ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4063/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 6686/ P din 2 noiembrie 2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost trimis în judecată inculpatul R.C. pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. S-a reținut că, în ziua de 19 august 1999, inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism cu defecțiuni la sistemul de frânare și a accidentat pe partea vătămată T.D., producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale și i-a pus viața în primejdie. Judecătoria Craiova, prin sentința penală nr. 2773 din 26 iunie 2001, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunea dedusă judecății.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că accidentul de circulație s-a produs ca urmare a ruperii furtunului de presiune de pe puntea din față, partea stângă, care asigura legătura între circuitul pompei centrale de frânare cu etrierul din stânga, datorită folosinței îndelungate, împrejurare care nu putea fi prevăzută de inculpat. Tribunalul Dolj prin decizia penală nr. 585 din 25 octombrie 2001 a respins apelul declarat de procuror. Instanța de apel a apreciat că inculpatul nu are culpă în producerea accidentului de circulație cu urmările descrise, cauza acestuia regăsindu-se în starea tehnică defectuoasă a sistemului de frânare, care a acționat independent de voința acestuia. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 282 din 11 martie 2002 a respins recursul procurorului.

Și instanța de recurs a reținut că defecțiunile care au generat producerea accidentului nu au fost remediate anterior de inculpat și nu puteau fi depistate decât prin acționarea pedalei de frânare cu punerea în mișcare a autovehicului, iar din interpretarea probelor administrate rezultă fără echivoc lipsa culpei acestuia. Împotriva acestor hotărâri, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, susținând că în cauză achitarea inculpatului este consecința unei erori grave de fapt. Se cere, casarea hotărârilor și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății.

Recursul în anulare declarat în cauză este întemeiat. Potrivit art. 44 alin. (1) pct. 1 lit. a) din regulamentul de circulație, conducătorii de autovehicule sunt obligați, înainte de plecare în cursă, să verifice, printre altele, starea tehnică a autovehicului, în special a sistemului de frânare, iar în situația în care autovehiculul nu îndeplinește condițiile tehnice, nu va pleca în cursă. De asemenea, este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculului dacă echipamentul de frânare este defect, așa cum rezultă din prevederile art. 79 alin. (1) lit. e) din același regulament. Așadar, conducătorii de vehicule sunt obligați să verifice starea tehnică a autovehiculelor și mai ales a sistemului de frânare mai înainte de a-l pune în mișcare pe drumul public, iar atunci când acest sistem nu este corespunzător sau defect, le este interzis să circule cu autovehiculul pe drumurile publice.

Examinând hotărârile în raport cu lucrările dosarului și critica formulată, se constată că, în ziua de 19 august 1999, martorul M.C., proprietarul autoturismului Dacia, a constatat că are defecțiuni la sistemul de frânare și, știind faptul că inculpatul este de profesie mecanic auto, s-a adresat acestuia pentru a-i remedia defecțiunile, lucru acceptat de către cel din urmă. Repararea sistemului de frânare a fost efectuată de către inculpat pe drumul public și a constat, conform susținerii sale, în înlocuirea a doi cilindri de frânare la roțile din spate și reglarea frânei de mână. În timp ce inculpatul efectua aceste remedieri, în imediata sa apropiere, partea vătămată T.D. efectua o operațiune de vopsitorie la un alt autoturism.

Când inculpatul a apreciat că a reparat sistemul de frânare, a probat funcționarea acestuia, sens în care a pornit motorul și a efectuat o manevră de mers înapoi circa 40 m pe același drum public și apoi înainte (în prima treaptă de viteză), timp în care a acționat repetat frâna de serviciu. Deoarece acesta nu a fost eficace, inculpatul a lovit cu autoturismul atât partea vătămată, cât și autoturismul la care acesta lucra, deplasându-l pe o distanță de 3-4 m. Din certificatul medico-legal nr. 2471/ A. 2 din 7 septembrie 1999 al Institutului Medico-Legal Dolj rezultă că partea vătămată T.D. a fost internată în spital în perioada 19 august – 3 septembrie 1999 cu diagnosticul „traumatism abdominal acut închis, rupturi multiple de mezenter, șoc hemoragic”, leziuni care au impus o intervenție chirurgicală de urgență și au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața în primejdie.

Este exact că atât la urmărirea penală, cât și în fața instanței inculpatul s-a apărat arătând că în timpul manevrelor de verificare dinamică a sistemului de frânare a autovehicului, pe drumul public, s-ar fi spart un furtun de presiune de pe puntea față, partea stângă, care face legătura între pompa centrală de frânare și etrierul stânga (placheți roată stânga față), defecțiune care a atras și ineficiența totală și instantanee a sistemului de frânare, cauză care a făcut imposibilă evitarea accidentării părții vătămate. Însă, pe de o parte, această apărare a inculpatului nu este confirmată de nici o altă probă administrată în cauză, iar pe de altă parte, din expertiza tehnică auto reiese că autoturismul implicat în accident are un sistem de frânare cu circuit simplu, astfel că orice defecțiune apărută în circuitul de frânare, atât de la puntea din față, cât și la cea din spate, conduce la ineficiența totală și instantanee a circuitului de frânare.

