ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1042/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința recurată, sentința

civilă nr. 93 pronunțată la data de 7 aprilie 2003 în dosarul nr. 903/2002/CCA,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis acțiunea formulată de reclamantul Composesoratul F. Sânsimion, în

contradictoriu cu Guvernul României și Primăria comunei Sânsimion, precum și cu

intervenientul Ministerul Administrației Publice și în consecință, a anulat

poziția 12 din Anexa 50 – comuna Sânsimion, la H.G. nr. 1351/2001.

Totodată, prin aceeași sentință, a

fost respinsă cererea de intervenție formulată de fostul Minister al

Administrației Publice, în interesul Guvernului României.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin acțiunea formulată, înregistrată

la data de 14 noiembrie 2002, reclamantul Composesoratul F. Sânsimion a chemat

în judecată Guvernul României și Primăria comunei Sânsimion, cerând anularea

poziției 12 din Anexa 50 a H.G. nr. 1351/2001, prin care s-au aprobat bunurile

ce aparțin domeniului public, în care figurează Grădinița de copii din satul

Sânsimion, cu o suprafață construită de 500 mp și terenul aferent.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că este succesorul fostului Composesorat Sânsimion, care a dobândit

imobilul respectiv, intabulat în cartea funciară și care i-a fost restituit

prin dispoziția primarului nr. 88 din 5 septembrie 2001.

A mai reținut instanța de fond că

pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția

lipsei capacității procesuale a reclamantului, precum și excepția lipsei

calității procesuale active, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii, ca

nefondată, Guvernul atestând doar prin actul administrativ atacat, apartenența

la domeniul public al județului Harghita, precum și al municipiilor, orașelor

și comunelor din acest județ, a bunurilor stabilite de consiliile respective,

ca având acest statut juridic.

Reținând că acțiunea formulată este

întemeiată, instanța de fond a motivat, în esență, că reclamantul este

succesorul fostului Composesorat Sânsimion și că imobilul în litigiu a

aparținut acestuia în perioada 1930 – 1945, iar în perioada 1945 - 1989 a fost

folosit de statul român, fără titlu valid de proprietate.

A mai motivat că primarul comunei

Sânsimion, prin dispoziția nr. 88/2001, a dispus retrocedarea în natură a

imobilului în litigiu, către Composesoratul F. Sânsimion, ca succesor de drept

al Composesoratului Sânsimion.

În concluzie, a motivat instanța de

fond, H.G.nr. 1351/2002 este nelegală, în ceea ce privește poziția 12 din Anexa

50, în ceea ce privește includerea imobilului în litigiu, în domeniul public al

comunei Sânsimion.

În ceea ce privește cele două

excepții invocate de Guvernul României, instanța de fond a reținut, în mod

expres că „deși sunt reale și corect argumentate din punct de vedere juridic,

de natură să fie dus la respingerea acțiunii reclamantului, ele nu mai pot fi

însușite… față de starea de fapt invocată…”.

Împotriva acestei soluții au

formulat recursuri Guvernul României și fostul Minister al Administrației

Publice, în locul căruia a fost citat în cauză actualul Minister al

Administrației și Internelor.

În recursul său, Guvernul României a

susținut că soluția este nelegală, instanța soluționând nelegal cele două

excepții, precum și netemeinică, instanța soluționând greșit cauza dedusă

judecății.

Recursul este întemeiat.

Este necontestat că Guvernul

României a invocat excepția lipsei capacității procesuale a reclamantului, în

raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului

de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate

potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.

169/1997, cu modificările și completările ulterioare, susținând că, prin actele

depuse, Composesoratul F. Sânsimion nu a făcut dovada capacității sale

procesuale.

Totodată, a invocat și excepția

lipsei calității procesuale active, reclamantul nefăcând dovada că ar fi

titularul unui drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat prin actul

administrativ emis.

În conformitate cu prevederile art.

137 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond este datoare să se pronunțe mai

întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac

de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Or, Curtea de apel, deși reține în

mod expres că cele două excepții „sunt reale și corect argumentate din punct de

vedere juridic”, precum și că acestea erau „de natură să fi dus la respingerea

acțiunii”, încălcând prevederile legale citate mai sus, a procedat la

cercetarea pe fond a cauzei.

Procedând în acest fel, instanța de

fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., ceea ce impune casarea acesteia, cu trimiterea cauzei pentru

rejudecare, urmând ca celelalte motive de recurs să fie cercetate de instanța

de rejudecare, ca apărări.

Cu ocazia rejudecării este necesar

ca instanța de fond să observe că reclamantul a chemat în judecată doar

Guvernul României, care a formulat cerere de introducere forțată în cauză a

comunei Sânsimion, prin primarul său, asupra căreia a omis să se pronunțe, dar

a dispus citarea Consiliului Local Sânsimion.

De asemenea, Comuna Sânsimion, prin

primar, a formulat o cerere proprie de intervenție, asupra căreia instanța a

omis să se pronunțe.

În cazul în care instanța de

rejudecare ar trece peste cele două excepții invocate, este necesar să observe

că hotărârea nr. 6 din 11 martie 2003, prin care Consiliul Local Sânsimion și-a

abrogat hotărârea nr. 21/1999, pentru însușirea inventarului privind bunurile

ce alcătuiesc domeniul public al comunei, este ulterioară adoptării H.G. nr.

1351/2002, neputând afecta legalitatea acesteia din urmă, cum greșit a reținut

instanța de fond.

În ceea ce privește recursul

continuat de Ministerul Administrației și Internelor, urmează să fie anulat ca

netimbrat, fiind nerespectate prevederile art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind

timbrul judiciar și art. 20 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de

timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Guvernul

României împotriva sentinței civile nr. 93 din 7 aprilie 2003, a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Anulează recursul Ministerului

Administrației și Internelor împotriva aceleiași sentințe, ca netimbrat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 martie 2004.