ÎCCJ, Decizia nr. 21/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47 din 11

mai 2000, Tribunalul Giurgiu a condamnat, printre alții, prin schimbarea

încadrării juridice, pe inculpatul L.A. la 5 ani închisoare pentru tentativă la

infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin.

(1), art. 209 alin. (2) lit. a) și i) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Prin aceeași hotărâre, în baza art.

83 C. pen., instanța de fond a revocat suspendarea condiționată a executării

pedepsei de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 274

din 3 martie 1998 a Judecătoriei Giurgiu și a dispus executarea acesteia pe

lângă pedeapsa de 5 ani, urmând ca, în final, inculpatul să execute 6 ani și 6

luni închisoare.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, din probatoriul administrat în cauză, că la 19 aprilie 1999

inculpatul, împreună cu alți doi făptuitori condamnați în cauză, au sustras,

prin efracție, bare de aluminiu și conductori electrici din incinta unei stații

de pompare. Cu această ocazie inculpații au distrus și bunuri, prejudiciul

total fiind de 89.380.883 lei.

Împotriva hotărârii primei instanțe

au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, cât și

inculpații.

Apelul declarat de Parchet privea

greșita încadrare juridică a faptelor, în sensul că întreruperea rezoluției

infracționale nu a venit din partea inculpaților, ci ca urmare a surprinderii

acestora în mijlocul activității infracționale, așa încât aceștia nu au avut

posibilitatea de a transporta efectiv bunurile sustrase la mijlocul de

transport care îi aștepta în acest scop.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 40/A din 25 ianuarie 2001, a admis apelul declarat de

procuror și prin schimbarea încadrării juridice a condamnat pe inculpatul L.A.

la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208

alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și la 2 ani închisoare pentru

infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1), ambele cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Conform art. 83 C. pen., instanța de

apel a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6

luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 274 din 3 martie 1998 a

Judecătoriei Giurgiu și a dispus executarea acesteia pe lângă pedepsele

aplicate în cauză, urmând ca în final inculpatul să execute 6 ani și 6 luni

închisoare.

Prin aceeași decizie, instanța de

apel a respins apelurile declarate de inculpați și a menținut celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

inculpatul L.A. și ceilalți coinculpați au declarat recurs, criticile privind

schimbarea încadrării juridice a faptei și cuantumul pedepselor aplicate.

Recursurile declarate de către

inculpați împotriva deciziei pronunțate în apel au fost respinse, ca nefondate,

prin decizia nr. 727 din 8 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția

penală, cu motivarea că încadrarea juridică a faptei este corectă și că la

aplicarea pedepselor s-au respectat criteriile de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen.

La data de 4 noiembrie 2002,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409, art. 410 alin.

(1) partea I pct. 7 C. proc. pen., susținând că, prin reținerea recidivei

postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., cu referire la

inculpatul L.A., instanțele au dat faptei săvârșite o greșită încadrare

juridică.

S-a arătat că prin sentința penală

nr. 274 din 3 martie 1998 Judecătoria Giurgiu l-a condamnat pe inculpatul L.A.

pentru o faptă săvârșită în timpul minorității, așa încât această pedeapsă nu

poate constitui primul termen al recidivei.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și

rejudecarea cauzei între aceste limite.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

La încadrarea juridică a faptei

pentru care inculpatul L.A. a fost condamnat s-a reținut săvârșirea acesteia în

stare de recidivă postcondamnatorie.

În acest sens s-a reținut că prin sentința

penală nr. 274 din 3 martie 1998 a Judecătoriei Giurgiu, menținută prin decizia

penală nr. 412 din 16 septembrie 1998 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin

nerecurare, inculpatul L.A. a fost condamnat la un an și 6 luni închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării, pentru săvârșirea la data de 18

noiembrie 1996, a infracțiunii de furt calificat.

Într-adevăr, potrivit art. 37 lit.

a) C. pen. există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de

condamnare a închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o

infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării, în timpul executării

acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua

infracțiune este închisoarea mai mare de un an.

Însă, inculpatul L.A., a săvârșit

prima infracțiune de furt calificat la 18 noiembrie 1996.

În raport de aceste date, rezultă că

inculpatul a săvârșit acea faptă anterior împlinirii vârstei de 18 ani.

Or, potrivit art. 38 alin. (1) lit.

a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama, printre altele,

de hotărârile de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul

minorității.

Ca atare, cum condamnarea anterioară

privește o infracțiune săvârșită în timpul minorității, hotărârea de condamnare

a inculpatului pentru săvârșirea la 18 noiembrie 1996 a infracțiunii de furt

calificat nu putea fi reținută ca prim termen al recidivei postcondamnatorii.

În consecință, instanțele de

judecată trebuiau să constate că, în ceea ce privește pe inculpatul L.A., nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen.

Așadar, se constată că prin

hotărârile atacate „s-a făcut o greșită aplicare a legii", ceea ce

constituie caz de casare în sensul art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C.

proc. pen.

Cu privire la pedeapsa aplicată

inculpatului, se constată că la aplicarea acesteia, instanțele au respectat

criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont și

de situația personală a inculpatului, dar și de gradul de pericol social

concret al infracțiunii comise. Este de reținut că, mecanismul concret de

săvârșire a infracțiunii, caracterul organizat și valoarea prejudiciului,

caracterizează un grad mare al pericolului social concret al faptelor.

În raport de toate aceste criterii,

pedeapsa aplicată inculpatului apare ca fiind just proporționalizată,

corespunde scopului prevăzut de art. 52 C. pen. și cum în cauză nu se constată

aplicarea tratamentului juridic mai sever, reglementat ca o cauză generală și

facultativă, în cazul săvârșirii infracțiunii în stare de recidivă, rezultă că

nu se impune modificarea acesteia.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 414

1

cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, va casa

hotărârile atacate numai cu privire la acest inculpat, referitor la aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen., va înlătura aplicarea acestor dispoziții, va menține

pedepsele aplicate, precum și celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează sentința penală nr. 47 din

11 mai 2000 a Tribunalului Giurgiu, decizia penală nr. 40/A din 25 ianuarie

2001 a Curții de Apel București și decizia nr. 727 din 8 februarie 2002 a

Curții Supreme de Justiție, secția penală, numai cu privire la inculpatul L.A.,

referitor la aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Înlătură aplicarea dispozițiilor

art. 37 lit. a) C. pen. față de inculpatul L.A.

Menține pedepsele privative de

libertate stabilite acestui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt

calificat prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și de

distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

Deduce perioada executată din durata

pedepsei rezultante.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 februarie 2003.