ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5172/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1655

din 22 decembrie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, a fost

condamnat inculpatul D.A., în baza art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i),

cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., la 4 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art.

71 și 64 lit. a) și b) C. pen., și s-a dispus obligarea inculpatului la plata,

către partea civilă D.M., a sumelor de 62.218.420 lei daune materiale și 30.000

RON daune morale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut, în fapt, că la data de 17 noiembrie 2003, în timp

ce se afla în incinta spălătoriei auto situată în Calea Giulești aparținând

numiților D.I. și D.M., inculpatul a avut o altercație verbală cu aceștia.

Ulterior inculpatul a părăsit spălătoria, s-a urcat în autoturismul Dacia

parcat pe cealaltă parte a străzii, a întors autoturismul traversând liniile de

tramvai și mergând pe contrasens în momentul în care a ajuns în dreptul

numitului D.M. a accelerat mașina, a manevrat volanul în dreapta lovind

puternic victima care a fost doborâtă după care inculpatul și-a continuat

drumul.

Ca urmare persoana lovită a

suferit leziuni grave constând în „fractura ambelor oase ale gambei stângi 1/4

proximală”, stabilindu-se prin raportul de expertiză medico-legală aflat în

dosar că viața victimei nu a fost pusă în primejdie și că pentru vindecare sunt

necesare 65-70 zile de îngrijiri medicale și tratament fizioterapie.

Apărarea formulată de

inculpat în sensul că persoana vătămată ar fi fost victima unui accident de

trafic comis din culpa sa că s-ar impune schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., a fost înlăturată

de tribunal care a reținut că făptuitorul a acționat cu intenția de a suprima

viața victimei rezultat care însă nu s-a produs.

De asemenea, s-a considerat

neîntemeiată apărarea inculpatului în sensul că victima ar fi fost înarmată și

că ar fi lovit cu un pistol parbrizul mașinii, martorii cauzei relatând că

persoana lovită nu a avut în mână nici un obiect.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite în baza declarațiilor părții vătămate D.M., a

raportului de expertiză medico legală aflat în dosar, a declarațiilor

martorilor B.V.I., S.F. și D.I., a procesului verbal întocmit de lucrătorii

poliției rutiere, probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Instanța a recunoscut în

favoarea inculpatului circumstanțe atenuante având în vedere conduita

anterioară general bună a acestuia, în comunitate și familie, precum și lipsa

antecedentelor penale.

Sub aspectul laturii civile

s-au apreciat ca deplin probate daune materiale suferite de partea civilă

evaluate la 62.218.420 lei și daune morale în valoare de 30.000 RON

reprezentând o reparație echitabilă pentru suferința fizică și psihică cauzată

prin internarea la spital, operațiile chirurgicale succesive la care a fost

supusă și dificultățile la mers pe care le prezintă victima.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 300 din 12 aprilie 2006, a respins apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul D.A.

Pentru a decide astfel,

instanța de control judiciar a considerat neîntemeiate criticile din apelul

parchetului în sensul greșitei individualizări a pedepsei prin recunoașterea

circumstanțelor atenuante, apreciindu-se că nu este cazul înlăturării acestor

circumstanțe și al majorării pedepsei.

De asemenea, instanța de

apel a considerat nefondate criticile din apelul inculpatului în sensul că

fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., că

pedeapsa a fost greșit individualizată fiind prea severă și că daunele morale

sunt exagerate.

Astfel, s-a constatat că

fapta a fost corect încadrată în drept, că pedeapsa a fost în mod just coborâtă

sub minimul legal prin recunoașterea circumstanțelor atenuante și că daunele

morale sunt conforme cu prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs în termen legal inculpatul care invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 17 C. proc. pen., a susținut că s-a comis o eroare gravă

de fapt prin neadministrarea tuturor probelor necesare aflării adevărului, că

se impune completarea materialului probatoriu cu acte și martori, că este

necesară înlăturarea declarației unei martore, refacerea raportului pentru

reaudierea părții vătămate, care la urmărirea penală nu a avut traducător, că

încadrarea juridică dată faptei este greșită, că în realitate se impunea

reținerea în sarcina inculpatului a unui accident rutier, nu a tentativei la

infracțiunea de omor calificat comis în loc public.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei atacate și reținerea cauzei de către instanța de

recurs în vederea administrării acestor probe.

Recursul declarat nu este

întemeiat.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea la 17 noiembrie 2003 a

tentativei la infracțiunea de omor calificat, comis în loc public, prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174, 178 alin. (1) lit. i) C. pen.

Probele administrate în

cauză, menționate anterior, au confirmat că la data arătată inculpatul a avut o

discuție cu numiții D.I. și D.M. la spălătoria auto a acestora situată în Calea

Giulești și că ulterior, făptuitorul a părăsit spălătoria, s-a urcat în

autoturismul Dacia parcat pe cealaltă parte a străzii, a întors autoturismul

traversând liniile de tramvai și mergând pe contrasens, în momentul când a

ajuns în dreptul lui D.M., a accelerat mașina, a manevrat volanul în dreapta și

a lovit victima pe care a doborât-o, după care inculpatul și-a continuat

drumul.

Modul în care a acționat

inculpatul care a îndreptat mașina înspre victimă, a accelerat motorul spre a

mări viteza, nu a efectuat nici un gest de ocolire a persoanei vătămate și a

lovit-o pe aceasta proiectând-o pe carosabil, atesta că pe plan subiectiv

inculpatul a urmărit uciderea victimei, rezultat care însă nu s-a produs.

Așa fiind, încadrarea

juridică a faptei în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C.

pen., este cea corectă.

În cauză nu s-a probat, așa

cum s-a apărat inculpatul că cel lovit ar fi fost victima unui accident rutier

comis din culpă, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 184 alin. (2) și (4) C.

pen.

Susținerea formulată în

recurs în sensul că ar fi necesară refacerea procesului verbal al poliției

rutiere nu poate fi primită, neexistând un accident de trafic, ci o tentativă

la infracțiunea de omor, deplin dovedită.

La fel susținerea că partea

vătămată ar fi fost ascultată fără traducător este o nulitate ce putea fi

invocată de această parte nu de inculpat.

De asemenea, înlăturarea

unei probe testimoniale care a fost corect administrată nu este legal posibilă.

Ținând seama că materialul

probator aflat în dosar a asigurat aflarea adevărului cu privire la faptele și

împrejurările cauzei precum și cu privire la persoana făptuitorului,

susținerile din recurs în sensul că  s-ar fi comis o eroare gravă de fapt prin

neadministrarea unor probe și că este necesară refacerea ori înlăturarea unor

probe nu pot fi primite.

Mai este de menționat că

soluția preconizată de inculpat prin apărător, ca instanța supremă să rețină

cauza spre rejudecare este contrară dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit.

c) alin. final C. proc. pen.

Față de considerentele ce

preced, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurent și neexistând

cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 300 din 12 aprilie

2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 septembrie

2006.