ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2333/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 29

din 28 ianuarie 2004 a Tribunalului Mureș s-a dispus, în baza art. 211 alin (1)

și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) cu aplicarea art. 37 lit.

b) și art. 75 lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului M.P.D. la o pedeapsă de

8 ani închisoare.

Au fost interzise drepturile

prevăzute de art. 71 – art. 64 C. pen.

S-a computat prevenția de la

29 octombrie 2002 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., s-a prelungit arestarea preventivă pentru 30 zile.

În baza art. 211 alin (1) și

(2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit.

c), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.P.V.

la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

Au fost interzise drepturile

prevăzute de art. 71 – art. 64 C. pen.

S-a computat prevenția de la

12 septembrie 2002 la 17 septembrie 2002.

S-a constatat încetată de

drept măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În baza art. 211 alin (1) și

(2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea art. 99 C.

pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul

minor Ș.S.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-a computat reținerea

pentru ziua de 12 septembrie 2002.

În baza art. 110 C. pen.,

s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 110

1

alin. (1) și art. 103 alin. (3) C. pen., au fost stabilite obligații pe durata

termenului de încercare.

S-a constatat că partea

vătămată V.T. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 C. proc.

pen., au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 2 septembrie 2002,

partea vătămată V.T. a consumat băuturi alcoolice la diverse baruri din

localitatea Cuci din județul Mureș, iar în jurul orelor 22,00, a părăsit barul

C.C. împreună cu inculpatul Ș.S.I. și martorul S.C. La scurt timp, partea

vătămată a revenit în bar, întrebând-o pe martora D.I., barman la acest local,

dacă nu cunoaște pe cineva care să-l transporte cu mașina până la Luduș.

În acest timp, inculpatul Ș.S.I.

a revenit și el în bar, spunându-i părții vătămate că a găsit o mașină care-l

poate duce până la Luduș, prin ușa deschisă a barului martora D.I. observând

autovehiculul tip dubă ce aparținea inculpatului M.P.D.

Partea vătămată s-a urcat în

mașina în care se mai aflau inculpații Ș.P.V. și Ș.S.I. precum și martorul H.A.

și făptuitorul B.I., deplasându-se în direcția orașului Luduș.

În apropierea intrării în

oraș, inculpatul M.P.D. a oprit mașina, motivând că nu mai are combustibil și a

cerut pasagerilor să o împingă, ocazie cu care, la un moment dat, inculpatul a

lovit partea vătămată cu pumnul și cu o bâtă, după care și ceilalți inculpați

au exercitat acte de violență asupra părții vătămate, deposedând-o de suma de

3.000.000 lei.

După abandonarea părții

vătămate, inculpații și ceilalți ocupanți ai mașinii s-au deplasat la

domiciliul inculpatului M.P.D. și au împărțit banii.

Declarațiile inițiale prin

care inculpații Ș.P.V. și Ș.S.I. au recunoscut fapta, descriind în concret în

ce a constat participația fiecărui făptuitor, au fost modificate, la fel și

declarațiile părții vătămate care au suferit numeroase modificări, în sensul de

a-i incrimina sau, dimpotrivă, absolvi de răspundere pe făptuitori. Instanța de

fond a reținut vinovăția inculpaților, apreciind ca nesincere declarațiilor

inculpaților care, totodată, au încercat să determine și mărturia mincinoasă a

martorilor sau a părții vătămate.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel inculpații, prin decizia penală nr. 84 din 14 mai 2004 a

Curții de Apel Târgu Mureș respingându-se, ca nefondate, apelurile, cu

motivarea că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă și o

încadrare juridică corespunzătoare iar pedepsele sunt bine individualizate.

Recursurile declarate

împotriva acestei decizii au fost admise, prin decizia nr. 4010 din 27 iulie

2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție casându-se decizia recurată iar

cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelurilor Curții de Apel Bacău,

menținându-se starea de arest a inculpatului M.P.D.

