ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3186/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 145 din 7 martie 2002, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe inculpatul P.ȘT., în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. Au fost deduse reținerea și arestarea preventivă de la 14 decembrie 2000, la 13 ianuarie 2001. S-a constatat că inculpatul a achitat cheltuielile de spitalizare ale victimei și s-a luat act că nu s-a promovat acțiune civilă în cauză. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.203.500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 2.930.000 lei reprezentând taxă raport medico-legal, către I.M.L.

Craiova. Instanța a reținut, în fapt, că în seara zilei de 13 decembrie 2000, inculpatul P.Șt., aflat la volanul autoturismului Dacia, proprietatea SC E. Craiova, se găsea în traficul rutier din zona intersecției str. P. Ispirescu cu Calea București, în municipiul Craiova. Pe trecerea de pietoni din zonă s-a angajat să traverseze str. P. Ispirescu și victima I.G., în vârstă de 65 ani, care se deplasa încet. Martorii audiați în cauză au relatat că inculpatul a pătruns pe trecerea de pietoni cu intenția de a vira spre stânga, pe Calea București, în timp ce semaforul afișa culoarea roșu, surprinzând-o pe victimă cu manevra de frânare bruscă. În aceste împrejurări, victima s-a întors spre inculpat, aducându-i injurii, reproșându-i că ar fi putut să-l accidenteze și amenințându-l că îi sparge parbrizul.

La aceste afirmații ale victimei, inculpatul a coborât din autoturism și după discuții tensionate, în timp ce victima s-a întors pentru a-și continua traversarea, a lovit-o cu pumnul în regiunea umerilor, din spate. Urmare acestei agresiuni, victima s-a dezechilibrat, s-a împiedicat de bordură și a căzut spre înainte, lovindu-se cu capul de gardul din beton care mărginește trotuarul. Inculpatul a părăsit precipitat locul faptei. Sesizând incidentul și urmările acestuia, cetățenii din zonă au solicitat salvarea, victima fiind transportată la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, după ce s-a încercat, fără succes, resuscitarea, la data de 16 decembrie 2000, I.G. a decedat în spital. Din Raportul medico-legal de autopsie al I.M.L.

Craiova rezultă că moartea numitului I.G. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii, consecința bronhopneumoniei survenită în evoluția șocului pleural, determinat de fractura costală, instalat pe un organism tarat. Fracturile costale fără infiltrat hemoragic s-au putut produce în condițiile reanimării, prin masă, cardiac extern și nu au legătură de cauzalitate cu decesul. Comisia de Avizare și Control din cadrul I.M.L. Mina Minovici București a aprobat concluziile raportului medico-legal – autopsie, cu precizarea că moartea a fost consecința unui traumatism cranio-cerebral cu comă profundă postresuscitare, condiționată de afecțiunile patologice preexistente și favorizată de complicația bronhopneumonică.

Reținând că inculpatul P.Șt. a lovit victima cu pumnul și astfel a determinat dezechilibrarea și căderea acesteia cu capul în gardul din beton, urmare căreia a suferit un traumatism cranio-cerebral închis, precum și fractura coastelor 2, 3, 4 și 5 stânga și linia anterioară cu infiltrat hemoragic, fracturi care au determinat bronhopneumonia cu decesul în final, instanța a constatat că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 183 C. pen., săvârșită în condițiile stării de provocare, determinată de îngrijirile și amenințările aduse de victimă. Prin apelul declarat împotriva acestei hotărâri inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, în considerarea datelor pozitive care-l caracterizează, respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară bună, comportarea sinceră în cursul procesului penal și situația sa familială, fiind căsătorit și având 2 copii minori.

