ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3184/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 229 din 10

decembrie 2001 a Tribunalului Sibiu au fost condamnați inculpații: S.V.L.A., în

baza art. 254 alin. (1) C. pen., la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și G.P.V., în baza art.

254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 3 ani și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen.

Conform art. 86

1

C. pen.,

s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate sub supraveghere pe

termenul de încercare de 6 ani, pentru inculpatul S.V.L.A. și de 6 ani și 6

luni pentru inculpatul G.P.V.

S-au aplicat dispozițiile art. 86

3

C. pen., stabilindu-se ca inculpații să se supună obligațiilor de a se prezenta

la datele fixate de judecătorul desemnat cu supravegherea lor și la serviciul

de integrare socială și supraveghere de pe lângă tribunal, de a anunța orice

schimbare de domiciliu și de a comunica informații de natură a putea fi

controlate mijloacele lor de existență și s-a atras atenția inculpaților asupra

cauzelor de revocare a suspendării executării pedepselor.

Potrivit art. 88 C. pen., au fost

deduse perioadele arestării preventive de la 2 martie 2001, la 10 iulie 2001,

pentru ambii inculpați.

În baza art. 118 lit. d) și art. 254

alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea unei camere video ridicată de la

inculpatul S.V.L.A. și a sumei de 13.500.000 lei de la inculpatul G.P.V.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că în toamna anului 1999, martorii C.I. și F.I. l-au

contactat pe inculpatul G.P.V. convenind ca SC R. să efectueze transporturi

pentru SC F. SA.

Inculpatul G.P.V., urma să propună

și să susțină în fața comitetului director al SC F. SA desemnarea SC R. SA în

vederea efectuării unor transporturi.

Pentru aceste servicii, inculpatul

G.V.P. a pretins și primit de 3-4 ori diferite sume de bani, în total

13.500.000 lei.

În drept, s-a reținut că faptele

acestui inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de

mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, instanța a mai reținut

că în luna februarie 2000, martorul C.I., angajat la SC R. SA s-a deplasat la

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, unde a luat legătura cu

directorul regionalei, inculpatul S.V.

În cursul discuțiilor purtate,

inculpatul S.V. a spus martorului C.I. că raporturile contractuale cu SC R. SA

s-au desfășurat corespunzător cu un mare avantaj pentru această societate, care

a realizat venituri de peste 2 miliarde lei. Pentru menținerea acestei colaborări

dintre D.G.D.P. Cluj și SC R. SA, inculpatul a pretins primirea unui cadou,

constând într-o cameră video.

La data de 12 iulie 2000 martorii

F.I., L.V. și C.I. au cumpărat o cameră video pe care după câteva zile martorii

V.G. și F.I. au predat-o inculpatului.

Acest obiect a fost ridicat de la

inculpat în timpul urmăririi penale.

În drept s-a reținut că fapta

săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită,

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

penală, prin decizia penală nr. 137 din 11 iunie 2003, a respins apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și de inculpați, împotriva

hotărârii primei instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a considerat nefondate criticile formulate de procuror, în

sensul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 86

1

C. pen., de către

inculpatul G.P.V., în sensul lipsei probelor de vinovăție și în subsidiar, a

aplicării dispozițiilor art. 74, art. 76 și art. 81, art. 82 C. pen. și de

către inculpatul Ș.V.L.A., în sensul că fapta trebuia încadrată în dispozițiile

art. 256 C. pen., cu consecința achitării pentru lipsa pericolului social și în

subsidiar a reducerii pedepsei și aplicării dispozițiilor art. 81 și art. 82 C.

pen.

S-a constatat că faptele au fost

deplin dovedite, că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare

de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., că nu există motive de

reducere a pedepselor și nici de schimbare a modalității de executare.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs în termen legal ambii inculpați, susținându-se de către

inculpatul G.P.V. că fapta imputată, pentru care a fost condamnat nu a fost

dovedită, impunându-se achitarea și de către inculpatul S.V.L.A., în sensul că

fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 256 C. pen., cu consecința

aplicării unei pedepse minime cu suspendarea condiționată a executării ei și în

subsidiar că individualizarea pedepsei este greșită impunându-se reducerea

acesteia prin recunoașterea circumstanțelor atenuante și aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen.

