ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 993/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.I.F. Banat-Crișana Arad, a chemat-o în judecată pe pârâta SC C.A. SA Caransebeș, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor de 10.248.053 lei, reprezentând dividende cuvenite reclamantei, în calitate de acționar, pe anul 1995, conform bilanțului contabil aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor și 6.331.589 lei, reprezentând daune moratorii pentru neplata sumei datorate, corespunzând unei dobânzi medii la depozite bancare, de 67,4% pe an, la B.A. SA, sucursala Arad, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1.239.800 lei.

Prin sentința civilă nr. 551 din 2 iunie 1998, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea reclamantei și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 859.883 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constatând ca fiind achitată suma de 10.248.053 lei cu titlu de dividende și respingând petitul din cererea de chemare în judecată privitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 6.331.589 lei cu titlu de daune moratorii, către reclamantă. În pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut că suma reprezentând dividende a fost achitată, iar daunele moratorii nu sunt datorate în lipsa unei obligații contractuale, respectiv, a unui contract cu clauză penală.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 737/A din 3 noiembrie 1998, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei mai sus menționate a fost, însă, admis prin decizia nr. 3900 in 9 noiembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, casându-se decizia și trimițându-se cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului și stabilirea, în raport cu data scadenței fiecărei sume datorate și de mărimea dobânzii cuvenite, a cuantumului sumei datorate reclamantei de către pârâtă, cu titlu de dobândă. Prin decizia nr. 816 din 27 septembrie 2001, în rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul declarat de reclamanta S.I.F.

Banat-Crișana SA Arad împotriva sentinței civile nr. 551 din 2 iunie 1998, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că, față de faptul că dividendele nu generează dobânzi, de inaplicabilitatea dispozițiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ., de modificarea obiectului cererii prin care reclamanta solicită altceva decât a solicitat inițial și refuzul evident al reclamantei de a face dovezile a căror necesitate rezultă din îndrumările date de instanța de casare, apelul nu este întemeiat, neconstituind o critică la adresa hotărârii primei instanțe, ci o cerere nouă, care nu este admisibil a se face pentru prima dată în această fază procesuală.

Împotriva hotărârii curții de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia și acordarea daunelor în sumă de 21.363.255 lei, precum și a cheltuielilor de judecată la toate instanțele, în sumă de 1.849.139 lei. Recurenta-reclamantă susține, astfel, că instanța de apel a făcut o gravă confuzie între aportul la capitalul social și plata dividendelor, aceasta din urmă fiind o obligație legală, ce nu era necesar a fi stabilită printr-o clauză în actul constitutiv al societății, neplata la scadență a dividendelor impunând calcularea dobânzilor (daunelor).

Susține, de asemenea, că solicitarea făcută în apel, ca daunele să fie calculate prin luarea în considerare a indicelui de inflație, nu reprezintă o modificare a acțiunii, atât timp cât, până la apariția ordonanței ce reglementează dobânda legală, practica instanțelor era diferită, în sensul acordării daunelor în raport cu taxa scontului, cu indicele de inflație sau chiar cu dobânda unor bănci. Totodată, arată că, față de modul de calcul al daunelor prezentat, nu i s-a cerut nici o altă dovadă în plus, situație în care consideră că greșit s-a reținut refuzul său evident de a depune dovezile necesare. Recursul este fondat. Prin decizia de casare a Curții Supreme de Justiție nr. 3900, pronunțată în cauză, la data de 9 noiembrie 1999, s-a stabilit că dreptul la dividende al reclamantei este de necontestat.

Dividendele, constituind o creanță certă, lichidă și exigibilă sunt purtătoare de dobânzi și, cum în cauză ele au fost achitate cu întârziere, reclamantei i se cuvin daune sub forma dobânzilor, conform temeiului de drept invocat, art. 43 C. com. Prin aceeași decizie s-a stabilit că urmează să se efectueze un calcul al daunelor pretinse, în raport cu data scadenței fiecărei sume datorate și de mărimea dobânzii cuvenite. Reclamanta a prezentat un calcul al daunelor efectuate prin aplicarea coeficientului de inflație la sumele achitate cu întârziere, împrejurare în care instanța a considerat că aceasta și-a modificat obiectul acțiunii, solicitând valoarea reactualizată a dividendelor, solicitare reținută ca fiind inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 294 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. Instanța de control judiciar apreciază însă, că, din actul depus de reclamantă în rejudecarea apelului, intitulat „Precizări” nu rezultă cu certitudine că reclamanta și-a modificat acțiunea, în sensul că ar fi renunțat la dobânzile cuvenite. De asemenea, nu rezultă nici că reclamanta ar fi refuzat să facă dovezile necesare pentru stabilirea sumei pretinse cu titlu de daune, așa cum s-a stabilit în decizia de casare a Curții Supreme de Justiție, constatându-se în schimb că instanța nu a stăruit îndeajuns pentru clarificarea și stabilirea cuantumului pretențiilor apelantei, în rejudecare, în sensul dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., conform cărora, în caz de casare, cele stabilite de instanța de recurs asupra problemelor de drept dezlegate și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Față de cele mai sus arătate, se impune rejudecarea cauzei pentru ca instanța, prin probele administrate, să clarifice dacă apelanta și-a modificat, într-adevăr, în apel obiectul cererii formulate și să dea curs indicațiilor obligatorii din decizia de casare a Curții Supreme de Justiție. În consecință, se va admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curții de apel, care se va casa și se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta, S.I.F. Banat-Crișana SA Arad, împotriva deciziei nr. 816 din 27 septembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 16 martie 2004.