ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2915/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 244 din 10 iunie 2002, pronunțată de secția penală a Tribunalului Prahova, s-a dispus condamnarea, printre alții, a inculpatului S.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și a dispozițiilor art. 76 lit. c) C. pen., faptă din 28 noiembrie 2001, parte civilă SC S. SA Tătărani, prejudiciul fiind de 11.880.000 lei. S-au aplicat acestora dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În latura civilă s-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile a fost acoperit prin restituire, astfel încât, această societate nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în fapt, următoarele: La 28 noiembrie 2001, inculpatul N.I. era de pază la SC S. SA Tătărani, având obligația de a asigura serviciul specific în incinta sectorului repartizat de către conducerea SC S. SA Tătărani, respectiv în cadrul Fermei nr. 7, la data menționată acesta prezentându-se la locul de muncă la orele 16,00, urmând să iasă din tură a doua zi la orele 7,00. În aceeași seară, în jurul orelor 19,00, ceilalți doi coinculpați au hotărât, în cursul unei discuții, să se deplaseze la SC S. SA Tătărani, pentru a sustrage elemente din aluminiu, folosite la construcția serelor, pe care urmau să le valorifice ulterior, în interes personal. În scopul realizării acestei hotărâri au pătruns în incinta Fermei nr. 7, printr-o spărtură a gardului, moment în care cei doi inculpați s-au întâlnit cu paznicul N.I.

și, profitând de împrejurarea că îl cunoșteau, deoarece lucrase el însuși ca muncitor zilier la societatea respectivă, inculpatul D.D. i-a propus acestuia să le permită să sustragă elemente de aluminiu, fapt pe care inculpatul N.I. l-a acceptat, pretinzând însă să i se ofere suma de 100.000 lei. Cei doi au acceptat propunerea, urmând să remită banii solicitați după valorificarea elementelor sustrase. Inculpatul N.I., nu numai că le-a permis celorlalți doi coinculpați să pătrundă în incinta fermei, dar le-a și indicat locul de unde puteau să sustragă bunurile fără a se produce zgomot, după care paznicul s-a deplasat pe traseul de patrulare, asigurând paza inculpaților S.G. și D.D., în timp ce aceștia sustrăgeau bunurile respective.

S-a reținut că, în modul descris, cei doi au reușit să demonteze un număr de 88 bucăți de aluminiu cu lungimea de 1,75 m fiecare și 44 bucăți în lungime de câte 0,75 m fiecare. Pe situația de fapt, s-a reținut în continuare, că, în jurul orelor 21,30, după demontarea bunurilor, inculpații S.G. și D.D. le-au aranjat în două pachete încercând să părăsească locul faptei, dar au fost surprinși și reținuți de gardienii publici, care au sesizat organele de poliție. Partea civilă a stabilit că valoarea totală a barelor demontate este în sumă de 11.880.000 lei.

La stabilirea împrejurărilor de fapt în care infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, au fost săvârșite, prima instanță a ținut cont de probele administrate la urmărirea penală, ca și în fața instanței, înlăturând apărările inculpatului N.I., care nu a recunoscut săvârșirea faptelor, constatând că din declarațiile celorlalți doi coinculpați, constante în conținut, pe parcursul întregului proces penal, rezultă participarea concretă a acestuia precum și comiterea ambelor infracțiuni. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel cei trei inculpați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Inculpatul S.G.

a criticat hotărârea sub aspectul încadrării juridice a faptelor, precizând că acțiunile executate întrunesc elementele constitutive ale complicității la furt calificat, nefiind fapte consumate, atât timp cât bunurile pe care intenționa să le sustragă nu au intrat în stăpânirea lor efectivă, în momentul în care au fost surprinși de patrulele de jandarmi aflându-se încă în incinta Fermei nr. 7. În subsidiar, a invocat critici vizând greșita individualizare a pedepsei sub aspectul modalității de executare, susținând că, date fiind circumstanțele sale personale, scopul preventiv educativ poate fi atins și fără executarea pedepsei efectiv sau fără executarea într-un regim privativ de libertate.

Prin decizia penală nr. 431 din 23 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul inculpatului S.G., a desființat, în parte, sentința penală, în latura penală, iar în baza dispozițiilor art. 86 7 C. pen., a dispus executarea pedepselor aplicate acestora la locul de muncă, respectiv la SC B. SRL Ploiești. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 9 C. pen. A limitat pedeapsa accesorie aplicată acestuia la dispozițiile art. 64 lit. a) C. pen. A menținut restul dispozițiilor sentinței. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul S.G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă la infracțiunea de furt calificat și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., în ce privește modalitatea de executare a pedepsei.

Din examinarea actelor dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este fondat numai în ce privește incidența Legii nr. 543/2002, referitor la grațierea unor pedepse. Astfel, instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comise de inculpat. În ce privește pedeapsa aplicată, se apreciază că aceasta a fost corect individualizată în raport cu criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen., instanțele ținând seama de gradul de pericol social al faptei, de modalitatea și împrejurările comiterii acesteia, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Se constată, însă, că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, coroborat cu art. 8 din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 18 din 2 aprilie 2003, se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanțele de judecată faptelor comise până la data de 4 octombrie 2002. Pe de altă parte, în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 12 teza III din Legea nr. 543/2002, sunt exceptate de la grațiere infracțiunile de furt calificat prevăzute de art. 209 alin. (2) și (4) C. pen., în redactarea în vigoare, comise după 25 iulie 2001, nu și cele prevăzute în art. 209 alin. (1). Așa fiind, se constată că pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare la locul de muncă, aplicată inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., comisă la 28 noiembrie 2001 este grațiată conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, împrejurare ce constituie caz de casare, conform art. 385 9 pct. 15 C. proc.

pen. În consecință, conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul, se vor casa hotărârile pronunțate și se va constata pedeapsa grațiată. Se va atrage inculpatului atenția asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva deciziei penale nr. 431 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 244 din 10 iunie 2002 a Tribunalului Prahova numai cu privire la aplicarea grațierii. În baza art. 1 și 2 din Legea nr. 543/2002, constată că pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., cu executare la locul de muncă, este grațiată integral și condiționat. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Menține celelalte dispoziții. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2003.