ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2929/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 848 din 15 iunie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat calificarea din art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., pentru ambii inculpați. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.M.E. la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 23 ianuarie 2004 la zi. În baza art. 350 și art. 160 b C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.L.C.

la pedeapsa de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a constatat că inculpatul a fost arestat de la 23 ianuarie 2004 la 27 martie 2004. A fost menținută starea de arest a inculpatului. Au fost obligați în solidar inculpații la 2.180.455 lei cu dobânda legală către Spitalul Universitar București. A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. A respins cererea de schimbare a încadrării juridice pentru art. 208 – art. 209 C. pen. Inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: În ziua de 08 ianuarie 2004, inculpații V.L.C. și D.M.E.

au luat hotărârea de a achiziționa un telefon mobil, sens în care s-au deplasat la un Internet Cafe unde au accesat un „site”, iar cu această ocazie au reținut un număr de telefon al unui ofertant după care au apelat posesorul acestuia în persoana părții vătămate S.I., cu care au stabilit un loc de întâlnire în vederea efectuării tranzacției. Ulterior, în jurul orelor 18,00, s-au deplasat cu autoturismul proprietatea inculpatului D.M.E., în zona stației de metrou Grozăvești, iar în timp ce așteptau ca partea vătămată să sosească au luat hotărârea de a-și însuși telefonul mobil fără să achite contravaloarea acestuia. Din probatoriul administrat a rezultat că după ce s-au întâlnit, între inculpatul V.L.C.

și partea vătămată s-au purtat câteva discuții pe marginea calităților telefonului Nokia 7210 și a prețului de 200 dolari S.U.A. solicitat după care inculpatul V.L.C. a deschis portiera autoturismului și a pătruns în habitaclul acestuia încercând să sugereze părții vătămate că intenționa să-i arate telefonul șoferului, în persoana inculpatului D.M.E., moment în care autoturismul a fost pus în mișcare în mod intempestiv. De asemenea, se relevă că în momentul în care a sesizat intenția celor doi inculpați de a părăsi locul întâlnirii fără a achita suma convenită partea vătămată s-a prins cu brațele de stâlpul din dreapta al ușii autoturismului astfel că a fost târâtă pe o distanță de aproximativ 20 metri, timp în care a fost lovită peste mâini de către inculpatul V.L.C.

care încerca să se desprindă de autoturism, lucru care s-a și întâmplat. Ulterior partea vătămată a căzut la nivelul suprafeței carosabile lovindu-se atât la cap cât și la nivelul membrelor superioare și inferioare, fapt pentru care a fost transportat la Spitalul Universitar de către membrii unei ambulanțe, unde a fost internat timp de 24 ore. La scurt timp de la săvârșirea faptei inculpații s-au deplasat la domiciliul numitului N.G. căruia i-au oferit spre vânzare telefonul în cauză în schimbul sumei de 150 dolari S.U.A. însă cu această ocazie au primit suma de 50 Euro care i-a revenit inculpatului V.L.C. și un alt telefon Nokia 8210 care a rămas în posesia inculpatului D.M.E.

Situația de fapt mai sus expusă se probează cu următoarele mijloace de probă: - Procesul verbal întocmit, la data de 21 ianuarie 2004, din mențiunile căruia rezultă că a fost identificat proprietarul autoturismului indicat de partea vătămată în persoana inculpatului D.M.E., precum și că acesta din urmă avea calitatea de agent de siguranță publică în cadrul secției 3 poliție; - Declarațiile părții vătămate S.I. din care rezultă împrejurările în care s-au petrecut faptele; - Certificatul medico-legal cu nr. A1/783/2004 din 09 februarie 2004 care atesta că partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat spre vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale cu precizarea că nu au pus în primejdie viața acesteia și că nu au condus la apariția unei infirmități; - Declarațiile martorului N.G.

care relevă faptul că, în seara zilei de 08 ianuarie 2004, a achiziționat telefonul în cauză de la inculpați în schimbul sumei de 50 Euro și a unui telefon mobil Nokia 8210, subliniind totodată faptul că nu avea cunoștință de proveniența telefonului achiziționat; - Procesul verbal întocmit la data de 04 februarie 2004, prin care s-a procedat la ridicarea de la martorul N.G. telefonul Nokia 7210 pe care îl achiziționase anterior de la inculpați; - Declarațiile martorului S.C. în care arăta împrejurările în care a luat cunoștință despre săvârșirea faptei, precum și cele în care au fost reținuți cei doi inculpați; - Declarațiile inculpatului V.L.C. din care rezultă împrejurările în care s-au petrecut faptele, precum și că acesta din urmă a luat hotărârea de a săvârși fapta împreună cu inculpatul D.E.M.

