ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 551/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 551/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva deciziei penale
nr.405 din 10 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția I
penală.
S-au
prezentat: recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat B.E.,
apărător desemnat din oficiu și intimata parte
vătămată P.D.
A
lipsit intimata parte civilă Spitalul Universitar București.
Procedura
de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul
a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate
și, în principal, achitarea inculpatului, iar în subsidiar, schimbarea
încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.208,
209 lit.d din Codul penal și reducerea pedepsei.
Procurorul
a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât din actele dosarului
rezultă vinovăția inculpatului, încadrarea juridică este
corectă, iar pedeapsa just individualizată.
Partea
vătămată arată că lasă soluția la aprecierea
instanței.
Inculpatul
declară că este de acord cu susținerile apărătorului
său.
C U R T E A
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin
sentința penală nr.455 din 9 mai 2002 Tribunalul București,
secția a II-a penală l-a condamnat pe inculpatul M.E., la 7 ani
închisoare în baza art.211 alin.2 lit.d,e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b
Cod penal.
S-a
făcut aplicația art.71 și 64 Cod penal.
A
fost menținută starea de arest și dedusă prevenția de
la 19 ianuarie 2001 la zi.
Inculpatul
a fost obligat la 585.000 lei cheltuieli spitalizare către Spitalul
Universitar de Urgență București, luând act că partea
vătămată P.D. nu s-a constituit parte civilă.
În
baza art.118 lit.d Cod penal a fost confiscată de la inculpat suma de
600.000 lei.
S-a
dispus obligarea inculpatului la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu pentru
apărător oficiu va fi avansată din fondul Ministerului
Justiției.
S-a
reținut, în fapt, că în seara de 25 noiembrie 2001, în jurul orelor
21,00 inculpatul M.E. și partea vătămată P.D. se aflau în
barul din comună consumând băuturi alcoolice. Partea
vătămată, având bani asupra sa, a oferit de băut și
altor persoane din bar, printre care aflându-se și inculpatul.
La
un moment dat, la propunerea inculpatului, care a motivat că dorește
să-i arate ceva, partea vătămată a plecat cu acesta din
local, îndreptându-se spre locuința numitului D.C.
După
parcurgerea a cca 50 metri, așa cum rezultă din plângerea și
declarațiile părții vătămate, inculpatul a lovit-o cu
pumnii și picioarele, deposedând-o de geaca din piele în care avea suma de
600.000 lei, actele de identitate, chei și abonamentul RATB și o căciulă.
Fiind adusă în stare de inconștiență, partea
vătămată a rămas la locul faptei câteva ore, după care
a fost internată în Spitalul Clinic Universitar de Urgență
București.
Din
raportul de expertiză medico-legală rezultă că partea
vătămată a suferit mai multe excoriații și echimoze
frontal, scapular, lombar, la nivelul gâtului și falange, necesitând 8
zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Conform
procesului verbal din 19 noiembrie 2001, organul de poliție a găsit
în locuința inculpatului bunurile reclamate de partea
vătămată, mai puțin suma de 600.000 lei.
Prin
declarațiile date inculpatul a prezentat o altă versiune a
împrejurărilor incidentului, respectiv că din bar a plecat la
locuința sa împreună cu partea vătămată pentru a servi
masa. Aici, după ce au consumat pește, partea
vătămată, lăsând geaca în încăpere, a ieșit
afară pentru a-și satisface necesitățile. La revenirea în
încăpere l-a acuzat pe inculpat și concubina acestuia S.B. că
i-au sustras banii.
Enervat,
inculpatul a controlat-o pe partea vătămată, găsindu-i
322.000 lei la ciorap, motiv pentru care a luat-o la bătaie, oprindu-i
geaca, banii și căciula și dând-o afară.
Inculpatul
mai afirmă că a cheltuit banii întrucât nu a găsit-o a doua zi
pe partea vătămată pentru a-i restitui.
Versiunea
prezentată de inculpat este susținută și de concubina
acestuia.
Analizând
întregul material probator, instanța a reținut că actul de
tâlhărie a fost săvârșit în împrejurările descrise de
partea vătămată, susținerile contrare ale inculpatului necoroborându-se,
cu excepția declarației concubinei sale, cu celelalte mijloace de
probă.
Împotriva
hotărârii susmenționate inculpatul a declarat apel, solicitând
reducerea pedepsei.
Prin
decizia penală nr.405 din 10 iulie 2002 Curtea de Apel București, Secția
I penală a respins apelul inculpatului ca nefondat, constatând că, în
raport cu gradul ridicat de pericol social al infracțiunii
săvârșite și periculozitatea inculpatului, cunoscut cu numeroase
condamnări pentru furt calificat, pedeapsa, orientată spre limita
minimă prevăzută de lege, este bine individualizată.
Decizia
penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de
către inculpat, solicitând casarea acesteia și, în principal,
achitarea întrucât nu a săvârșit infracțiunea imputată iar,
în subsidiar, fie restituirea cauzei la procuror întrucât nu i s-a respectat
dreptul la apărare, fie reducerea pedepsei.
Verificând
hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la
dosarul cauzei, Curtea constată că motivele invocate constituie
cazurile de casare prevăzute de art.385
9
alin.1 pct.18, 6
și 14 din Codul de procedură penală însă nu sunt fondate.
