ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4139/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 428 din 16 iunie

2003 a Tribunalului Timiș, a fost condamnat inculpatul B.S.C., în baza art. 211

alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit. b) C.

pen., la 3 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus

arestarea preventivă de la 4 decembrie 2002 la zi.

Conform art. 113 C. pen., s-a dispus

obligarea inculpatului la tratament medical și ambulator în rețeaua sanitară a

D.G.P.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut în fapt că, în ziua de 4 decembrie 2002, în jurul orelor

13,00, inculpatul B.S.C. a hotărât să îi facă o vizită unchiului său și pentru

a ajunge din Hunedoara la Timișoara, a apelat la taximetristul particular G.L.

urmând ca taxa de transport să fie suportată la destinație de unchiul său.

În municipiul Lugoj inculpatul a

cerut șoferului să oprească mașina, coborând și îndreptându-se spre un tânăr

care intrase într-un magazin alimentar, revenind ulterior la mașină însoțit de

acesta, sub pretextul unor discuții legate de sora sa.

Partea vătămată H.C.D. a acceptat și

a urcat în mașină. După pornire, inculpatul fără nici o explicație a aplicat

părții vătămate o lovitură de pumn în zona feței, iar la ieșirea din Lugoj

inculpatul i-a cerut șoferului să oprească și să coboare, pentru a purta o

discuție cu victima.

Martorul G.L. a coborât și a ridicat

capota mașinii, timp în care inculpatul prin acte de amenințare și agresiune

fizică a deposedat victima de bijuteriile pe care le purta asupra sa respectiv

lănțișor, inel și brățară în valoare totală de 26.000.000 lei.

După comiterea faptei, a abandonat

victima, a urcat în mașină și și-a continuat drumul spre Timișoara.

Partea vătămată a reclamat fapta la

Poliția Lugoj, reușindu-se depistarea autoturismului la intrarea în Timișoara.

Bunurile sustrase au fost găsite în

mașină, ascunse în spatele scaunului șoferului și restituite părții vătămate.

Inculpatul a recunoscut infracțiunea

săvârșită, stabilindu-se potrivit expertizei medico-legale psihiatrice că

prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial și că a comis fapta cu

discernământ păstrat.

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin decizia penală nr. 300 din 13 august 2003, a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, a desființat sentința primei

instanțe, numai cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C.

pen. și rejudecând cauza a înlăturat circumstanțele atenuante și a majorat

pedeapsa la 7 ani închisoare.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a considerat că nu se justifică reținerea circumstanțelor

atenuante și că față de pericolul social grav al faptei se impune majorarea

pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul care, invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată este prea

severă, solicitând menținerea soluției primei instanțe.

Recursul declarat este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama, printre altele,

de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, instanța de apel avea

posibilitatea să constate că, în raport de datele ce îl caracterizează pe

inculpat, respectiv lipsa condamnărilor penale, recunoașterea și regretul

pentru fapta comisă, de antecedentele psihopatologice („reacție depresivă,

tentativa de suicid”) și de diagnosticul actual („tulburare de personalitate de

tip antisocial”) pentru care expertiza medico-legală psihiatrică a recomandat

măsura de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen., o pedeapsă individualizată

chiar la minimul prevăzut de lege, era de natură a asigura, conform art. 52 C.

pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a

inculpatului.

Întrucât nu a procedat astfel și a

stabilit o pedeapsă neconformă cu cerințele legale arătate, critica din

recursul inculpatului, în sensul greșitei individualizări a sancțiunii este

întemeiată.

În consecință, Curtea, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul, a

casa decizia atacată și a reduce pedeapsa la minimul legal de 5 ani închisoare.

Se va deduce din pedeapsă durata

arestării preventive de la 4 decembrie 2002, la 1 octombrie 2003 și se vor

menține celelalte dispoziții ale hotărârii.

Se va stabili ca onorariul pentru

apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul B.S.C. împotriva deciziei penale nr. 300 din 13 august 2003 a Curții

de Apel Timișoara.

Casează decizia numai cu privire la

pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) C. pen.

Modifică pedeapsa, în sensul că, o

reduce de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Deduce din pedeapsă, perioada

reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 4 decembrie 2002, la 1

octombrie 2003.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii.

Onorariul în sumă de 400.000 lei

pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2003.