reclamantul S.G.C. a chemat în

judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației și

Internelor, solicitând anularea Deciziei de pensie nr. 148139 din 27 decembrie

2010, menținerea pensiei stabilite anterior prin Decizia nr. 148139 din 12

octombrie 2007 și obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia stabilită

inițial și cea recalculată prin decizia contestată, cu dobânda legală aferentă.

Prin Sentința nr.

3834 din 21 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,

reținând că în stabilirea competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din

Legea nr. 19/2000, care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine

publică, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul

pârâtului pentru contestațiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale

de pensii, cum este cazul în speță.

Învestit prin

declinare, Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 7453 din 24 septembrie 2012 și-a

decimat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate,

Tribunalul Dolj și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului

de competență.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a

fost abrogată, începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță determinarea instanței competente se

face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din

Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului

Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor și SRI) a

fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de

către instanța de la domiciliul reclamantului.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

În stabilirea

instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie

interpretate corect dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp,

în funcție de succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat

că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei

anulare se solicită, prevedea că cererile îndreptate împotriva CNPAS sau

împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, celelalte cereri

adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul pârâtul.

Textul menționat mai

sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispozițiile

cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat

competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva CNPP, a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se

că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi

reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege

menționat, conform cărora "celelalte cereri se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a

facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat,

totodată, că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus

noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de

drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din

Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor (în prezent

Ministerul Afacerilor Interne) și Serviciului Român de Informații, structuri

care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege,

sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.

În ceea ce privește

aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după

intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza

legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin.

(1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea

nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția

asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile Codului de procedură

civilă), dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării

ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea

veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.

Față de cele

reținute, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., să stabilească competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj

în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă

și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 22 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN