ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4063/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 6686/ P din 2

noiembrie 2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost trimis în

judecată inculpatul R.C. pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă din

culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen.

S-a reținut că, în ziua de 19 august

1999, inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism cu defecțiuni la

sistemul de frânare și a accidentat pe partea vătămată T.D., producându-i

leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale și

i-a pus viața în primejdie.

Judecătoria Craiova, prin sentința

penală nr. 2773 din 26 iunie 2001, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. e) C. pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunea

dedusă judecății.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a apreciat că accidentul de circulație s-a produs ca urmare a ruperii

furtunului de presiune de pe puntea din față, partea stângă, care asigura

legătura între circuitul pompei centrale de frânare cu etrierul din stânga,

datorită folosinței îndelungate, împrejurare care nu putea fi prevăzută de

inculpat.

Tribunalul Dolj prin decizia penală

nr. 585 din 25 octombrie 2001 a respins apelul declarat de procuror.

Instanța de apel a apreciat că

inculpatul nu are culpă în producerea accidentului de circulație cu urmările

descrise, cauza acestuia regăsindu-se în starea tehnică defectuoasă a

sistemului de frânare, care a acționat independent de voința acestuia.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 282 din 11 martie 2002 a respins recursul procurorului.

Și instanța de recurs a reținut că

defecțiunile care au generat producerea accidentului nu au fost remediate

anterior de inculpat și nu puteau fi depistate decât prin acționarea pedalei de

frânare cu punerea în mișcare a autovehicului, iar din interpretarea probelor

administrate rezultă fără echivoc lipsa culpei acestuia.

Împotriva acestor hotărâri, în baza

art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., a declarat recurs

în anulare procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

susținând că în cauză achitarea inculpatului este consecința unei erori grave

de fapt.

Se cere, casarea hotărârilor și

condamnarea inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății.

Recursul în anulare declarat în

cauză este întemeiat.

Potrivit art. 44 alin. (1) pct. 1

lit. a) din regulamentul de circulație, conducătorii de autovehicule sunt

obligați, înainte de plecare în cursă, să verifice, printre altele, starea

tehnică a autovehicului, în special a sistemului de frânare, iar în situația în

care autovehiculul nu îndeplinește condițiile tehnice, nu va pleca în cursă.

De asemenea, este interzisă

circulația pe drumurile publice a vehiculului dacă echipamentul de frânare este

defect, așa cum rezultă din prevederile art. 79 alin. (1) lit. e) din același

regulament.

Așadar, conducătorii de vehicule

sunt obligați să verifice starea tehnică a autovehiculelor și mai ales a

sistemului de frânare mai înainte de a-l pune în mișcare pe drumul public, iar

atunci când acest sistem nu este corespunzător sau defect, le este interzis să

circule cu autovehiculul pe drumurile publice.

Examinând hotărârile în raport cu

lucrările dosarului și critica formulată, se constată că, în ziua de 19 august

1999, martorul M.C., proprietarul autoturismului Dacia, a constatat că are

defecțiuni la sistemul de frânare și, știind faptul că inculpatul este de

profesie mecanic auto, s-a adresat acestuia pentru a-i remedia defecțiunile,

lucru acceptat de către cel din urmă.

Repararea sistemului de frânare a

fost efectuată de către inculpat pe drumul public și a constat, conform

susținerii sale, în înlocuirea a doi cilindri de frânare la roțile din spate și

reglarea frânei de mână. În timp ce inculpatul efectua aceste remedieri, în

imediata sa apropiere, partea vătămată T.D. efectua o operațiune de vopsitorie

la un alt autoturism.

Când inculpatul a apreciat că a

reparat sistemul de frânare, a probat funcționarea acestuia, sens în care a

pornit motorul și a efectuat o manevră de mers înapoi circa 40 m pe același

drum public și apoi înainte (în prima treaptă de viteză), timp în care a

acționat repetat frâna de serviciu. Deoarece acesta nu a fost eficace,

inculpatul a lovit cu autoturismul atât partea vătămată, cât și autoturismul la

care acesta lucra, deplasându-l pe o distanță de 3-4 m.

Din certificatul medico-legal nr.

2471/ A. 2 din 7 septembrie 1999 al Institutului Medico-Legal Dolj rezultă că

partea vătămată T.D. a fost internată în spital în perioada 19 august – 3

septembrie 1999 cu diagnosticul „traumatism abdominal acut închis, rupturi multiple

de mezenter, șoc hemoragic”, leziuni care au impus o intervenție chirurgicală

de urgență și au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale,

fiindu-i pusă viața în primejdie.

Este exact că atât la urmărirea

penală, cât și în fața instanței inculpatul s-a apărat arătând că în timpul

manevrelor de verificare dinamică a sistemului de frânare a autovehicului, pe

drumul public, s-ar fi spart un furtun de presiune de pe puntea față, partea

stângă, care face legătura între pompa centrală de frânare și etrierul stânga

(placheți roată stânga față), defecțiune care a atras și ineficiența totală și

instantanee a sistemului de frânare, cauză care a făcut imposibilă evitarea

accidentării părții vătămate.

