ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.01.2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 97/2005

HOTĂRÂRE
07.01.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 97/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1003 din 13 august 2004, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat

pe inculpatul A.C.I. la 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în baza art. 2 alin. (1) și (2)

Legea nr. 143/2000.

S-a făcut aplicarea art. 71

art. 64 C. pen.

În baza art. 4 din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și

art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul A.C.I. la un

an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

art. 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a)

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71art. 64 C. pen., și 2 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a

revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată

inculpatului A.C.I. prin sentința penală nr. 2241/2001 a Judecătoriei sector 1

București, rămasă definitivă la data de 4 decembrie 2001 prin neapelare, care

s-a dispus a fi executată alături de pedeapsa aplicată în speță, în final

inculpatul A.C.I. având de executat pedeapsa de 9 ani închisoare, cu aplicarea

art. 71art. 64 C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și

arestării preventive de la 01 aprilie 2004 la 13 august 2004.

În baza art. 17 din Legea

nr. 143/2000 s-a constatat că 0,109 grame heroină au fost consumate în procesul

analizelor de laborator.

În baza art. 191 alin. (1)

către stat.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 01 aprilie 2004,

lucrătorii de poliție, ajutați de denunțătoarea (consumatoare de droguri)

S.A.C. constând în faptul că banii destinați cumpărării dozelor de heroină

necesare consumului propriu au fost înseriați de poliție (500.000 lei – 4

bancnote de 100.000 lei și două bancnote de câte 50.000 lei), astfel încât

inculpatul A.C.I. a fost prins în flagrant în zona Piața Alba Iulia, vânzând

denunțătoarei două doze de heroină, pentru întreaga sumă înseriată.

De asemenea, la percheziția

corporală, asupra inculpatului s-au mai găsit: o seringă hipodermică și o doză

de heroină, folosite de acesta pentru consumul propriu.

Împotriva soluției

pronunțate de instanța fondului inculpatul a declarat apel criticând-o pentru

nelegalitate, constând în aceea că deși este beneficiarul aplicării art. 16 din

Legea nr. 143/2000, privind traficul de stupefiante, greșit instanța a omis

aplicarea acestui text de lege, aspect ce are efect și asupra reducerii

pedepsei, însă a solicitat instanței de control judiciar a acorda eficiență mai

mare circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 alin. (2) și art. 76 alin.

(1) lit. e) C. pen.

Curtea, examinând apelul

declarat de inculpat prin prisma criticilor aduse sentinței penale nr. 1003 din

13 august 2004 cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., a constatat că apelul este fondat și prin decizia penală nr.

691 din 28 septembrie 2004 a admis apelul, a desființat parțial sentința și, în

fond:

- în baza art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74

alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 16 din Legea nr.

143/2000 l-a condamnat pe inculpatul A.C.I. la o pedeapsă de 4 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 4 din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) și art. 76

alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe

inculpat la 10 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a)

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 4 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art.  64 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a

revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată

inculpatului A.C.I. prin sentința penală nr. 2241/2001 a Judecătoriei sector 1

București, care s-a dispus a fi executată alături de pedeapsa prezentă,

dispunându-se ca inculpatul A.C.I. să execute în final o pedeapsă de 6 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și

art. 64 C. pen.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 01 aprilie 2004 la 28

septembrie 2004 și s-a menținut starea de arest a acestuia.

Decizia curții de apel a

fost atacată cu recurs de către inculpat care a solicitat ca instanța să

constate nevinovăția sa cu privire la săvârșirea infracțiunii de „trafic de

droguri” nefiind administrate probe certe în acest sens și pentru că fapta nu

întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, el fiind numai

consumator de droguri.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și

lucrările de la dosar se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel

au reținut corect situația de fapt, încadrând faptele în textele de lege

corespunzătoare pentru care i s-au aplicat inculpatului pedepse cu respectarea

prevederilor art. 72 C. pen.

Astfel la data de 01 aprilie

2004, organele de poliție l-au surprins în flagrant pe inculpatul A.C.I. în

timp ce i-a vândut două doze de heroină numitei S.A.C., pentru suma de 500.000

lei, având asupra sa și o doză de heroină și o seringă hipodermică pe care le

folosea pentru consumul propriu.

Conform raportului de

constatare tehnică și științifică nr. 10677 din 01 aprilie 2004, cele două doze

de heroină vândute de către inculpat denunțătoarei S. conțineau 0,100 grame de

heroină, iar seringa hipodermică prezenta urme de heroină.

Martorul G.P.A. (audiat de

instanța de fond) a declarat că s-a deplasat împreună cu organele de poliție și

cu martora S. în zona Pieții Alba Iulia unde s-a întâlnit cu inculpatul A.C.I.

căruia i-a înmânat o sumă de bani. A mai precizat martorul că la percheziția

corporală efectuată inculpatului s-au găsit o seringă, o doză de heroină și un

telefon mobil. Martora S.A.C. a declarat că nu era prima dată când inculpatul

îi cumpăra droguri, mergând de mai multe ori împreună cu acesta la așa numitul

Faptele pentru care a fost

judecat și condamnat inculpatul prezintă un pericol social deosebit, acesta

continuând să consume droguri și după ce a fost condamnat inițial la pedeapsa

închisorii de 2 ani de către Judecătoria sector 1 București, fiind evident

faptul că această pedeapsă și modalitatea de executare, respectiv suspendarea

condiționată a executării ei nu și-a atins scopul. Mai mult inculpatul a

perseverat în activitatea infracțională deși în anul 2001 a fost diagnosticat

cu hepatită C provocându-și singur suferințe prin consum de droguri, pe care

le-a procurat și pentru alte persoane, în speță pentru martora S.A.C.

Față de aceste considerente

se impune respingerea recursului, ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și menținerea hotărârilor

care sunt legale și temeinice.

Conform art. 381 C. proc.

pen., se va deduce prevenția la zi.

Recurentul va fi obligat la

cheltuieli judiciare către stat potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul A.C.I. împotriva deciziei penale nr. 691 din 28

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 1 aprilie 2004 la 7 ianuarie

2005.

Obligă recurentul inculpat

să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-01-08
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 82/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 228 din 4 martie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpații: - I.I.B. la 7 ani și 6 luni închisoare ș
ÎCCJ 2006-11-09
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6579/2006
Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 514 din 27 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 8680/3/2006, în baza art. 2 alin. (1)
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2598/2013
în formă continuată. În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. S-a constat
ÎCCJ 2004-12-09
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6629/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 969 din 29 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul R.G. la 10 ani închisoare ș
ÎCCJ 2006-03-03
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1392/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1349 din 5 octombrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.R.L., la 10 ani închisoare, în baza a
Sursă