ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2929/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 848

din 15 iunie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat calificarea din art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2) lit.

a) și alin. (3) C. pen., pentru ambii inculpați.

În baza art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C.

pen., a condamnat pe inculpatul D.M.E. la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a

dedus prevenția de la 23 ianuarie 2004 la zi.

În baza art. 350 și art. 160

b

C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.L.C.

la pedeapsa de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a

constatat că inculpatul a fost arestat de la 23 ianuarie 2004 la 27 martie 2004.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului.

Au fost obligați în solidar

inculpații la 2.180.455 lei cu dobânda legală către Spitalul Universitar

București.

A luat act că partea

vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A respins cererea de

schimbare a încadrării juridice pentru art. 208 – art. 209 C. pen.

Inculpații au fost obligați

la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 08 ianuarie 2004,

inculpații V.L.C. și D.M.E. au luat hotărârea de a achiziționa un telefon

mobil, sens în care s-au deplasat la un Internet Cafe unde au accesat un „site”,

iar cu această ocazie au reținut un număr de telefon al unui ofertant după care

au apelat posesorul acestuia în persoana părții vătămate S.I., cu care au

stabilit un loc de întâlnire în vederea efectuării tranzacției.

Ulterior, în jurul orelor

18,00, s-au deplasat cu autoturismul proprietatea inculpatului D.M.E., în zona

stației de metrou Grozăvești, iar în timp ce așteptau ca partea vătămată să

sosească au luat hotărârea de a-și însuși telefonul mobil fără să achite

contravaloarea acestuia.

Din probatoriul administrat

a rezultat că după ce s-au întâlnit, între inculpatul V.L.C. și partea vătămată

s-au purtat câteva discuții pe marginea calităților telefonului Nokia 7210 și a

prețului de 200 dolari S.U.A. solicitat după care inculpatul V.L.C. a deschis

portiera autoturismului și a pătruns în habitaclul acestuia încercând să

sugereze părții vătămate că intenționa să-i arate telefonul șoferului, în

persoana inculpatului D.M.E., moment în care autoturismul a fost pus în mișcare

în mod intempestiv.

De asemenea, se relevă că în

momentul în care a sesizat intenția celor doi inculpați de a părăsi locul

întâlnirii fără a achita suma convenită partea vătămată s-a prins cu brațele de

stâlpul din dreapta al ușii autoturismului astfel că a fost târâtă pe o

distanță de aproximativ 20 metri, timp în care a fost lovită peste mâini de

către inculpatul V.L.C. care încerca să se desprindă de autoturism, lucru care

s-a și întâmplat.

Ulterior partea

vătămată a căzut la nivelul

suprafeței carosabile lovindu-se atât la cap cât și la nivelul membrelor

superioare și inferioare, fapt pentru care a fost transportat la Spitalul

Universitar de către membrii unei ambulanțe, unde a fost internat timp de 24

ore.

La scurt timp de la

săvârșirea faptei inculpații s-au deplasat la domiciliul numitului N.G. căruia

i-au oferit spre vânzare telefonul în cauză în schimbul sumei de 150 dolari

S.U.A. însă cu această ocazie au primit suma de 50 Euro care i-a revenit

inculpatului V.L.C. și un alt telefon Nokia 8210 care a rămas în posesia inculpatului

D.M.E.

Situația de fapt mai sus

expusă se probează cu următoarele mijloace de probă:

- Procesul verbal întocmit,

la data de 21 ianuarie 2004, din mențiunile căruia rezultă că a fost

identificat proprietarul autoturismului indicat de partea vătămată în persoana

inculpatului D.M.E., precum și că acesta din urmă avea calitatea de agent de

siguranță publică în cadrul secției 3 poliție;

- Declarațiile părții

vătămate S.I. din care rezultă împrejurările în care s-au petrecut faptele;

- Certificatul medico-legal

cu nr. A1/783/2004 din 09 februarie 2004 care atesta că partea vătămată a

suferit leziuni ce au necesitat spre vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale cu

precizarea că nu au pus în primejdie viața acesteia și că nu au condus la

apariția unei infirmități;

- Declarațiile martorului N.G.

care relevă faptul că, în seara zilei de 08 ianuarie 2004, a achiziționat telefonul

în cauză de la inculpați în schimbul sumei de 50 Euro și a unui telefon mobil

Nokia 8210, subliniind totodată faptul că nu avea cunoștință de proveniența

telefonului achiziționat;

- Procesul verbal întocmit

la data de 04 februarie 2004, prin care s-a procedat la ridicarea de la

martorul N.G. telefonul Nokia 7210 pe care îl achiziționase anterior de la

inculpați;

- Declarațiile martorului S.C.

în care arăta împrejurările în care a luat cunoștință despre săvârșirea faptei,

precum și cele în care au fost reținuți cei doi inculpați;

- Declarațiile inculpatului V.L.C.

din care rezultă împrejurările în care s-au petrecut faptele, precum și că

acesta din urmă a luat hotărârea de a săvârși fapta împreună cu inculpatul D.E.M.

