ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3026/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1 din 7

ianuarie 2003, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestația la

executare formulată de contestatorul S.C., în temeiul art. 461 lit. d) C. proc.

pen.

S-a reținut că petiționarul a fost

condamnat la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 20, raportat la

art. 208 – art. 209 lit. a) C. pen., constând în aceea că, la data de 28

noiembrie 1999, împreună cu o altă persoană, a încercat să sustragă reziduuri

petroliere de la S.B.

Hotărârea judecătorească de

condamnare nr. 32 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Prahova a rămas

definitivă prin decizia penală nr. 5597 din 14 decembrie 2001 a Curții Supreme

de Justiție.

Contestatorul a solicitat ca

instanța de executare să constate că pedeapsa aplicată este grațiată potrivit

dispozițiilor Legii nr. 543/2002.

Instanța a constatat că, în raport

de data săvârșirii infracțiunii și încadrarea juridică a acesteia, în cauză nu

sunt aplicabile dispozițiile privind grațierea unor pedepse stabilite prin

Legea nr. 543/2002.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 79 din 14 februarie 2003, a respins, ca tardiv, apelul

declarat de contestator.

Împotriva acestei decizii a declarat

apel contestatorul S.C. solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate

și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, întrucât acesta a fost

declarat în termen legal.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta nu este fondat.

Sentința penală nr. 1 din 7 ianuarie

2003 a Tribunalului Prahova a fost comunicată contestatorului la data de 10

ianuarie 2003.

Contestatorul a declarat apel

conform datei poștei de pe plicul prin care a fost înaintată cererea, la data

de 24 ianuarie 2003.

În aceste condiții, Curtea constată

că apelul a fost declarat tardiv, încălcându-se dispozițiile art. 363 alin. (3)

C. proc. pen., care stabilesc că termenul legal de declarare a apelului este de

10 zile de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru părțile care au lipsit

atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare.

Contestatorul nu se află nici în

situația prevăzută de art. 365 C. proc. pen., întrucât el a avut cunoștință de

judecarea cauzei, depunând concluzii scrise prin apărătorul său ales și nici în

cea prevăzută de art. 364 C. proc. pen., întrucât nu a făcut dovada unei cauze

temeinice de împiedicare a declarării în termen a apelului.

În consecință, soluția Curții de

Apel Ploiești prin care s-a respins ca tardiv apelul formulat de S.C. împotriva

sentinței penale nr. 1 din 7 ianuarie 2003 a Tribunalului Prahova, fiind legală

și temeinică, recursul declarat de contestator urmează a fi respins ca

nefondat.

Recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, fiind

avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, art. 192 alin. (2) Cod procedură

penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 79 din 14 februarie

2003 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul la 800.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 iunie 2003.