Prin decizia penală nr. 430 din 8 octombrie 2002, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, constatând că pedeapsa aplicată, sub limita minimă prevăzută de lege, a fost corect individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat care, prin motivele scrise și susținute oral, prin apărător, a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectele nelămuririi complete a situației de fapt, îndeosebi în privința concluziilor medico-legale, care au un grad ridicat de relativitate, a omisiunii deducerii arestării preventive pe durata reală, cât acesta a fost privat de libertate, al greșitei încadrări juridice, impunându-se schimbarea acesteia în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

și al duratei pedepsei, care se impunea a fi redusă la minimul de un an permis de incidența dispoziției art. 76 lit. b) C. pen. Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că motivele invocate își găsesc temeiul în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen., însă, cu excepția celui referitor la greșita deducere a duratei arestării preventive, nu sunt fondate. Situația de fapt a fost corect reținută de instanțe și rezultă din declarațiile martorilor G.C., S.M.A., S.M. și L.C. Este, astfel, temeinic stabilit că inculpatul P.Șt., enervat de reacția jignitoare a victimei urmare manevrei de oprire bruscă a autoturismului în apropierea sa, a exercitat un act de violență asupra acesteia, fiind nesemnificativ dacă, în raport cu ceea ce a urmat, a lovit-o cu pumnul în spate între umeri ori a îmbrâncit-o cu ambele mâini.

Esențial este că, urmare actului de violență, victima s-a dezechilibrat spre înainte și după parcurgerea a câtorva pași, a căzut cu capul în gardul de beton, suferind un traumatism cranio-cerebral. Atât Raportul de autopsie al I.M.L. Craiova, cât și Comisia de Avizare și Control a aceluiași institut, precum și Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.M.L. Mina Minovici București confirmă legătura de cauzalitate între leziunile traumatice și deces, legătură directă, condiționată însă de afecțiunile patologice preexistente și favorizată de complicația bronhopneumonică. Condiționările legăturii de cauzalitate nu înlătură cauza inițială, imputabilă inculpatului și care se înscrie „sine qua non” în antecedența cauzală.

În plan subiectiv a fost reținută corect forma de vinovăție a praeterintenției, inculpatul neprevăzând deși putea și trebuia să prevadă că, îmbrâncind victima, aceasta ar putea să cadă, cum, de altfel, s-a și întâmplat. Este real faptul, confirmat și de martori în cursul urmăririi penale, că s-a încercat de către echipa SMURD resuscitarea victimei, ocazie cu care s-ar fi putut produce fracturile costale 2, 3, 4 și 5 stânga, cu infiltrat hemoragic, determinate în apariția bronhopneumoniei, care, la rândul ei, a condus la insuficiența cardiorespiratorie, după cum, de asemenea, după internare, la orele 20,30, constatându-se moartea creierului, s-a reușit resuscitarea stopului cardiorespirator. Manevrele de resuscitare, repetate, au fost necesare și chiar dacă, prin consecințele lor colaterale au favorizat apariția unor complicații, acestea nu se substituie cauzei inițiale.

În raport cu aceste elemente de fapt, criticile vizând insuficiența actelor medico-legale sunt neîntemeiate, neexistând dubii în ceea ce privește legătura de cauzalitate între leziunile de violență și deces. Încadrarea juridică reținută de instanțe, față de aceste considerente, este legală, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. La aplicarea pedepsei s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., precum și de limitele de pedeapsă arătate de art. 76 lit. b) C. pen., urmare reținerii circumstanței atenuante legale generale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Față de pericolul social ridicat al infracțiunii săvârșite, reducerea pedepsei nu se justifică, aceasta fiind necesară realizării scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Recursul inculpatului este, însă, întemeiat pentru greșita deducere a timpului reținerii și arestării preventive. În adevăr, potrivit adresei nr. 30618 din 7 februarie 2003 a Inspectoratului de Poliție al județului Dolj, inculpatul P.Șt. a fost introdus în arest, pentru această cauză, la data de 14 decembrie 2000 și a fost pus în libertate la data de 14 februarie 2001, conform adresei nr. 716/P/2001 a Tribunalului Dolj. Cum instanța de fond a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 14 decembrie 2000, la 13 ianuarie 2001, rezultă că aceasta s-a aflat într-o eroare gravă de fapt. Acest motiv de casare va fi luat în considerare în baza art. 385 9 alin. (3) teza a II-a C. proc.

pen., nefiind invocat de către inculpat prin apel. Față de cele ce preced, va fi admis recursul inculpatului numai pentru greșita deducere a prevenției, celelalte criterii fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul P.Șt. împotriva deciziei penale nr. 430 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 145 din 7 martie 2002 a Tribunalului Dolj, numai pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 88 C. pen. Conform art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 14 decembrie 2000, la 14 februarie 2001. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2003.