ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4058/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 266 din 6 august 2002, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost condamnat, printre alții, inculpatul A.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), e) și g) C. pen. Sub aspectul laturii civile s-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile S.C. S. SA Târgoviște, a fost acoperit integral. Prin aceeași sentință au mai fost condamnați inculpații G.N. la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 și art. 209 lit. a), e) și g) C. pen. și art. 255 alin. (1), cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen.; G.C.

la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în baza art. 208 și art. 209 lit. a), e) și g) C. pen. și art. 255 alin. (1) din același cod; S.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), e) și g) C. pen. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt. În seara zilei de 24 octombrie 2000, inculpatul A.I. (fost angajat la SC T. SA Târgoviște) s-a înțeles cu inculpatul S.M. să sustragă profile din aluminiu de la societatea unde lucra, în prealabil stabilind cu soții G.N. și G.C. să-l ajute să transporte cu autoturismul acestora profilele din aluminiu sustrase.

Potrivit înțelegerii, cei patru inculpați s-au întâlnit și s-au deplasat la sediul societății, au scos mai multe profile din aluminiu și le-au așezat la circa 50 m de sediul SC T. SA. Inculpatul G.N., aflat în apropiere cu autoturismul proprietatea sa, s-a îndreptat cu luminile stinse spre locul unde au fost depozitate bunurile, însă în acel moment s-au sesizat paznicii întreprinderii P.I., D.I., S.C. și I.O. care au intervenit și i-au somat pe inculpați să se predea. Inculpatul A.I. a reușit să fugă pe câmp, ca și coinculpatul S.M., fiind reținuți soții G.N. și G.C., care au promis celor patru paznici câte 500.000 lei pentru a nu sesiza furtul. Întrucât propunerea a fost refuzată, inculpații au oferit câte 1.000.000 lei și a încercat să scoată dintr-un buzunar bancnotele, context în care agenții de pază au anunțat organele de poliție.

Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza procesului verbal de constatare, planșele foto, proceselor-verbale de confruntare și de recunoaștere din grup, depozițiilor martorilor P.I., D.I., I.O. și S.C., adreselor SC T. SA Târgoviște, probe coroborate cu declarațiile inculpaților. Curtea de Apel Ploiești prin decizia penală nr. 537 din 25 noiembrie 2002, a respins apelurile declarate de inculpații A.I., G.N. și G.C., apelul primului inculpat vizând nelegalitatea hotărârii atacate, iar apelurile inculpaților G.N. și G.C. vizând numai netemeinicia sentinței de condamnare. Împotriva acestei decizii, inculpatul A.I. a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 12 și 17 1 C. proc.

pen., în sensul că, în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, iar pe de altă parte s-a făcut o greșită aplicare a legii. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 6 C. proc. pen., dreptul de apărare este garantat inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal, alin. (4) din același text, precizând că orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal. Pe de altă parte, același drept este impus și de art. 171 alin. (1) C. proc. pen., alin. (3) din articolul mai sus menționat, prevăzând obligativitatea asistenței juridice, printre altele, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.

În speță, inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, instanța de apel desemnând celor patru inculpați apărători din oficiu și anume, avocat N.R. pentru inculpații A.I. și G.N., și avocat D.I., pentru inculpata G.C. (a se vedea împuternicirea avocațială nr. 6032, și împuternicirea avocațială nr. 6033. Or, inculpatul A.I. nu a recunoscut nici în faza de urmărire penală și nici în cea de cercetare judecătorească participarea sa la comiterea infracțiunii de furt, iar inculpatul G.N., a recunoscut infracțiunile reținute în sarcină, vinovăția inculpatului A.I. fiind stabilită și pe baza declarațiilor acestui inculpat, cu care se afla pe poziție contrară.

Desemnarea, din oficiu, a unui singur apărător pentru doi sau mai mulți inculpați care au interese contrare în cauză, echivalează cu neasistarea acestora de către apărător, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie potrivit legii. În aceste condiții, hotărârea pronunțată este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care recursul declarat va fi admis, și se va casa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 537 din 25 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești. Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2003.