S-a reținut că instanța de

apel a încălcat prevederile art. 292 și art. 309 C. proc. pen., deoarece din

partea introductivă a hotărârii rezultă că completul de judecată a fost format

din doi judecători iar dispozitivul a fost semnat de alți judecători. Totodată,

s-a stabilit că interesele justiției cer ca rejudecarea apelurilor să se facă

de către o altă instanță.

Rejudecând apelurile

inculpaților, Curtea de Apel Bacău a apreciat că acestea sunt nefondate în ceea

ce privește susținerea că nu au săvârșit infracțiunea pentru care au fost

trimiși în judecată și condamnați, întrucât, din coroborarea declarațiilor

inițiale ale inculpaților și părții vătămate, declarațiile de martor, procesele

verbale de confruntare, scrisorile trimise de inculpatul M.P.D. din penitenciar

către familia sa și încercările acestuia de a determina partea vătămată să-și

schimbe declarația, rezultă cu certitudine vinovăția inculpaților.

S-a constatat însă că

apelurile sunt întemeiate sub aspectul greșitei individualizări judiciare a

pedepselor aplicate inculpaților de instanța de fond, acestea fiind apreciate

ca fiind prea mari în raport de împrejurările concrete în care a fost comisă

fapta, partea vătămată aflându-se în stare de ebrietate și adoptând un

comportament inadecvat pe timp de noapte, de prejudiciul relativ redus, în sumă

de 3.000.000 lei, precum și de faptul că inculpații Ș.P.V. și Ș.S.I. nu sunt

cunoscuți cu antecedente penale.

Prin decizia penală nr. 399

din 14 decembrie 2004 a Curții de Apel Bacău s-au admis apelurile inculpaților,

s-a desființat în parte sentința și, rejudecând, în fond, s-a redus de la 8 ani

la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului M.P.D., făcându-se aplicarea

art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și constatându-se executată

perioada 29 octombrie 2002 - 25 septembrie 2004; de asemenea, a fost redusă

pedeapsa aplicată inculpatului Ș.P.V. de la 4 ani la un an închisoare iar cea a

inculpatului Ș.S.I. de la 3 ani la 7 luni închisoare.

Împotriva acestor hotărâri,

în termen legal, au declarat recurs inculpații, criticându-le pentru

nelegalitate sub aspectul greșitei condamnări a inculpaților ca urmare a

greșitei aplicări a legii și a aprecierii necorespunzătoare a probelor

administrate în cauză.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

17

1

și 18 C. proc. pen., Curtea constată că recursurile declarate de

inculpați sunt întemeiate, însă pentru alte motive decât cele invocate.

Urmărirea penală efectuată

în cauză și-a întemeiat concluzia de trimitere în judecată a inculpaților pe

unele probe contradictorii, fără să clarifice condițiile și motivele pentru

care partea vătămată a revenit, în mod repetat, asupra plângerii inițiale prin

care îi indica pe inculpați drept autori ai faptei și, respectiv, asupra

declarațiilor prin care îi absolvea de orice vină, nestabilind dacă atitudinea

procesuală a acesteia constituie o favorizare a infractorului sau dacă s-a

datorat activităților desfășurate de inculpatul M.P.D. și familia acestuia,

care au amenințat partea vătămată sau i-au promis foloase materiale în schimbul

unor declarații favorabile; aceasta, cu atât mai mult în condițiile în care

partea vătămată a făcut declarații favorabile inculpaților numai la organele judiciare

din afara razei teritoriale a județului Mureș, cu motivarea că se exercită

presiuni asupra sa de către organele de poliție, situație ce se impune a fi

lămurită în vederea aflării adevărului în cauză.