La cele de mai sus trebuie adăugat și faptul că expertiza tehnică, efectuată după un an de la producerea accidentului, nu a constatat, în mod direct, spargerea furtunului de presiune invocată de inculpat.

În schimb, expertul a apreciat că la remedierea unei defecțiuni la sistemul de frânare inculpatul, mecanic auto specialist, avea obligația, ca pe lângă verificarea pompei centrale de frânare, a stării placheților și saboților, a cilindrilor receptori de la roți și a etrierilor, să constate și starea conductelor și furtunurilor de presiune care conduc agentul de frânare în instalație, operație pe care acesta nu a efectuat-o sau a făcut-o superficial, iar la efectuarea probei asupra sistemului de frânare, atunci când a constatat că prima pedală nu are eficiență, era obligat să renunțe la probe și nu să efectueze trei apăsări pe pedala de frână, cum declară, mai ales că se afla pe drumul public, în fața unui alt autovehicul staționat și a unei persoane, care sigur reprezenta o „virtuală victimă”.

De altfel, spargerea furtunului de presiune de pe puntea față, partea stângă ar fi condus automat și la scurgerea lichidului de frână pe roata stângă față și pe sol, în locul frânării, ori din cercetarea locului faptei și examinarea autoturismului, efectuată în ziua de 20 august 1999, nu rezultă prezența lichidului de frână în aceste locuri și nici urme de frânare. În fine, argumentarea instanțelor că accidentul de circulație suferit de partea vătămată T.D., cu consecințele arătate mai sus, s-ar datora unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută de către inculpat este rezultatul unei grave erori în interpretarea probelor, dat fiind că din coroborarea lor rezultă că inculpatul a condus pe drumul public un autovehicul cu defecțiuni la sistemul de frânare, lucru nepermis de regulile de circulație.

În condițiile în care normele care reglementează circulația pe drumurile publice stabilesc obligativitatea pentru participanții la trafic rutier de a verifica, mai înainte de plecare în cursă, starea tehnică a sistemului de frânare și, dacă aceasta nu este corespunzătoare se interzice circulația pe astfel de drumuri, nu se poate aprecia că inculpatul, care cunoștea că autoturismul are defecțiuni la sistemul de frânare, dar l-a pus totuși în circulație pe drumul public, s-a aflat într-o împrejurare care nu putea fi prevăzută. În realitate, inculpatul, care a efectuat probe pe drumul public cu un autoturism căruia trebuia să-i remedieze tocmai defecțiunile la sistemul de frânare, a acceptat cu ușurință că le-a remediat, deși putea și trebuia să prevadă persistența acestora și pericolul la care expune participanții în trafic, are culpă în producerea accidentului descris mai sus, în sensul art. 19 pct. 2 lit. b) C. pen.

Așadar, instanțele trebuiau să constate vinovăția inculpatului cu privire la fapta dedusă judecății și ca urmare să pronunțe condamnarea sa în temeiul art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. Față de cele arătate, se constată că instanțele cu motivarea greșită că este incidentă în cauză situația prevăzută de art. 47 C. pen. privind cazul fortuit, deoarece accidentarea victimei s-a datorat exclusiv stării tehnice defectuoase a sistemului de frânare, au pronunțat achitarea inculpatului pentru această faptă, soluția fiind consecința unei erori. În consecință, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate, iar în fond, a se pronunța condamnarea inculpatului în baza art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., la 6 lui închisoare.

Sancțiunea menționată se apreciază a fi corespunzătoare gradului real de pericol social al faptei și făptuitorului, avându-se în vedere că inculpatul nu are antecedente penale și a manifestat sinceritate și regret pentru fapta comisă. În cauză urmează a se face aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002 pentru grațierea unor pedepse, fiind îndeplinite condițiile pentru aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 2773 din 26 iunie 2001 a Judecătoriei Craiova, deciziei penale nr. 585 din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Dolj și deciziei penale nr. 282 din 11 martie 2003 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul R.C. Casează hotărârile atacate. În baza art. 184 alin. (2) și 4 C. pen., condamnă pe inculpat la 6 luni închisoare. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată grațiată integral și condiționat pedeapsa de 6 luni închisoare. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. Ia act că T.D. nu s-a constituit parte civilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2003.