ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 292/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul C.(T.)C. împotriva deciziei

penale nr.572 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția a II

–a penală.

S-a

prezentat recurentul inculpat, arestat, asistat de avocat B.G., apărător

desemnat din oficiu.

A

lipsit intimata parte civilă.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

recurentului a  solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe

fond, reducerea pedepsei în condițiile aplicării prevederilor de art.74, 76 Cod

penal.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.

Inculpatul,

în ultimul cuvânt, a recunoscut fapta  și a solicitat reducerea pedepsei.

C  U  R  T  E  A

Asupra

recursului de față;

Prin

sentința penală nr.691 din 11 iulie 2002, pronunțată de  Tribunalul București,

Secția a II-a penală, în dosarul nr.4835/2002 în baza art.211 alin.2 lit.e Cod

penal, a fost condamnat inculpatul C.(T.)C.  la 5 ani închisoare, cu aplicarea

art.71, 64 Cod penal.

In

baza art.65 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute  de art.64 lit.a, b  din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani după

executarea  pedepsei principale.

In

baza art.350 Cod procedură penală, a menținut starea de arest și în baza art.88

Cod penal a dedus prevenția  de la 25 august 2001 la zi.

In

baza art.116 alin.1, 4 Cod penal a interzis inculpatului dreptul de a se afla

în municipiul București pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

A

luat act că partea vătămată  M.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul

penal.

A

obligat inculpatul la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300.000 lei, a

fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru

a se pronunța astfel, tribunalul  a reținut, în fapt, următoarele:

La

data de 23 august 2000, în jurul orelor 11,00, în timp  ce se afla pe B-dul

Aviatorilor, inculpatul i-a smuls de la gât părții vătămate M.M. 2 lănțișoare

de  aur în valoare de aproximativ 4.500.000 lei.

După

comiterea faptei inculpatul a fugit către Șoseaua Kiselev, neputând fi urmărit

de către partea vătămată.

Imediat

după ce a fost deposedată de cele două lănțișoare după ce inculpatul a fugit,

neputând fi prins, partea vătămată M.M. s-a deplasat la  Secția 1 Poliție unde

a reclamat fapta a cărei victimă a fost.

In

cursul cercetării judecătorești a fost audiată  partea vătămată M.M. care și-a

menținut declarația dată la urmărirea penală menționând că la data de 23 august

2000 se afla  în București cu probleme de serviciu și în timp ce se deplasa pe

lângă clădirea Guvernului, inculpatul a venit din spate și i-a  smuls cele două

lănțișoare de la gât. Partea vătămată precizează  că a putut vedea

semnalmentele inculpatului, întrucât s-a oprit la o distanță de 10 m.

Inculpatul

nu a recunoscut săvârșirea faptei declarând că la data de 23 august 2000 când a

avut loc pretinsa infracțiune asupra părții vătămate M.M., se afla în orașul

Dorohoi.

Martorul

I.B.A. a declarat că a asistat în calitate de martor asistent la efectuarea

recunoașterii după fotografii, iar partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca

fiind persoana care i-a sustras lănțișorul.

Impotriva

sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate  și

netemeinicie întrucât nu este autorul  faptei reținute în sarcina sa.

Prin decizia penală nr.572 din 11 septembrie 2002, Curtea de

Apel București – Secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpat, apreciind ca fiind legală  și temeinică soluția pronunțată de

instanța de fond.

Impotriva deciziei, în termen legal,  a declarat recurs

inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond,

reducerea pedepsei în condițiile aplicării circumstanțelor atenuante prevăzute

de art.74, 76 din Codul penal.

Curtea, verificând actele dosarului cauzei, constată că recursul

este nefondat pentru următoarele motive:

Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor

comise de către acesta.

Deși inculpatul nu a recunoscut faptele, susținând  că la data

respectivă (23 august 2000) se afla în Dorohoi, afirmația sa este infirmată de

declarația părții vătămate, care se coroborează cu procesul-verbal  de

recunoaștere din grup și nu declarațiile martorilor.

Astfel, din procesul-verbal existent la fila 42 din dosarul de

urmărire penale, reiese că inculpatul nu a fost cazat la hotelul „L” în luna

august 2000, așa cum a susținut acesta.

Așa încât, nu există dubii cu privire la fapta comisă de către

inculpat.

Cu privire la cuantumul pedepsei și la acordarea circumstanțelor

atenuate, solicitate de inculpat, Curtea, apreciază că, la stabilirea pedepsei

aplicate inculpatului recurent s-au avut în vedere criteriile generale de

individualizare prevăzute de art.72 Cod penal și scopurile pedepsei prevăzute

de art.52 Cod penal, așa încât nu se impune reducerea pedepsei  și nici

acordarea circumstanțelor  atenuante, cu atât mai mult cu cât inculpatul are

antecedente penale, deci nu se află la prima încălcare a legii.

Față de aceste considerente, urmează să fie respins recursul

declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.(T).C. împotriva deciziei penale nr.572 din

11 septembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală.

Deduce

din pedeapsă durata arestării preventive de la 25 august 2001 până la 22

ianuarie 2003.

Obligă

recurentul la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 22 ianuarie 2003.