ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3184/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 229 din 10 decembrie 2001 a Tribunalului Sibiu au fost condamnați inculpații: S.V.L.A., în baza art. 254 alin. (1) C. pen., la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și G.P.V., în baza art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Conform art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate sub supraveghere pe termenul de încercare de 6 ani, pentru inculpatul S.V.L.A. și de 6 ani și 6 luni pentru inculpatul G.P.V.

S-au aplicat dispozițiile art. 86 3 C. pen., stabilindu-se ca inculpații să se supună obligațiilor de a se prezenta la datele fixate de judecătorul desemnat cu supravegherea lor și la serviciul de integrare socială și supraveghere de pe lângă tribunal, de a anunța orice schimbare de domiciliu și de a comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență și s-a atras atenția inculpaților asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepselor. Potrivit art. 88 C. pen., au fost deduse perioadele arestării preventive de la 2 martie 2001, la 10 iulie 2001, pentru ambii inculpați. În baza art. 118 lit. d) și art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea unei camere video ridicată de la inculpatul S.V.L.A.

și a sumei de 13.500.000 lei de la inculpatul G.P.V. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în toamna anului 1999, martorii C.I. și F.I. l-au contactat pe inculpatul G.P.V. convenind ca SC R. să efectueze transporturi pentru SC F. SA. Inculpatul G.P.V., urma să propună și să susțină în fața comitetului director al SC F. SA desemnarea SC R. SA în vederea efectuării unor transporturi. Pentru aceste servicii, inculpatul G.V.P. a pretins și primit de 3-4 ori diferite sume de bani, în total 13.500.000 lei. În drept, s-a reținut că faptele acestui inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, instanța a mai reținut că în luna februarie 2000, martorul C.I., angajat la SC R. SA s-a deplasat la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, unde a luat legătura cu directorul regionalei, inculpatul S.V. În cursul discuțiilor purtate, inculpatul S.V. a spus martorului C.I. că raporturile contractuale cu SC R. SA s-au desfășurat corespunzător cu un mare avantaj pentru această societate, care a realizat venituri de peste 2 miliarde lei. Pentru menținerea acestei colaborări dintre D.G.D.P. Cluj și SC R. SA, inculpatul a pretins primirea unui cadou, constând într-o cameră video. La data de 12 iulie 2000 martorii F.I., L.V. și C.I. au cumpărat o cameră video pe care după câteva zile martorii V.G.

și F.I. au predat-o inculpatului. Acest obiect a fost ridicat de la inculpat în timpul urmăririi penale. În drept s-a reținut că fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia penală nr. 137 din 11 iunie 2003, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și de inculpați, împotriva hotărârii primei instanțe. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a considerat nefondate criticile formulate de procuror, în sensul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 86 1 C. pen., de către inculpatul G.P.V., în sensul lipsei probelor de vinovăție și în subsidiar, a aplicării dispozițiilor art. 74, art. 76 și art. 81, art. 82 C. pen.

și de către inculpatul Ș.V.L.A., în sensul că fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 256 C. pen., cu consecința achitării pentru lipsa pericolului social și în subsidiar a reducerii pedepsei și aplicării dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen. S-a constatat că faptele au fost deplin dovedite, că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., că nu există motive de reducere a pedepselor și nici de schimbare a modalității de executare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal ambii inculpați, susținându-se de către inculpatul G.P.V.

că fapta imputată, pentru care a fost condamnat nu a fost dovedită, impunându-se achitarea și de către inculpatul S.V.L.A., în sensul că fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 256 C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse minime cu suspendarea condiționată a executării ei și în subsidiar că individualizarea pedepsei este greșită impunându-se reducerea acesteia prin recunoașterea circumstanțelor atenuante și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Recursurile declarate sunt întemeiate. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată, în baza unui amplu material probator, că instanțele au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor de luare de mită pentru care au fost condamnați.

1. Referitor la inculpatul G.P.V., acesta a funcționat în calitate de șef birou transport la SC F. SA Cluj Napoca având drept atribuții asigurarea realizării activității de transport prin mijloacele cele mai eficiente și adecvate, utilizând atât mijloace tehnice din dotarea proprie, cât și alte mijloace atrase de la alte unități de transport specializate, pe bază de comenzi ocazionale sau contract. Probele administrate în cauză au confirmat că în toamna anului 1999, inculpatul a pretins și primit de la martorul C.I., șeful Serviciului de marketing al SC R. SA diferite sume de bani, totalizând 13,5 milioane lei, pentru a nominaliza SC R. în vederea efectuării unor transporturi în favoarea SC F. SA.

În acest sens declarațiile martorilor C.I., F.I. și V.G.C., precum și declarația martorului D.V. Ca atare, fapta de primire a sumelor de bani în scopul îndeplinirii unor acte privitoare la îndatoririle de serviciu ale acestui inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Întrucât soluția de condamnare este conformă cu probele de vinovăție administrate nu subzistă eroarea gravă de fapt, prevăzută de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. pen., invocată ca motiv de recurs. 2. Referitor la inculpatul S.V.L.A. s-a probat că acesta, având calitatea de director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, a purtat în luna februarie 2000 discuții cu martorul C.I., șeful serviciului marketing al SC R. SA căruia i-a pretins pentru menținerea colaborării direcției pe care o conducea cu respectiva societate, un cadou constând într-o cameră video marca.

Cu acel prilej inculpatul a amintit că firma a beneficiat de contracte în valoare de peste 2 miliarde lei și că obiectul pretins ar conta pentru viitor, deci pentru contractele ce se vor încheia în vara 2000 și iarna 2000-2001. La 12 iulie 2000, martorii F.I., L.V. și C.I. au cumpărat acea cameră video, care a fost predată după câteva zile inculpatului, de către martorii V.G. și F.I., bunul fiind ridicat de organele de urmărire penală de la făptuitor. Întrucât materialul probator a confirmat că obiectul arătat a fost pretins de inculpat în vederea unor contracte viitoare pe care avea abilitarea legală să le negocieze și semneze, constituie infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

Susținerea formulată, în sensul că bunul ar fi fost cerut pentru contractele încheiate și executate anterior, nu au suport probator, reieșind cum s-a arătat că solicitarea inculpatului a fost legată de viitoarele contracte. În consecință, încadrarea juridică dată faptei este corectă, nefiind incidente dispozițiile art. 256 alin. (1) C. pen., și deci nici ale cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 invocat în recurs. Privitor la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost just individualizată, chiar la minimul prevăzut de lege, avându-se în vedere potrivit art. 72 C. pen., pericolul social al infracțiunii, împrejurările săvârșirii ei, și persoana infractorului care nu are antecedente penale, a avut anterior o conduită general bună, și a recunoscut pretinderea și primirea acelui obiect.

De asemenea, se mai constată că instanțele au apreciat corect că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru făptuitor și, chiar fără executarea pedepsei condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Așa fiind, nu există temeiuri de reducere a pedepsei și nici de schimbare a modalității de executare așa cum s-a solicitat de către inculpatul recurent. Prin urmare, nici acest motiv de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., nu poate fi primit. Întrucât criticile formulate în recurs de inculpați sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursurile declarate de inculpați cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.V.L.A. și G.P.V. împotriva deciziei penale nr. 137/ A din 11 iunie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă pe recurenți să plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2003.