ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3866/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3866/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 5 august 2003 reclamanta Asociația proprietarilor de apartamente condominiul “Violeta” a chemat în judecată pe pârâtul G.A., pentru a fi obligat la plata sumei de 13.110.872 lei, cheltuieli de întreținere restante la data de 1 august 2003. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, că asociația de proprietari, în care este înscris și pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 13, a încheiat cu S.C. U. Roșiorii de Vede S.A. contractul nr. 89/1999 pentru furnizarea apei potabile, captare și epurare a apei uzate, furnizarea energiei termice, colectarea și transportul reziduurilor menajere, beneficiarii serviciilor prestate, respectiv, proprietarii apartamentelor având obligația de a achita contravaloarea facturilor, în termen de 30 zile de la data emiterii acestora.
Că pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație având, la 1 august 2003 o datorie de 13.110.872 lei. În drept reclamanta a invocat prevederile art. 1092 C. civ. și art. 31 alin. (3) din Regulamentul-cadru al asociației. Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis acțiunea și l-a obligat pe pârât să plătească 13.110.872 lei cheltuieli de întreținere restante la 1 august 2003, prin sentința civilă nr. 1872 din 28 august 2003. În termen legal, pârâtul a declarat recurs împotriva menționatei sentințe. Recursul a fost examinat în camera de consiliu din data de 31 octombrie 2003, în vederea admisibilității în principiu, în temeiul art. 302 1 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G.
nr. 58/2003. Fără a invoca vreunul din motivele de casare prevăzute în art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., recurentul a solicitat anularea sentinței ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată, pe baza unei cereri superficial susținute pe probe nerelevante, că reclamantul nu a justificat detaliat sumele datorate, pe compartimente de beneficiu, ci prin globalizarea întregii datorii. Criticile aduse hotărârii recurate, s-ar putea încadra în pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. (când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate) text abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000 publicată în M.O. nr. 479 din 2 octombrie 2000. Actele noi prezentate de recurent, atestă achiziționarea de către acesta a unei microcentrale de la S.C.
D. SRL și nu debranșarea de la rețeaua termică și instalarea, care, nu se puteau face fără acordurile și aprobările impuse de dispozițiile normative. Examinând sentința pronunțată de judecătorie în raport de probele aflate la dosar și prevederile legale aplicabile în speță, nu se reține vreun motiv de ordine publică, ce ar putea fi invocat din oficiu în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. În consecință, recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1872 din 28 august 2003 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, care, este legală și temeinică, urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul G.A. împotriva sentinței civile nr. 1872 din 28 august 2003 a Judecătoriei Roșiorii de Vede. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.