ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4135/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 401 din 17 aprilie

2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat

inculpatul E.C.G. în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., la 8 ani

închisoare și în baza art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 la un an

închisoare, stabilindu-se conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.,

ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsa aplicată arestarea preventivă de la 25 octombrie 2002, la zi.

Instanța a luat act că partea

vătămată A.G. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut în fapt că în noaptea de 24 octombrie 2002, inculpatul a

consumat o mare cantitate de băuturi alcoolice după care, a observat cum

dintr-un autoturism a coborât un bărbat care a traversat strada, îndreptându-se

spre un chioșc care era deschis.

În acel moment, inculpatul a luat

hotărârea de a sustrage autovehiculul pentru a se plimba. S-a apropiat de

mașină, a observat că portiera stânga față nu era asigurată, fiind

întredeschisă și s-a urcat, în interior găsind cheile în contact.

De asemenea, a observat că pe

scaunul de lângă șofer se afla o persoană mai în vârstă de sex feminin, care

i-a cerut să coboare din mașină. Inculpatul a deschis portiera din dreptul

femeii și prin amenințări și violență a încercat să o determine să coboare din

mașină. Pentru că partea vătămată A.G. a refuzat, împotrivindu-se, inculpatul a

pornit autoturismul, iar în momentul în care a demarat, a împins-o pe femeie cu

putere, afară din mașină, partea vătămată rostogolindu-se pe trotuar.

După parcurgerea a circa 200 m.,

conducând autoturismul, inculpatul a văzut mașina poliției, astfel că a oprit

autoturismul și a aruncat cheile, încercând să-și piardă urma.

Inculpatul a fost prins imediat și a

condus organele poliției la locul unde aruncase cheile, acestea fiind

recuperate și predate proprietarului.

Partea vătămată nu s-a prezentat la

I.M.L., arătând că leziunile suferite nu sunt grave și că nu dispune de resurse

financiare, pentru a achita costul expertizei.

Cu ocazia prinderii în flagrant

inculpatul a arătat că nu posedă permis de conducere, aspect care a fost

ulterior verificat de organele poliției.

Întrucât autoturismul a fost

recuperat, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 439 din 5 august 2003, a respins apelurile declarate

de procuror și inculpat, considerând nefondate criticile formulate în sensul

greșitei individualizări a pedepsei.

Astfel, instanța de control judiciar

a apreciat că pedepsele aplicate și pedeapsa rezultantă, corespund criteriilor art.

72 și art. 52 C. pen. și că nu există motive pentru o nouă individualizare în

sensul cerut de apelanți.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul,

care, invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., au susținut că instanțele au făcut o greșită individualizare a pedepsei

și au solicitat majorarea și respectiv reducerea acesteia.

Examinând hotărârea atacată în

raport de criticile formulate se constată întemeiat, numai recursul declarat de

parchet și nefondat cel declarat de inculpat.

Potrivit art. 34 alin. (1) lit. b)

și alin. (2) C. pen., când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se

aplică pedeapsa cea mai grea, la care se poate adăuga un spor, care să nu

depășească totalul pedepselor pentru infracțiunile concurente.

Din analiza actelor dosarului

rezultă că inculpatul a săvârșit două infracțiuni în concurs real, ambele având

un pericol social grav, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.,

pentru care a fost aplicată pedeapsa de 8 ani închisoare și de art. 36 alin.

(1) din Decretul nr. 328/1966, pentru care a fost aplicată pedeapsa de un an

închisoare.

Față de împrejurarea că pedeapsa

rezultantă de 8 ani închisoare nu era îndestulătoare, aceasta neputând asigura

atingerea scopului coercitiv și preventiv arătat de art. 52 C. pen., instanțele

având posibilitatea aplicării unui spor, care să nu depășească totalul

sancțiunilor, lucru pe care însă nu l-au făcut, ceea ce constituie caz de

casare, conform art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Față de cele arătate, Curtea,

constatând întemeiată critica formulată de parchet, urmează, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admite recursul declarat de procuror, a casa

decizia atacată și sentința primei instanțe, numai cu privire la pedeapsa

aplicată inculpatului pe care, prin aplicarea unui spor de un an o va majora la

9 ani închisoare.

Această pedeapsă este de natură a

asigura prevenirea generală și reintegrarea în comunitate a inculpatului.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate.

Pe cale de consecință, recursul

declarat de inculpat, care a solicitat reducerea pedepsei, urmează a fi respins

ca nefundat, cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive de la 25 octombrie 2002, la 1 octombrie 2003 și se va

stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 439/ A din

5 august 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe

inculpatul E.C.G.

Casează decizia și sentința penală nr.

401 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai

cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pe care, prin aplicarea unui spor

de un an închisoare, o majorează la 9 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul E.C.G.

Deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive a inculpatului de la 25 octombrie 2002, la 1 octombrie

2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2003.