ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4058/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 266 din 6 august

2002, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost condamnat, printre alții,

inculpatul A.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de furt prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), e) și g) C. pen.

Sub aspectul laturii civile s-a

constatat că prejudiciul cauzat părții civile S.C. S. SA Târgoviște, a fost

acoperit integral.

Prin aceeași sentință au mai fost

condamnați inculpații G.N. la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni

închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 și

art. 209 lit. a), e) și g) C. pen. și art. 255 alin. (1), cu aplicarea art. 41

și art. 42 C. pen.; G.C. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în baza

art. 208 și art. 209 lit. a), e) și g) C. pen. și art. 255 alin. (1) din același

cod; S.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 și art.

209 lit. a), e) și g) C. pen.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt.

În seara zilei de 24 octombrie 2000,

inculpatul A.I. (fost angajat la SC T. SA Târgoviște) s-a înțeles cu inculpatul

S.M. să sustragă profile din aluminiu de la societatea unde lucra, în prealabil

stabilind cu soții G.N. și G.C. să-l ajute să transporte cu autoturismul

acestora profilele din aluminiu sustrase.

Potrivit înțelegerii, cei patru

inculpați s-au întâlnit și s-au deplasat la sediul societății, au scos mai

multe profile din aluminiu și le-au așezat la circa 50 m de sediul SC T. SA.

Inculpatul G.N., aflat în apropiere

cu autoturismul proprietatea sa, s-a îndreptat cu luminile stinse spre locul

unde au fost depozitate bunurile, însă în acel moment s-au sesizat paznicii

întreprinderii P.I., D.I., S.C. și I.O. care au intervenit și i-au somat pe

inculpați să se predea. Inculpatul A.I. a reușit să fugă pe câmp, ca și

coinculpatul S.M., fiind reținuți soții G.N. și G.C., care au promis celor

patru paznici câte 500.000 lei pentru a nu sesiza furtul. Întrucât propunerea a

fost refuzată, inculpații au oferit câte 1.000.000 lei și a încercat să scoată

dintr-un buzunar bancnotele, context în care agenții de pază au anunțat

organele de poliție.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza procesului verbal de constatare, planșele foto,

proceselor-verbale de confruntare și de recunoaștere din grup, depozițiilor

martorilor P.I., D.I., I.O. și S.C., adreselor SC T. SA Târgoviște, probe

coroborate cu declarațiile inculpaților.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia

penală nr. 537 din 25 noiembrie 2002, a respins apelurile declarate de

inculpații A.I., G.N. și G.C., apelul primului inculpat vizând nelegalitatea

hotărârii atacate, iar apelurile inculpaților G.N. și G.C. vizând numai

netemeinicia sentinței de condamnare.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul A.I. a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 385

9

pct. 12 și 17

1

C. proc. pen., în sensul că, în speță nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, iar pe de

altă parte s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 6 C. proc. pen.,

dreptul de apărare este garantat inculpatului și celorlalte părți în tot cursul

procesului penal, alin. (4) din același text, precizând că orice parte are

dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal. Pe de altă

parte, același drept este impus și de art. 171 alin. (1) C. proc. pen., alin.

(3) din articolul mai sus menționat, prevăzând obligativitatea asistenței juridice,

printre altele, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită

pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.

În speță, inculpații au fost trimiși

în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

mai mare de 5 ani, instanța de apel desemnând celor patru inculpați apărători

din oficiu și anume, avocat N.R. pentru inculpații A.I. și G.N., și avocat

D.I., pentru inculpata G.C. (a se vedea împuternicirea avocațială nr. 6032, și

împuternicirea avocațială nr. 6033.

Or, inculpatul A.I. nu a recunoscut

nici în faza de urmărire penală și nici în cea de cercetare judecătorească

participarea sa la comiterea infracțiunii de furt, iar inculpatul G.N., a

recunoscut infracțiunile reținute în sarcină, vinovăția inculpatului A.I. fiind

stabilită și pe baza declarațiilor acestui inculpat, cu care se afla pe poziție

contrară.

Desemnarea, din oficiu, a unui

singur apărător pentru doi sau mai mulți inculpați care au interese contrare în

cauză, echivalează cu neasistarea acestora de către apărător, în cazurile în

care asistența juridică este obligatorie potrivit legii. În aceste condiții,

hotărârea pronunțată este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 197

alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care recursul declarat va fi admis, și se

va casa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de

inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 537 din 25 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia sus-menționată și

trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 septembrie 2003.