în momentul în care au ajuns în zona stației de metrou Grozăvești fără ca partea vătămată să fie prezentă, motiv pentru care a și luat din nou legătura telefonică cu acesta; - Declarațiile inculpatului D.M.E. în care arată împrejurările în care s-au petrecut faptele. Împotriva acestei sentințe au declarat apel parchetul precum și inculpații D.M.E. și V.L.C. Parchetul critică soluția pentru motivarea reținerii circumstanțelor prevăzute de art. 74 C. pen., în ceea ce-l privește pe inculpatul D.M.E., nereținerea dispozițiilor art. 74 C. pen., în privința inculpatului V.L.C. și pentru cuantumul prea mic al pedepselor aplicate. Inculpatul D.M.E. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen.

și reducerea pedepsei sub minimul special . Inculpatul V.L.C. a cerut schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen., reținerea circumstanțelor atenuante și aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării. Prin decizia penală nr. 874 din 22 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis parchetului, a desființat în parte sentința penală nr. 848 din 22 iunie 2004 a Tribunalului București, secția I penală și pe fond, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicare art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul V.L.C. la un an închisoare. A înlăturat confiscarea sumei de 50 Euro dispusă de instanța de fond.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii și a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților. Împotriva hotărârii au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații D.M.E. și V.L.C. Invocând ca incident motivul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., parchetul solicită admiterea recursului, casarea parțială a hotărârilor atacate, iar pe fond, aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat. Invocând același motiv de recurs, inculpatul D.M.E. solicită reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii ei. Inculpatul V.L.C. cere în baza art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, existând serioase dubii cu privire la exercitarea violențelor de inculpat, invocând chiar depozițiile inițiale ale părții vătămate.

Recursurile declarate sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse ca atare. Motivul invocat de parchet cu privire la greșita individualizare a pedepsei nu poate fi primit. Este adevărat că fapta prin ea însăși prezintă o încărcătură periculoasă, dar împrejurările în care a fost comisă și mai ales persoanele inculpaților au determinat obținerea circumstanțelor atenuante având drept efect diminuarea pedepselor și aplicarea acestora sub minimul special. S-a avut în vedere că rezoluția infracțională a fost spontană, că inițial au urmărit să fugă de lângă partea vătămată fără a-l agresa pe acesta, exercitarea actelor de violență având loc urmare a reacției părții vătămate care, în mod justificat, a urmărit să-și recupereze bunul de care, în mod surprinzător, fusese deposedată.

Pe de altă parte, inculpații au avut o conduită bună, fiind caracterizați favorabil în mediile sociale și profesionale în care acționează. În privința inculpatului D.M.E. recursul urmează a fi respins, de asemenea. Instanța de fond a aplicat, iar cea de fond a menținut o pedeapsă just proporționalizată care a evoluat judicios summum-ul de criterii prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că scopul coercitiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., este atins. Schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat solicitată de inculpatul V.L.C. nu poate fi primită de curte. Chiar dacă inițial, partea vătămată nu a arătat în plângerea din 16 ianuarie 2004 că a suferit leziuni, în aceeași zi a dat o depoziție în care a menținut acest lucru: .. „Am încercat să opresc autoturismul și m-am prins cu mâinile de bară (stâlpul autoturismului, ușa fiind deschisă).

Am fost târât câțiva metri, după care am căzut pe asfalt și mi-am pierdut cunoștința”. De altfel leziunile au o constatare obiectivă, raportul medico-legal, care, după ce le descrie, concluzionează că s-au putut produce, la data de 8 ianuarie 2004, prin lovire cu și de corpuri dure. Aceste leziuni au fost create direct prin lovirea repetată peste mâini de către inculpatul V.L.C. și au determinat desprinderea de autoturism și căderea pe carosabil a părții vătămate care a suferit leziuni la cap, brațe și picioare. În mod evident leziunile de violență produse au urmărit păstrarea bunului sustras dec la acesta, scop finalizat de altfel. Urmează ca timpul arestării preventive pentru ambii inculpați, să fie dedus din pedeapsa aplicată, iar aceștia să fie obligați la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații D.M.E. și V.L.C. împotriva deciziei penale nr. 874 din 22 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.M.E., timpul arestării preventive de la 23 ianuarie 2004 la 10 mai 2005, iar pentru inculpatul V.L.C. de la 23 ianuarie 2004 la 26 martie 2004. Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 800.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2005.