Recursurile declarate sunt

întemeiate.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată, în baza unui amplu material probator, că instanțele au

stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților în săvârșirea

infracțiunilor de luare de mită pentru care au fost condamnați.

acesta a funcționat în calitate de șef birou transport la SC F. SA Cluj Napoca

având drept atribuții asigurarea realizării activității de transport prin

mijloacele cele mai eficiente și adecvate, utilizând atât mijloace tehnice din

dotarea proprie, cât și alte mijloace atrase de la alte unități de transport

specializate, pe bază de comenzi ocazionale sau contract.

Probele administrate în cauză au

confirmat că în toamna anului 1999, inculpatul a pretins și primit de la

martorul C.I., șeful Serviciului de marketing al SC R. SA diferite sume de

bani, totalizând 13,5 milioane lei, pentru a nominaliza SC R. în vederea

efectuării unor transporturi în favoarea SC F. SA.

În acest sens declarațiile

martorilor C.I., F.I. și V.G.C., precum și declarația martorului D.V.

Ca atare, fapta de primire a sumelor

de bani în scopul îndeplinirii unor acte privitoare la îndatoririle de serviciu

ale acestui inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

Întrucât soluția de condamnare este

conformă cu probele de vinovăție administrate nu subzistă eroarea gravă de

fapt, prevăzută de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. pen., invocată ca

motiv de recurs.

s-a probat că acesta, având calitatea de director al Direcției Regionale de

Drumuri și Poduri Cluj, a purtat în luna februarie 2000 discuții cu martorul

C.I., șeful serviciului marketing al SC R. SA căruia i-a pretins pentru

menținerea colaborării direcției pe care o conducea cu respectiva societate, un

cadou constând într-o cameră video marca.

Cu acel prilej inculpatul a amintit

că firma a beneficiat de contracte în valoare de peste 2 miliarde lei și că

obiectul pretins ar conta pentru viitor, deci pentru contractele ce se vor

încheia în vara 2000 și iarna 2000-2001.

La 12 iulie 2000, martorii F.I.,

L.V. și C.I. au cumpărat acea cameră video, care a fost predată după câteva

zile inculpatului, de către martorii V.G. și F.I., bunul fiind ridicat de

organele de urmărire penală de la făptuitor.

Întrucât materialul probator a

confirmat că obiectul arătat a fost pretins de inculpat în vederea unor

contracte viitoare pe care avea abilitarea legală să le negocieze și semneze,

constituie infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen.

Susținerea formulată, în sensul că

bunul ar fi fost cerut pentru contractele încheiate și executate anterior, nu

au suport probator, reieșind cum s-a arătat că solicitarea inculpatului a fost

legată de viitoarele contracte.

În consecință, încadrarea juridică

dată faptei este corectă, nefiind incidente dispozițiile art. 256 alin. (1) C.

pen., și deci nici ale cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17 invocat în recurs.

Privitor la pedeapsa de 3 ani

închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost just

individualizată, chiar la minimul prevăzut de lege, avându-se în vedere

potrivit art. 72 C. pen., pericolul social al infracțiunii, împrejurările

săvârșirii ei, și persoana infractorului care nu are antecedente penale, a avut

anterior o conduită general bună, și a recunoscut pretinderea și primirea

acelui obiect.

De asemenea, se mai constată că

instanțele au apreciat corect că pronunțarea condamnării constituie un

avertisment pentru făptuitor și, chiar fără executarea pedepsei condamnatul nu

va mai săvârși infracțiuni, dispunând suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere.

Așa fiind, nu există temeiuri de

reducere a pedepsei și nici de schimbare a modalității de executare așa cum s-a

solicitat de către inculpatul recurent.

Prin urmare, nici acest motiv de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., nu

poate fi primit.

Întrucât criticile formulate în

recurs de inculpați sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu

se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod,

urmează a respinge recursurile declarate de inculpați cu obligarea acestora la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații S.V.L.A. și G.P.V. împotriva deciziei penale nr. 137/ A

din 11 iunie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurenți să plătească

statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iulie 2003.