ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 551/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva deciziei penale nr.405 din 10 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. S-au prezentat: recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat B.E., apărător desemnat din oficiu și intimata parte vătămată P.D. A lipsit intimata parte civilă Spitalul Universitar București. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în principal, achitarea inculpatului, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.208, 209 lit.d din Codul penal și reducerea pedepsei. Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât din actele dosarului rezultă vinovăția inculpatului, încadrarea juridică este corectă, iar pedeapsa just individualizată.

Partea vătămată arată că lasă soluția la aprecierea instanței. Inculpatul declară că este de acord cu susținerile apărătorului său. C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr.455 din 9 mai 2002 Tribunalul București, secția a II-a penală l-a condamnat pe inculpatul M.E., la 7 ani închisoare în baza art.211 alin.2 lit.d,e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal. S-a făcut aplicația art.71 și 64 Cod penal. A fost menținută starea de arest și dedusă prevenția de la 19 ianuarie 2001 la zi. Inculpatul a fost obligat la 585.000 lei cheltuieli spitalizare către Spitalul Universitar de Urgență București, luând act că partea vătămată P.D.

nu s-a constituit parte civilă. În baza art.118 lit.d Cod penal a fost confiscată de la inculpat suma de 600.000 lei. S-a dispus obligarea inculpatului la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu pentru apărător oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției. S-a reținut, în fapt, că în seara de 25 noiembrie 2001, în jurul orelor 21,00 inculpatul M.E. și partea vătămată P.D. se aflau în barul din comună consumând băuturi alcoolice. Partea vătămată, având bani asupra sa, a oferit de băut și altor persoane din bar, printre care aflându-se și inculpatul. La un moment dat, la propunerea inculpatului, care a motivat că dorește să-i arate ceva, partea vătămată a plecat cu acesta din local, îndreptându-se spre locuința numitului D.C.

După parcurgerea a cca 50 metri, așa cum rezultă din plângerea și declarațiile părții vătămate, inculpatul a lovit-o cu pumnii și picioarele, deposedând-o de geaca din piele în care avea suma de 600.000 lei, actele de identitate, chei și abonamentul RATB și o căciulă. Fiind adusă în stare de inconștiență, partea vătămată a rămas la locul faptei câteva ore, după care a fost internată în Spitalul Clinic Universitar de Urgență București. Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată a suferit mai multe excoriații și echimoze frontal, scapular, lombar, la nivelul gâtului și falange, necesitând 8 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Conform procesului verbal din 19 noiembrie 2001, organul de poliție a găsit în locuința inculpatului bunurile reclamate de partea vătămată, mai puțin suma de 600.000 lei.

Prin declarațiile date inculpatul a prezentat o altă versiune a împrejurărilor incidentului, respectiv că din bar a plecat la locuința sa împreună cu partea vătămată pentru a servi masa. Aici, după ce au consumat pește, partea vătămată, lăsând geaca în încăpere, a ieșit afară pentru a-și satisface necesitățile. La revenirea în încăpere l-a acuzat pe inculpat și concubina acestuia S.B. că i-au sustras banii. Enervat, inculpatul a controlat-o pe partea vătămată, găsindu-i 322.000 lei la ciorap, motiv pentru care a luat-o la bătaie, oprindu-i geaca, banii și căciula și dând-o afară. Inculpatul mai afirmă că a cheltuit banii întrucât nu a găsit-o a doua zi pe partea vătămată pentru a-i restitui.

Versiunea prezentată de inculpat este susținută și de concubina acestuia. Analizând întregul material probator, instanța a reținut că actul de tâlhărie a fost săvârșit în împrejurările descrise de partea vătămată, susținerile contrare ale inculpatului necoroborându-se, cu excepția declarației concubinei sale, cu celelalte mijloace de probă. Împotriva hotărârii susmenționate inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr.405 din 10 iulie 2002 Curtea de Apel București, Secția I penală a respins apelul inculpatului ca nefondat, constatând că, în raport cu gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite și periculozitatea inculpatului, cunoscut cu numeroase condamnări pentru furt calificat, pedeapsa, orientată spre limita minimă prevăzută de lege, este bine individualizată.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, solicitând casarea acesteia și, în principal, achitarea întrucât nu a săvârșit infracțiunea imputată iar, în subsidiar, fie restituirea cauzei la procuror întrucât nu i s-a respectat dreptul la apărare, fie reducerea pedepsei. Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivele invocate constituie cazurile de casare prevăzute de art.385 9 alin.1 pct.18, 6 și 14 din Codul de procedură penală însă nu sunt fondate. În adevăr, datorită împrejurărilor de săvârșire a actului de deposedare a părții vătămate – fără prezența vreunui martor, în versiunea părții vătămate sau în prezența concubinei sale, în versiunea inculpatului – instanța de fond, coroborând elementele de fapt rezultate din declarațiile martorilor fără interes în cauză, a concluzionat că fapta a fost comisă de inculpat, în apropierea locuinței martorului D.C.

