ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5172/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1655 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul D.A., în baza art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., la 4 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., și s-a dispus obligarea inculpatului la plata, către partea civilă D.M., a sumelor de 62.218.420 lei daune materiale și 30.000 RON daune morale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în fapt, că la data de 17 noiembrie 2003, în timp ce se afla în incinta spălătoriei auto situată în Calea Giulești aparținând numiților D.I.

și D.M., inculpatul a avut o altercație verbală cu aceștia. Ulterior inculpatul a părăsit spălătoria, s-a urcat în autoturismul Dacia parcat pe cealaltă parte a străzii, a întors autoturismul traversând liniile de tramvai și mergând pe contrasens în momentul în care a ajuns în dreptul numitului D.M. a accelerat mașina, a manevrat volanul în dreapta lovind puternic victima care a fost doborâtă după care inculpatul și-a continuat drumul. Ca urmare persoana lovită a suferit leziuni grave constând în „fractura ambelor oase ale gambei stângi 1/4 proximală”, stabilindu-se prin raportul de expertiză medico-legală aflat în dosar că viața victimei nu a fost pusă în primejdie și că pentru vindecare sunt necesare 65-70 zile de îngrijiri medicale și tratament fizioterapie.

Apărarea formulată de inculpat în sensul că persoana vătămată ar fi fost victima unui accident de trafic comis din culpa sa că s-ar impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., a fost înlăturată de tribunal care a reținut că făptuitorul a acționat cu intenția de a suprima viața victimei rezultat care însă nu s-a produs. De asemenea, s-a considerat neîntemeiată apărarea inculpatului în sensul că victima ar fi fost înarmată și că ar fi lovit cu un pistol parbrizul mașinii, martorii cauzei relatând că persoana lovită nu a avut în mână nici un obiect. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza declarațiilor părții vătămate D.M., a raportului de expertiză medico legală aflat în dosar, a declarațiilor martorilor B.V.I., S.F.

și D.I., a procesului verbal întocmit de lucrătorii poliției rutiere, probe coroborate cu declarațiile inculpatului. Instanța a recunoscut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante având în vedere conduita anterioară general bună a acestuia, în comunitate și familie, precum și lipsa antecedentelor penale. Sub aspectul laturii civile s-au apreciat ca deplin probate daune materiale suferite de partea civilă evaluate la 62.218.420 lei și daune morale în valoare de 30.000 RON reprezentând o reparație echitabilă pentru suferința fizică și psihică cauzată prin internarea la spital, operațiile chirurgicale succesive la care a fost supusă și dificultățile la mers pe care le prezintă victima. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 300 din 12 aprilie 2006, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul D.A.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a considerat neîntemeiate criticile din apelul parchetului în sensul greșitei individualizări a pedepsei prin recunoașterea circumstanțelor atenuante, apreciindu-se că nu este cazul înlăturării acestor circumstanțe și al majorării pedepsei. De asemenea, instanța de apel a considerat nefondate criticile din apelul inculpatului în sensul că fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., că pedeapsa a fost greșit individualizată fiind prea severă și că daunele morale sunt exagerate. Astfel, s-a constatat că fapta a fost corect încadrată în drept, că pedeapsa a fost în mod just coborâtă sub minimul legal prin recunoașterea circumstanțelor atenuante și că daunele morale sunt conforme cu prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul care invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 17 C. proc. pen., a susținut că s-a comis o eroare gravă de fapt prin neadministrarea tuturor probelor necesare aflării adevărului, că se impune completarea materialului probatoriu cu acte și martori, că este necesară înlăturarea declarației unei martore, refacerea raportului pentru reaudierea părții vătămate, care la urmărirea penală nu a avut traducător, că încadrarea juridică dată faptei este greșită, că în realitate se impunea reținerea în sarcina inculpatului a unui accident rutier, nu a tentativei la infracțiunea de omor calificat comis în loc public. S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reținerea cauzei de către instanța de recurs în vederea administrării acestor probe.

Recursul declarat nu este întemeiat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea la 17 noiembrie 2003 a tentativei la infracțiunea de omor calificat, comis în loc public, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 178 alin. (1) lit. i) C. pen. Probele administrate în cauză, menționate anterior, au confirmat că la data arătată inculpatul a avut o discuție cu numiții D.I. și D.M. la spălătoria auto a acestora situată în Calea Giulești și că ulterior, făptuitorul a părăsit spălătoria, s-a urcat în autoturismul Dacia parcat pe cealaltă parte a străzii, a întors autoturismul traversând liniile de tramvai și mergând pe contrasens, în momentul când a ajuns în dreptul lui D.M., a accelerat mașina, a manevrat volanul în dreapta și a lovit victima pe care a doborât-o, după care inculpatul și-a continuat drumul.

Modul în care a acționat inculpatul care a îndreptat mașina înspre victimă, a accelerat motorul spre a mări viteza, nu a efectuat nici un gest de ocolire a persoanei vătămate și a lovit-o pe aceasta proiectând-o pe carosabil, atesta că pe plan subiectiv inculpatul a urmărit uciderea victimei, rezultat care însă nu s-a produs. Așa fiind, încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., este cea corectă. În cauză nu s-a probat, așa cum s-a apărat inculpatul că cel lovit ar fi fost victima unui accident rutier comis din culpă, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. Susținerea formulată în recurs în sensul că ar fi necesară refacerea procesului verbal al poliției rutiere nu poate fi primită, neexistând un accident de trafic, ci o tentativă la infracțiunea de omor, deplin dovedită.

La fel susținerea că partea vătămată ar fi fost ascultată fără traducător este o nulitate ce putea fi invocată de această parte nu de inculpat. De asemenea, înlăturarea unei probe testimoniale care a fost corect administrată nu este legal posibilă. Ținând seama că materialul probator aflat în dosar a asigurat aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei precum și cu privire la persoana făptuitorului, susținerile din recurs în sensul că s-ar fi comis o eroare gravă de fapt prin neadministrarea unor probe și că este necesară refacerea ori înlăturarea unor probe nu pot fi primite. Mai este de menționat că soluția preconizată de inculpat prin apărător, ca instanța supremă să rețină cauza spre rejudecare este contrară dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) alin. final C. proc.

pen. Față de considerentele ce preced, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurent și neexistând cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 300 din 12 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 septembrie 2006.