Însă, pe de o parte, această apărare

a inculpatului nu este confirmată de nici o altă probă administrată în cauză,

iar pe de altă parte, din expertiza tehnică auto reiese că autoturismul

implicat în accident are un sistem de frânare cu circuit simplu, astfel că

orice defecțiune apărută în circuitul de frânare, atât de la puntea din față,

cât și la cea din spate, conduce la ineficiența totală și instantanee a

circuitului de frânare.

La cele de mai sus trebuie adăugat

și faptul că expertiza tehnică, efectuată după un an de la producerea

accidentului, nu a constatat, în mod direct, spargerea furtunului de presiune

invocată de inculpat. În schimb, expertul a apreciat că la remedierea unei

defecțiuni la sistemul de frânare inculpatul, mecanic auto specialist, avea

obligația, ca pe lângă verificarea pompei centrale de frânare, a stării

placheților și saboților, a cilindrilor receptori de la roți și a etrierilor,

să constate și starea conductelor și furtunurilor de presiune care conduc

agentul de frânare în instalație, operație pe care acesta nu a efectuat-o sau a

făcut-o superficial, iar la efectuarea probei asupra sistemului de frânare,

atunci când a constatat că prima pedală nu are eficiență, era obligat să

renunțe la probe și nu să efectueze trei apăsări pe pedala de frână, cum

declară, mai ales că se afla pe drumul public, în fața unui alt autovehicul

staționat și a unei persoane, care sigur reprezenta o „virtuală victimă”.

De altfel, spargerea furtunului de

presiune de pe puntea față, partea stângă ar fi condus automat și la scurgerea

lichidului de frână pe roata stângă față și pe sol, în locul frânării, ori din

cercetarea locului faptei și examinarea autoturismului, efectuată în ziua de 20

august 1999, nu rezultă prezența lichidului de frână în aceste locuri și nici

urme de frânare.

În fine, argumentarea instanțelor că

accidentul de circulație suferit de partea vătămată T.D., cu consecințele

arătate mai sus, s-ar datora unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută de către

inculpat este rezultatul unei grave erori în interpretarea probelor, dat fiind

că din coroborarea lor rezultă că inculpatul a condus pe drumul public un

autovehicul cu defecțiuni la sistemul de frânare, lucru nepermis de regulile de

circulație.

În condițiile în care normele care

reglementează circulația pe drumurile publice stabilesc obligativitatea pentru

participanții la trafic rutier de a verifica, mai înainte de plecare în cursă,

starea tehnică a sistemului de frânare și, dacă aceasta nu este corespunzătoare

se interzice circulația pe astfel de drumuri, nu se poate aprecia că inculpatul,

care cunoștea că autoturismul are defecțiuni la sistemul de frânare, dar l-a

pus totuși în circulație pe drumul public, s-a aflat într-o împrejurare care nu

putea fi prevăzută.

În realitate, inculpatul, care a

efectuat probe pe drumul public cu un autoturism căruia trebuia să-i remedieze

tocmai defecțiunile la sistemul de frânare, a acceptat cu ușurință că le-a

remediat, deși putea și trebuia să prevadă persistența acestora și pericolul la

care expune participanții în trafic, are culpă în producerea accidentului

descris mai sus, în sensul art. 19 pct. 2 lit. b) C. pen.

Așadar, instanțele trebuiau să

constate vinovăția inculpatului cu privire la fapta dedusă judecății și ca

urmare să pronunțe condamnarea sa în temeiul art. 184 alin. (2) și (4) C. pen.

Față de cele arătate, se constată că

instanțele cu motivarea greșită că este incidentă în cauză situația prevăzută

de art. 47 C. pen. privind cazul fortuit, deoarece accidentarea victimei s-a

datorat exclusiv stării tehnice defectuoase a sistemului de frânare, au

pronunțat achitarea inculpatului pentru această faptă, soluția fiind consecința

unei erori.

În consecință, urmează a se admite

recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate, iar în fond, a se pronunța

condamnarea inculpatului în baza art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., la 6 lui

închisoare.

Sancțiunea menționată se apreciază a

fi corespunzătoare gradului real de pericol social al faptei și făptuitorului,

avându-se în vedere că inculpatul nu are antecedente penale și a manifestat

sinceritate și regret pentru fapta comisă.

În cauză urmează a se face aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 543/2002 pentru grațierea unor pedepse, fiind

îndeplinite condițiile pentru aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 2773 din 26 iunie 2001 a Judecătoriei Craiova,

deciziei penale nr. 585 din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Dolj și deciziei

penale nr. 282 din 11 martie 2003 a Curții de Apel Craiova, privind pe

inculpatul R.C.

Casează hotărârile atacate.

În baza art. 184 alin. (2) și 4 C.

pen., condamnă pe inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002, constată grațiată integral și condiționat pedeapsa de 6 luni

închisoare.

Atrage atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Ia act că T.D. nu s-a constituit

parte civilă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 septembrie 2003.