Totodată, scoaterea de sub

urmărire penală a martorei A.L., mama concubinei inculpatului M.P.D., care

declarase inițial că fiica sa i-a povestit detaliat cum inculpații au tâlhărit

partea vătămată iar apoi au determinat-o să-și schimbe declarațiile, declarație

asupra cărora martora a revenit cu o motivare superfluă, considerându-se că

aspectele relatate nu erau esențiale cauzei, reprezintă o abordare superficială

a obligației organului de urmărire penală de a lămuri cauza sub toate

aspectele, în vederea aflării adevărului. Aceasta, în condițiile în care la

dosarul cauzei există alte probe (plângerea și declarațiile părții vătămate în

care îi indică pe inculpați drept autorii faptei de tâlhărie, primele

declarațiile ale inculpaților Ș.P.V. și Ș.S.I., declarațiile martorilor oculari

sau cărora partea vătămată le-a relatat cele întâmplate imediat după săvârșirea

faptei, coroborate cu rezultatul constatării tehnico-științifice ce atestă

comportamentul simulat al inculpaților M.P.D. și Ș.P.V.) ce oferă indicii ale

săvârșirii de către inculpați a faptei pentru care au fost trimiși în judecată

și care nu pot fi ignorate.

Pe de altă parte, urmărirea

penală nu a asigurat inculpaților asistență juridică în condițiile legii,

nefiind respectate dispozițiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen. (potrivit

cărora asistența juridică era obligatorie, unul dintre inculpați fiind minor

iar ceilalți doi arestați), coroborat cu prevederile art. 44 alin. (1) din

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat,

modificată și republicată, ce statuează că „avocatul nu poate asista sau

reprezenta părți cu interese contrare în aceeași cauză sau în cauze conexe și

nu poate pleda împotriva părții care l-a consultat mai înainte în legătură cu

aspectele litigioase concrete ale pricinii”. În concret, din declarațiile părții

vătămate, declarațiile inculpaților și concluziile scrise depuse de avocatul

ales în apel și recurs, reiese că plângerea penală din data de 6 septembrie 2002

a fost întocmită de avocatul R.B., același avocat care i-a asistat ulterior pe

inculpați în faza de urmărire penală, începând cu data de 13 septembrie 2002.

Ori, în condițiile în care s-a ocupat mai întâi de interesele părții vătămate,

respectivul avocat nu mai putea, în aceeași cauză, să reprezinte interesele

părții adverse, mai ales că avea cunoștință că, începând cu data de 12

septembrie 2002, partea vătămată a dat declarații ce îi acuza pe inculpați,

deci era evident că aveau interese contrare.

Nu în ultimul rând, nu este

lipsită de interes audierea în calitate de martor, în condițiile art. 79 C.

proc. pen., a avocaților R.B. și A.S. ce au perceput nemijlocit condițiile și

starea în care se afla partea vătămată care, însoțită îndeaproape de inculpați,

a descris împrejurările în care a fost tâlhărită, înainte a i se redacta

plângerea penală adresată parchetului.

În altă ordine de idei,

soluția de scoatere de sub urmărire penală dată de același procuror față de

făptuitorul I.B., în baza aceluiași material probator, cu motivarea că în cauză

există dubii cu privire la participarea sa la comiterea faptei, denotă

inconsecvența în aprecierea materialului probator ce a dus la adoptarea unor

soluții diametral opuse.

Pentru ca procurorul să

refacă, respectiv, să completeze materialul de urmărire penală în sensul celor

arătate, precum și pentru administrarea oricăror alte probe necesare stabilirii

stării de fapt și a vinovăției tuturor participanților, Curtea apreciază că

este necesară restituirea cauzei la parchet pentru constatarea împrejurărilor

arătate.

Pentru toate aceste

considerente, având în vedere dispozițiile art. 385

16

alin. (2),

raportat la art. 380, combinat cu art. 333 C. proc. pen., Înalta Curte va

admite recursurile declarate de inculpați, va casa hotărârile atacate și va

restitui cauza procurorului pentru refacerea/completarea urmăririi penale în

sensul celor arătate în considerentele prezentei decizii.

Conform dispozițiilor 192 alin.

(3) din același cod, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina

acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de inculpații M.P.D., Ș.P.V., Ș.S.I. și de partea vătămată V.T. împotriva

deciziei penale nr. 399 din 14 decembrie 2004 a Curții de Apel Bacău.

Casează decizia atacată și

sentința penală nr. 29 din 28 ianuarie 2004 a Tribunalului Mureș.

În baza art. 333 C. proc.

pen., restituie cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș pentru

completarea urmăririi penale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 7 aprilie 2005.