Această concluzie este logică și se impune în baza mijloacelor de probă. Mai înainte de toate, este în afară de orice îndoială că partea vătămată P.D. a fost bătută în seara de 15 noiembrie 2001, suferind leziuni care au necesitat 8 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și că bunurile acesteia, reclamate ca sustrase, au fost găsite cu excepția sumei de bani, cu ocazia percheziției la domiciliul inculpatului, la data de 19 noiembrie 2001 (dosar urmărire, filele 47 și 20). Martorii D.M., D.M., M.I. și P.D., toți aflați în bar, susțin că inculpatul și partea vătămată au părăsit împreună localul, îndreptându-se pe stradă spre locuința numitului D.C.

Mai mult, martorul D.M., auzind că partea vătămată a fost tâlhărită, fiind vecini, a vizitat-o ulterior, aceasta confirmându-i că a fost bătută de inculpat și trântită jos (dosar urmărire – fila 23). La toate acestea este de adăugat că partea vătămată, în raport cu interesele sale, neavând motive să susțină săvârșirea faptei în alte împrejurări decât cele reale, furnizează detalii, cum sunt cele referitoare la bunurile de care a fost deposedată care, verificate, se confirmă, acele bunuri fiind găsite la inculpat. Se conchide, astfel, că în cauză instanța de fond a reținut corect situația de fapt, confirmată prin decizia instanței de apel.

De altfel, și în versiunea prezentată de inculpat fapta acestuia realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, împrejurările diferite fiind doar locul comiterii și invocarea unui mobil, constând în corecția ce dorea să i-o aplice părții vătămate pentru ofensa pe care i-a adus-o prin învinuirea de furt, împrejurări care, însă, sunt exterioare conținutului infracțiunii imputate. Nu este întemeiată nici critica privind neasigurarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale. Așa cum rezultă din dosar, încă de la prima declarație luată inculpatului în cursul urmăririi penale, care a precedat reținerea acestuia la 19 noiembrie 2001, organul de cercetare penală i-a asigurat asistența juridică, la fel procedându-se și la audierile de către procuror din 20 noiembrie 2001 – înainte de a se fi dispus arestarea preventivă – și 23 noiembrie 2001 (dosar – filele 11-16).

Conform delegațiilor, inițial s-a asigurat asistență juridică prin apărători din oficiu (dosar – filele 49,58), care au încetat prin prezentarea delegației apărătorului ales C.L. (dosar – fila 59), reactivându-se delegația apărătorului din oficiu când, conform procesului verbal din 21 ianuarie 2002 întocmit de procuror, apărătorul ales a renunțat la acordarea asistenței juridice (dosar – fila 57). Materialul de urmărire penală a fost prezentat la data de 21 ianuarie 2002 în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul nesolicitând administrarea vreunei probe. Inculpatului i s-a adus la cunoștință, înainte de a i se lua declarațiile, dreptul de a fi asistat de un apărător, conform art.6 Cod procedură penală, consemnându-se aceasta în preambulul declarațiilor.

În raport cu aceste date se constată că organul de urmărire penală a asigurat inculpatului asistența juridică în conformitate cu dispozițiile legii. În sfârșit, nici critica privind greșita individualizare a pedepsei, impunându-se reducerea acesteia, nu este fondată. La stabilirea pedepsei instanța a ținut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, reținând obiectiv și justificat că inculpatul, cunoscut cu numeroase condamnări pentru infracțiuni de furt - ultima dată fiind liberat condiționat la data de 13 iunie 1997 din executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.549/1995 a Judecătoriei Sectorului 1 București – a săvârșit o nouă infracțiune cu un grad de pericol social mai ridicat decât al celor anterioare.

Cu toate acestea, pedeapsa a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege. Reducerea acesteia nu se justifică, pedeapsa astfel stabilită fiind necesară realizării atât funcțiilor de constrângere și reeducare cât și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art.385 9 alin.3 Cod procedură penală, existența vreunui caz de casare a hotărârii atacate, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat. Conform art.385 17 alin.4 Cod procedură penală raportat la art.383 alin.2 Cod procedură penală, din pedeapsa aplicată urmează a se deduce timpul reținerii și arestării preventive de la 19 noiembrie 2001 la 5 februarie 2003. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva deciziei penale nr.405 din 10 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 noiembrie 2001 la 5 februarie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2003.