În
adevăr, datorită împrejurărilor de săvârșire a actului
de deposedare a părții vătămate – fără
prezența vreunui martor, în versiunea părții vătămate
sau în prezența concubinei sale, în versiunea inculpatului – instanța
de fond, coroborând elementele de fapt rezultate din declarațiile
martorilor fără interes în cauză, a concluzionat că fapta a
fost comisă de inculpat, în apropierea locuinței martorului D.C.
Această
concluzie este logică și se impune în baza mijloacelor de probă.
Mai
înainte de toate, este în afară de orice îndoială că partea
vătămată P.D. a fost bătută în seara de 15 noiembrie
2001, suferind leziuni care au necesitat 8 zile îngrijiri medicale pentru
vindecare și că bunurile acesteia, reclamate ca sustrase, au fost
găsite cu excepția sumei de bani, cu ocazia percheziției la
domiciliul inculpatului, la data de 19 noiembrie 2001 (dosar urmărire,
filele 47 și 20).
Martorii
D.M., D.M., M.I. și P.D., toți aflați în bar, susțin
că inculpatul și partea vătămată au părăsit
împreună localul, îndreptându-se pe stradă spre locuința
numitului D.C.
Mai mult, martorul D.M., auzind că partea
vătămată a fost tâlhărită, fiind vecini, a vizitat-o
ulterior, aceasta confirmându-i că a fost bătută de inculpat
și trântită jos (dosar urmărire – fila 23).
La
toate acestea este de adăugat că partea vătămată, în
raport cu interesele sale, neavând motive să susțină
săvârșirea faptei în alte împrejurări decât cele reale,
furnizează detalii, cum sunt cele referitoare la bunurile de care a fost
deposedată care, verificate, se confirmă, acele bunuri fiind
găsite la inculpat.
Se
conchide, astfel, că în cauză instanța de fond a reținut
corect situația de fapt, confirmată prin decizia instanței de
apel.
De
altfel, și în versiunea prezentată de inculpat fapta acestuia
realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie,
împrejurările diferite fiind doar locul comiterii și invocarea unui
mobil, constând în corecția ce dorea să i-o aplice părții
vătămate pentru ofensa pe care i-a adus-o prin învinuirea de furt,
împrejurări care, însă, sunt exterioare conținutului
infracțiunii imputate.
Nu
este întemeiată nici critica privind neasigurarea dreptului la
apărare în cursul urmăririi penale.
Așa
cum rezultă din dosar, încă de la prima declarație luată
inculpatului în cursul urmăririi penale, care a precedat reținerea
acestuia la 19 noiembrie 2001, organul de cercetare penală i-a asigurat
asistența juridică, la fel procedându-se și la audierile de
către procuror din 20 noiembrie 2001 – înainte de a se fi dispus arestarea
preventivă – și 23 noiembrie 2001 (dosar – filele 11-16).
Conform
delegațiilor, inițial s-a asigurat asistență juridică
prin apărători din oficiu (dosar – filele 49,58), care au încetat
prin prezentarea delegației apărătorului ales C.L. (dosar – fila
59), reactivându-se delegația apărătorului din oficiu când, conform
procesului verbal din 21 ianuarie 2002 întocmit de procuror,
apărătorul ales a renunțat la acordarea asistenței juridice
(dosar – fila 57).
Materialul
de urmărire penală a fost prezentat la data de 21 ianuarie 2002 în
prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul
nesolicitând administrarea vreunei probe. Inculpatului i s-a adus la
cunoștință, înainte de a i se lua declarațiile, dreptul de
a fi asistat de un apărător, conform art.6 Cod procedură
penală, consemnându-se aceasta în preambulul declarațiilor.
În
raport cu aceste date se constată că organul de urmărire
penală a asigurat inculpatului asistența juridică în
conformitate cu dispozițiile legii.
În
sfârșit, nici critica privind greșita individualizare a pedepsei,
impunându-se reducerea acesteia, nu este fondată.
La
stabilirea pedepsei instanța a ținut seama de criteriile de
individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, reținând obiectiv
și justificat că inculpatul, cunoscut cu numeroase condamnări
pentru infracțiuni de furt - ultima dată fiind liberat
condiționat la data de 13 iunie 1997 din executarea unei pedepse de 4 ani
închisoare aplicată prin sentința penală nr.549/1995 a
Judecătoriei Sectorului 1 București – a săvârșit o
nouă infracțiune cu un grad de pericol social mai ridicat decât al
celor anterioare.
Cu
toate acestea, pedeapsa a fost orientată spre minimul special
prevăzut de lege.
Reducerea
acesteia nu se justifică, pedeapsa astfel stabilită fiind
necesară realizării atât funcțiilor de constrângere și
reeducare cât și scopului prevenirii săvârșirii de noi
infracțiuni.
Neconstatând
nici din examinarea din oficiu, conform art.385
9
alin.3 Cod
procedură penală, existența vreunui caz de casare a
hotărârii atacate, recursul inculpatului urmează să fie respins
ca nefondat.
Conform
art.385
17
alin.4 Cod procedură penală raportat la art.383
alin.2 Cod procedură penală, din pedeapsa aplicată urmează
a se deduce timpul reținerii și arestării preventive de la 19
noiembrie 2001 la 5 februarie 2003.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E:
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva deciziei penale nr.405 din 10
iulie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce
din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la
19 noiembrie 2001 la 5 februarie 2003.
Obligă
pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli
judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru
apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată
în ședință publică, azi 5 februarie 2003.