ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 735/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 735/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 986 din 20 septembrie 1999 Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta F.P.S. cu sediul în București în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A. cu sediul în Iași, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 107.668.280 lei cu titlu de dividende și suma de 5.418.366 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea a fost respins capătul de acțiune vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 144.895.449 lei reprezentând daune moratorii. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Adunarea Generală a societății pârâte, în ședința din 25 aprilie 1999 a aprobat bilanțul contabil pentru exercițiul financiar al anului 1995, în care a fixat dividendul brut cuvenit acționarului reclamant la suma de 221.794.000 lei, din care deducându-se impozitul de 10% prevăzut de O.G.
nr. 26/1995 și indemnizațiile de ședință, rezultă că pârâta datorează cu titlu de dividend suma de 165.190.884 lei, din care a achitat deja suma de 57.522.604 lei, rămânând de plată suma de 107.668.280 lei. Cererea vizând obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii a fost respinse ca nedovedită, deoarece reclamanta a solicitat daune moratorii echivalente dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, când în realitate dobânda legală era cea stabilită prin mecanismele pieței, respectiv dobânda pieței certificată de Banca Națională a României. Curtea de Apel Iași, prin decizia comercială nr. 47 din 21 februarie 2000 a respins apelul introdus de F.P.S.
București împotriva sentinței civile nr. 986 din 20 septembrie 1999 a Tribunalului Iași, pe care a menținut-o în totalitate, cu motivarea că nu poate lua în considerare precizările reclamantei din cuprinsul motivelor de apel, în care procedează la modificarea temeiului de drept al daunelor moratorii solicitate, invocând dispozițiile art. 43 C. com. și art. 1088 C. civ., întrucât în acest mod au loc o schimbare a obiectului cererii introductive, cu consecințe directe asupra probatoriului ce ar fi trebuit administrat în cauză. Curtea Supremă de Justiție , secția comercială, prin decizia civilă nr. 1448 din 7 martie 2001 a admis recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S., împotriva deciziei nr. 14 din 21 februarie 2000 a Curții de Apel Iași, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceiași instanță.
S-a considerat că sunt riguros exacte susținerile instanțelor privind împrejurarea că reclamanta nu este îndreptățită la plata de daune interese în cuantumul solicitat. Într-adevăr, cum dobânda nu este stipulată prin act normative, din considerente de identitate a aplicării legii, cuantumul dobânzii datorate va rezulta din aplicarea dobânzii la obligația în bani neonorate la termen. Deoarece instanța nu a stabilit dobânda datorată potrivit acestor principii, s-a impus trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea rejudecării apelului. Curtea de apel Iași prin decizia nr. 21 din 22 aprilie 2002 a admis apelul formulat de reclamanta A.P.P.S. București împotriva sentinței civile nr. 986 din 20 septembrie 1999 a Tribunalului Iași, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a obligat pârâta S.C.
M. S.A. Iași să plătească reclamantei A.P.A.P.S. București suma de 92.210.280 lei dividende aferente anului 1995 și suma de 144.347.615 lei daune, cu 5.418.366 lei cheltuieli de judecată. De asemenea a constatat achitată suma de 15.458.000 lei dividende. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că pârâta a achitat cu întârziere dividendele datorate acționarilor A.P.A.P.S. pentru exercițiul financiar 1995, motiv pentru care reclamanta justificat a pretins daune moratorii, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite la persoanele juridice pe termen de un an, în temeiul dispozițiilor art. 43 C. com. Împotriva deciziei comerciale nr. 21 din 22 aprilie 2002 pronunțate de Curtea de Apel Iași au declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S.
București și pârâta S.C. M. S.A. Iași, care au criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel pentru nelegalitate și netemeinicie. Reclamanta A.P.A.P.S. București și-a întemeiat recursul pe dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul obligării intimatei S.C. M. S.A. Iași la plata sumei de 144.895.449 lei daune și la suma de 8.316.274 lei cheltuieli de judecată, având în vedere faptul că din eroare s-a admis doar suma de 144.347.615 lei daune și respectiv doar suma de 5.418.366 lei cheltuieli de judecată. Pârâta S.C. M. S.A. Iași și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și respingerea daunelor moratorii calculate la nivelul dobânzilor B.R.D.
în depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, în speță fiind aplicabilă dobânda de referință a B.N.R. Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse în cererile de recurs, constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente. Instanțele judecătorești anterioare, printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, răspunderea care se instituie precum și cadrul juridic aplicabil în speță. Referitor la recursul promovat de A.P.A.P.S. București, calculele efectuate sunt exacte , atât sub aspectul cuantumului daunelor cât și al cheltuielilor de judecată, conform notelor de calcul existente la dosar.
De remarcat că cererea de chemare în judecată formulată de F.P.S. în dosarul nr. 3237/1999 la Tribunalul Iași menționează că se solicită suma de 107.668.280 lei dividende datorate pentru exercițiul financiar 1995, iar instanța a acordat numai 92.210.280 lei cu titlu de dividende, astfel încât apar justificate și cheltuielile de judecată numai în cuantum de 5.418.366 lei, conform dispozițiilor art. 274 și urm. C. proc. civ., adică proporțional cu pretențiile admise. Neîntemeiat este și recursul promovat de pârâta S.C. M. S.A. Iași , deoarece calculul daunelor moratorii datorate către reclamantă pentru plata cu întârziere a dividendelor s-a efectuat conform notelor de calcul, iar dispozițiile art. 43 C. com.
prevăd că datoriile comerciale, lichide și plătibile în bani, produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile. Astfel urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.P.A.P.S. București și pârâta S.C. M. S.A. Iași, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 21 din 22 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Iași.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A.P.A.P.S. București și pârâta S.C. M. S.A. Iași împotriva deciziei nr. 21 din 22 aprilie 2002 a Curții de Apel Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.