în momentul în care au ajuns în zona stației de metrou Grozăvești fără ca

partea vătămată să fie prezentă, motiv pentru care a și luat din nou legătura

telefonică cu acesta;

- Declarațiile inculpatului D.M.E.

în care arată împrejurările în care s-au petrecut faptele.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel parchetul precum și inculpații

D.M.E. și V.L.C.

Parchetul critică soluția

pentru motivarea reținerii circumstanțelor prevăzute de art. 74 C. pen., în ceea

ce-l privește pe inculpatul D.M.E., nereținerea dispozițiilor art. 74 C. pen.,

în privința inculpatului V.L.C. și pentru cuantumul prea mic al pedepselor

aplicate.

Inculpatul D.M.E. a

solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 213 C.

pen. și reducerea pedepsei sub minimul special .

Inculpatul V.L.C. a cerut

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209

C. pen., reținerea circumstanțelor atenuante și aplicarea unei pedepse cu

suspendarea executării.

Prin decizia penală nr. 874

din 22 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis

parchetului, a desființat în parte sentința penală nr. 848 din 22 iunie 2004 a

Tribunalului București, secția I penală și pe fond, în baza art. 211 alin. (2)

lit. c) și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicare art. 74 lit. a), art. 76 lit.

b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul V.L.C. la un an închisoare.

A înlăturat confiscarea sumei

de 50 Euro dispusă de instanța de fond.

A menținut celelalte

dispoziții ale hotărârii și a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților.

Împotriva hotărârii au

declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații D.M.E.

și V.L.C.

Invocând ca incident motivul

de casare prevăzut de art. 385

pct. 14 C. proc. pen., parchetul

solicită admiterea recursului, casarea parțială a hotărârilor atacate, iar pe

fond, aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat.

Invocând același motiv de

recurs, inculpatul D.M.E. solicită reindividualizarea pedepsei aplicate în

sensul reducerii ei.

Inculpatul V.L.C. cere în

baza art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, existând serioase dubii

cu privire la exercitarea violențelor de inculpat, invocând chiar depozițiile

inițiale ale părții vătămate.

Recursurile declarate sunt

neîntemeiate și urmează a fi respinse ca atare.

Motivul invocat de parchet cu

privire la greșita individualizare a pedepsei nu poate fi primit.

Este adevărat că fapta prin

ea însăși prezintă o încărcătură periculoasă, dar împrejurările în care a fost

comisă și mai ales persoanele inculpaților au determinat obținerea

circumstanțelor atenuante având drept efect diminuarea pedepselor și aplicarea

acestora sub minimul special.

S-a avut în vedere că

rezoluția infracțională a fost spontană, că inițial au urmărit să fugă de lângă

partea vătămată fără a-l agresa pe acesta, exercitarea actelor de violență

având loc urmare a reacției părții vătămate care, în mod justificat, a urmărit

să-și recupereze bunul de care, în mod surprinzător, fusese deposedată.

Pe de altă parte, inculpații

au avut o conduită bună, fiind caracterizați favorabil în mediile sociale și

profesionale în care acționează.

În privința inculpatului D.M.E.

recursul urmează a fi respins, de asemenea. Instanța de fond a aplicat, iar cea

de fond a menținut o pedeapsă just proporționalizată care a evoluat judicios

summum-ul de criterii prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că scopul

coercitiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., este atins.

Schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea de furt calificat solicitată de inculpatul V.L.C. nu

poate fi primită de curte.

Chiar dacă inițial, partea

vătămată nu a arătat în plângerea din 16 ianuarie 2004 că a suferit leziuni, în

aceeași zi a dat o depoziție în care a menținut acest lucru: .. „Am încercat să

opresc autoturismul și m-am prins cu mâinile de bară (stâlpul autoturismului,

ușa fiind deschisă).

Am fost târât câțiva metri,

după care am căzut pe asfalt și mi-am pierdut cunoștința”.

De altfel leziunile au o

constatare obiectivă, raportul medico-legal, care, după ce le descrie,

concluzionează că s-au putut produce, la data de 8 ianuarie 2004, prin lovire

cu și de corpuri dure.

Aceste leziuni au fost create

direct prin lovirea repetată peste mâini de către inculpatul V.L.C. și au

determinat desprinderea de autoturism și căderea pe carosabil a părții vătămate

care a suferit leziuni la cap, brațe și picioare.

În mod evident leziunile de violență

produse au urmărit păstrarea bunului sustras dec la acesta, scop finalizat de

altfel.

Urmează ca timpul arestării

preventive pentru ambii inculpați, să fie dedus din pedeapsa aplicată, iar

aceștia să fie obligați la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

inculpații D.M.E. și V.L.C. împotriva deciziei penale nr. 874 din 22 noiembrie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului D.M.E., timpul arestării preventive de la 23 ianuarie 2004 la 10

mai 2005, iar pentru inculpatul V.L.C. de la 23 ianuarie 2004 la 26 martie

2004.

Obligă pe recurenți să

plătească statului suma de câte 800.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 mai 2005.